Iată, integral, ce a postat amiralul pe pagina sa de Facebook: „Domnilor diplomați turci nu implicați etnicii turci și tătari din România în jocuri politice ce nu-i privesc! Un eveniment extrem de grav s-a petrecut luni în timpul unui simpozion organizat de Muftiatul Cultului Musulman din România cu ocazia celebrării anuale a sărbatorii Naşterii Profetului Muhammed. Audiența la acest eveniment a fost pe măsura acestei mari sărbători. Sala Centrului Cultural Jean Constatin a fost plină ochi cu credincioși. La eveniment, Muftiatul a invitat și diplomați americani, așa cum s-a mai întâmplat în atâtea alte ocazii. De altfel, diplomații turci sunt o prezență constantă, deja obișnuită, la aceste evenimente religioase. Dar armonia și atmosfera de sarbatoare a fost întreruptă de orgolii politice ce nu aveau ce căuta la un astfel de eveniment solemn!”

Amiralul Chițac subliniază că la invitația Muftiatului a urcat pe scenă adjunctul ambasadorului SUA la București, Abigail Rupp și când aceasta se pregătea să transmită un mesaj etnicilor turci și tătari prezenți la eveniment, oficialul american a fost întrerupt de consulul Republicii Turcia la Constanța, Sulhi Turan. Diplomatul turc s-a deplasat special la scenă și a anunțat-o pe doamna Abigail Rupp că programul nu conține și discursul său. Diplomatul american a mulțumit pentru ospitalitate în limba română și a părăsit scena, iar mai apoi și sala.

„Diplomații turci au pus stăpânire pe un eveniment al unei minorități”

Iată, cum a descifrat incidentul amiralul Chițac: „În ce «cheie» se poate descifra acest gest nepoliticos? În «cheie» diplomatică intervenția consulului turc încalcă grav uzanțele. Descifrând gestul consulului Sulhi Turan în «cheie» politică pot spune că diplomații turci au pus monopol pe un eveniment al unei comunități asupra căreia nu au nicio autoritate dar și-ar dori să aibă. Consulul Sulhi Turan și-a depășit cu mult mandatul. Probabil că cei din misiunea diplomatică turcă îi consideră pe cetățenii români de etnie turcă și tătară ca pe proprii cetățeni și caută să le insufle un curent antiamerican. Dacă este așa demersul este unul foarte periculos!”.

„Consilierii turci s-au comportat ca niște politruci!”

„La fel de grav mi se pare gestul consulului turc care a desconsiderat chiar Statul român. Politica externa antiamericană a președintelui Republicii Turcia Recep Tayyip Erdogan s-a materializat la Constanța prin această intervenție sfidătoare a consulului turc. În toate misiunile diplomatice din spațiul european, ministerul de externe turc a trimis la post niște așa ziși consilieri pe servicii de religie. Asta este titulatura postului. La eveniment s-au aflat doi astfel de consilieri, unul din cadrul Consulatului de la Constanța și unul din cadrul Ambasadei Turciei din București. Cei doi au fost cei mai vehemenți față de prezența pe scenă a adjunctului ambasadorului SUA la București. S-au purtat ca niște politruci nu ca niște diplomați, iar când diplomatul american a părăsit scena au aplaudat cu frenezie. Sala însă a tăcut”.

În România există o comunitate de aproximativ 67 000 de musulmani. „Turcii și tătarii din Dobrogea reprezintă clar un câștig etnic și cultural pentru comunitatea noastră. Imi este greu să accept că această minoritate cu care trăim în armonie a devenit masă de manevră pentru Turcia”, a conchis senatorul Vergil Chițac.

 

Citește și: