Senatorul PNL Andrei Volosevici, la DNA Ploiești pentru a da declarații în dosarul de corupție

Senatorul PNL Andrei Volosevici, la DNA Ploiești pentru a da declarații în dosarul de corupție

Senatorul liberal Andrei Voloşevici s-a prezentat luni la DNA Ploieşti, pentru a da declaraţii în dosarul în care este pus sub acuzaţii de luare de mită şi abuz în serviciu.

Voloşevici a declarat la intrarea în sediul DNA Ploieşti că rămâne la latitudinea procurorilor să hotărască dacă se va impune sau nu cererea de ridicare a imunităţii.

Potrviit datelor unui comunicat de presă al DNA din 20, Voloşevici în calitate de primar a pretins unui om de afaceri care l-a denunţat,suma de 80.000 de lei în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale iar în schimb, o anumită firmă la care omul de afaceri avea interes să câştige un contract pentru contrucţia unei parcări subterane în Ploieşti, finanţat de primărie.

De asemenea, în același dosar Andrei Volosevici este cercetat și pentru abuz în serviciu în legătură cu finanțarea echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești.

Ne puteți urmări și pe Google News

"În calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor și încălcarea dispozițiilor legale, suspectul Volosevici Andrei Liviu a inițiat proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Ploiești cu SC FC Petrolul SA în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, servicii și proiecte de interes public local — având ca obiectiv principal funcționarea echipei de fotbal FC Petrolul. În același scop, a semnat un contract de asociere între municipiul Ploiești și SC FC Petrolul Ploiești, contract încheiat prin nerespectarea dispozițiilor Legii administrației publice locale — în condițiile în care o instituție publică nu poate finanța o activitate lucrativă desfășurată de un agent economic cu capital privat", se arată în comunicat.

În acest fel, bugetul local a fost prejudiciat cu suma de 32.577.437 lei, iar concomitent FC Petrolul Ploiești a obținut un folos necuvenit de aceeași valoare, scrie AGERPRES.