Senatul a trecut tacit legea privitoare la petarde şi artificii. Faci pușcărie dacă încalci unele prevederi

Senatul a trecut tacit legea privitoare la petarde şi artificii. Faci pușcărie dacă încalci unele prevederi Sursa: Arhiva EVZ

Senatul României a adoptat tacit, marţi, o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea privind regimul materiilor explozive. Mai exact, comercializarea articolele pirotehnice din categoria P1 (din care fac parte şi petardele) este interzisă către publicul larg.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 29 iunie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus ședința de marţi.

Astfel, comercializarea articolelor pirotehnice din categoria P1 se va face doar către persoane fizice specializate, mai exact artificieri sau pirotehnicieni autorizaţi sau către persoane juridice autorizate în domeniu.

Pentru ca articolele pirotehnice destinate vehiculelor să poată fi comercializate în continuare publicului larg, a fost introdusă excepţie de comercializare la alin. 3 al art. 7 din Legea 126/1995. Organizarea de jocuri cu articole pirotehnice din categoria F2 se va face doar după obţinerea unei autorizaţii din partea primăriei şi a inspectoratului de poliţie judeţean.

Ne puteți urmări și pe Google News

Propunerea legislativă a fost inițiată de USR

Mai exact, propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari USR prevede că persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani pot deţine şi utiliza articole pirotehnice din categoria F1 şi T1. În acest fel ar urma să fie modificate prevederile actuale conform cărora persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deţine şi utiliza articole pirotehnice din categoriile 1 şi P1.

Totodată, organizarea de jocuri cu articole pirotehnice din categoriile F2, F3 şi F4 ar urma să fie permisă numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean sau, după caz, al municipiului Bucureşti şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie, respectiv al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Închisoare pentru cei care nu respectă legea

Va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă comercializarea articolelor pirotehnice din categoria F1 şi T1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani. De asemenea, articolele pirotehnice din categoria P1 destinate vehiculelor, inclusiv airbagurile şi sistemele de pretensionare a centurilor de siguranţă, vor fi puse la dispoziţia persoanelor fizice doar integrate într-un vehicul sau într-o piesă detaşabilă a unui vehicul.

În expunerea de motive sunt invocate statisticile Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, conform cărora în perioada sărbătorilor de iarnă 2021/2022 au fost înregistrate 65 de răniri cauzate de folosirea ilegală/necorespunzătoare a articolelor pirotehnice, 84% dintre acestea fiind cauzate de articolele tip "petardă".

În perioada sărbătorilor de iarnă 2020/2021, au avut loc 77 de răniri de persoane. Pe lângă aceste răniri umane, au loc o serie de traume fizice sau psihice în rândul animalelor, în special în rândul câinilor, care, însă, nu sunt monitorizate de vreo instituţie a statului. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, informează Agerpres.