Senatorul care și-a prezentat sticla de coniac în timpul ședinței s-a sucit: „Era cafea”

Senatorul care și-a prezentat sticla de coniac în timpul ședinței s-a sucit: „Era cafea”

Explicații oferite de politicianul care a stârnit mari controverse.

Imaginile care l-au prezentat având alături o sticlă de coniac, pe senatorul PNL de Bacău, Daniel Fenechiu, au stârnit mari discuții. Omul politic participa la dezbaterile Comisiei Juridice din Senat și în timpul unei pauze a arătat către cameră o sticlă de coniac.

„Un coniac din anul nașterii mele, are 50 de ani. Așa, cand e cate un moment important, beau cate un paharel. Îmi stimuleaza creativitatea. Deci e foarte ok”, a explicat Daniel Fenechiu. Astăzi, senatorul a revenit cu explicații date în cadrul unui comunicat de presă.

„Față de difuzarea în spațiul public a unor imagini și înregistrări din ultima pauză a ședinței on-line a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României de ieri, 14.07.2020, care mă surprind într-o ipostază nepotrivită, fac următoarele precizări:

Ne puteți urmări și pe Google News

1. Respectivele imagini și înregistrări surprind o discuție on-line, pe care am avut-o, de acasă, cu unii colegi, într-o pauză a lucrărilor Comisiei Juridice – undeva după miezul nopții, în care încercam să relaxez atmosfera după o perioadă de dezbateri tensionate.

2. Este evident, pentru oricine urmărește întreaga înregistrare – din care sunt difuzate doar două secvențe, că am încercat să fac o glumă – chiar dacă s-a dovedit că aceasta a fost nepotrivita, menită, așa cum arătam, să detensioneze atmosfera după 11 ore de dezbateri și discuții”, spune Fenechiu, care mai precizează:

„3. In mod cert conduita mea nepotrivita pentru o ședința publica a fost generată atât de oboseala acumulataă, cât și de împrejurarea că știam că mă manifest într-o discuție privată, in cadrul căreia rigorile comunicării interumane - nefiind impuse de cadrul oficial, sunt mai relaxate.

4. Faptul că în mod demonstrativ, crezând că sunt într-o discuție nepublică, le-am arătat colegilor aflați în pauză o sticlă de Armagnac, nu înseamnă că am și consumat respectiva băutură, în ceșcuța care apare în imagine fiind în fapt cafea, probabil a opta cafea din respectiva zi.

5. Relativ la prezența în imagini a pisicului meu Sasha, precizez că nu cred că aceasta a afectat in vreun fel buna funcționare a Comisiei, la sfârșit de ședință.

6. Precizez că întreaga mea conduită parlamentară, atât la dezbaterile din comisii cât și în plen, a fost și va rămâne una profesionistă și serioasă, iar unele momente mai puțin inspirate nu fac altceva decât să confirme realitatea faptică că omul e supus greșelii, mai ales pe fond de oboseală accentuată.

În final țin să arăt că regret împrejurarea că am făcut o glumă nefericită, pe fond de oboseală, la o oră târzie și într-o discuție on-line pe care o știam nepublică, chiar dacă, așa cum am arătat, intențiile mele au fost de detensionare a atmosferei.

Totodată îi rog pe toți cei pe care abordarea mea nefericită i-a dezamăgit să mă scuze.

Daniel Fenechiu”, sună comunicatul