Senatul blochează numirea unui nou şef al ANI

Senatul blochează numirea unui nou şef al ANI

Senatul nu îndeplineşte procedura birocratică a constatării faptului că postul de preşedinte al ANI este vacant şi, în consecinţă, Consiliul Naţional de Integritate (CNI) nu poate numi un nou conducător al acestei instituţii.

Potrivit unei declaraţii date Hotnews de către preşedintele CNI, Ciprian Ciucu, acest consiliu a trimis către Senat trei adrese în care cerea ca această instituţie să vacanteze postul de preşedinte al ANI - rămas liber după demisia lui Horia Georgescu, aflat în arest - dar nu a primit nici un răspuns. „Anul 2016 este an electoral, vom avea alegeri locale și parlamentare. ANI va avea mult de lucru în această perioadă în sensul verificării declarațiilor de avere și identificarea posibilelor conflicte de interese. Președintele și echipă să au nevoie de timp să se cunoască și să lucreze impreuna”, mai spune Ciprian Ciucu pentru HotNews.ro.

Biroul Permanent al Senatului a stabilit, la 23 martie, ca decizia de vacantare să fie luată la 16 aprilie. Comisia Juridică a Senatului trebuia să redacteze un raport, dar acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Preşedintele comisiei, liberalul Cătălin Boboc, a spus că acest raport nu este o prioritate.

În plus, şase din cei 16 membri ai CNI nu au fost numiţi nu au fost numiţi, aşa că acest consiliu nu poate organiza concursul pentru preşedintele ANI.

Ne puteți urmări și pe Google News