Mărturisesc faptul că m-am amărât când am citit pentru prima oară comunicatul Bisericii Ortodoxe Române despre măsurile impuse de apariția coronavirusului în România, dar și de epidemia de gripă care pare să nu ne ocolească în niciun an.

Asemenea multor prieteni buni de-ai mei – care s-au și manifestat pe paginile lor de socializare sau în texte la publicațiile unde lucrează – am citit textul rapid, așa cum facem cu mai toate comunicatele care ne asaltează în aceste zile, și multe fraze le-am simțit ca pe o înfrângere personală în fața celor care, de ani și ani, atacă Biserica mea.

Cum – mi-am spus în gând – bolnavii să se abțină de la a veni în sfântul lăcaș? Împărtășanie cu lingurița adusă de acasă? Să nu sărute icoanele?

Mă enervam singur repetând nu ceea ce citisem, ci doar ce îmi rămăsese în minte la prima lectură.

Comunicatul a venit nu numai pe fondul atacurilor din ultimii ani la adresa Bisericii Ortodoxe, a credincioșilor, în general, ci și pe acela al „sfaturilor” date de Andrei Caramitru și Traian Berbeceanu care, la fel ca în schema „polițistul rău și polițistul bun”, au administrat o lovitură Bisericii, unul sub aparența blândeții și altul cu forța urii. M-am bucurat când le-a răspuns neobositul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române și i-a pus la punct.

Dar vocea sa nu a răzbit în multe publicții și alți și alți indivizi, mult mai vocali, au început să își bată joc de sfaturile duhovnicești transmise în eter, care adăugau și puterea Credinței pe lista măsurilor prin care un creștin își păzește trupul și mintea în fața unei amenințări.

Pe acest fond, comunicatul apărut pe site-ul basilica.ro mi-a părut ca și cum Biserica se înclina de la loviturile primite, așa cum zugrăveala de pe o mănăstire se scorojește întâi pe latura lovită de vântul din Est.

Mai mult, comentariile unor persoane ale căror păreri le ascult, sau ale unor duhovnici iubiți de mulți creștini, au adus în discuție argumente teologice, atacând comunicatul BOR.

Abia astăzi am recitit textul și am înțeles că greșeam dacă l-aș fi criticat.

„Persoanele care manifestă simptomele de gripă de orice fel şi simptomele de coronavirus, descrise de autoritățile medicale, sunt sfătuite să evite în acele zile locurile aglomerate, inclusiv spațiul bisericii, pentru a nu-i expune și pe alții la o posibilă îmbolnăvire. În acest timp, persoanele respective pot asculta Sfânta Liturghie difuzată de radioul și televiziunea patriarhiei.”

Alungă Biserica credincioșii tocmai când le este mai greu? Nicidecum! Dar greul prin care trece un credincios nu poate condamna întreaga comunitate la boală. OK, Dumnezeu ne apără și iubește, dar cumva trebuie să Îl ajutăm și noi!

Omul care are simptome de boală în această perioadă se aventurează în mulțime, împrăștiind nenorocirea? Dacă tot mă mână Credința spre Biserica plină de frați creștini, de ce nu aș ține cont și de îndemnul „să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”! Te-ai feri de un om bolnav? Ferește-l atunci și tu pe unul sănătos dacă tu ești cel bolnav.

Apoi comunicatul spune:

„Persoanele care au teama de îmbolnăvire prin împărtășirea din Sfântul Potir cu lingurița comună pot cere preotului, în mod excepţional, împărtășirea, în orice moment al zilei, din Sfânta Euharistie pentru bolnavi, care le poate fi oferită într-o linguriță adusă de acasă și folosită exclusiv în acest scop, de o singură persoană (o firimitură din Sfânta Euharistie este pusă într-o linguriţă cu vin).”

Și aici a fost nevoie de două citiri. Citit cu răbdare, comunicatul desparte împărtășania de euharistie, ulima fiind destinată celor bolnavi. La aceasta ar apela cei „bolnavi” de frică, aceia cărora teama de boală le-a slăbit poate Credința. Îi alungă Biserica? Trebuie să-i „educe” cu forța? Nu, îi lasă să se apropie de „trupul și sângele Domnului” cum pot ei mai bine, Biserica dovedind că îi iubește și pe ei. Ar fi o soluție mai bună alungarea acestor creștini, într-o perioadă în care suntem tot mai puțini? La a doua citire a comunicatului, am înțeles că nu e vorba de secularizare, ci de o extindere a înțelesului cuvântului „bolnav”.

În fine: „Menționăm că în Biserică Sfânta Împărtășanie se pregătește și se administrează totdeauna în condiții de igienă totală, iar icoanele sunt frecvent igienizate. Cei care se tem în această perioadă de îmbolnăvire pot evita temporar sărutarea icoanelor din biserică, însă pot săruta icoanele din propria casă.”

Dumnezeu nu e doar în Biserică și Credința nu e doar în obiectele de cult adăpostite aici. În Biserică se oficiază liturghia, dar sărutul icoanei, semnul crucii făcut de fiecare în parte sunt gesturi de manifestare a Credinței, și ele pot fi făcute oriunde.

Comunicatul nu m-a mai deranjat, ba chiar m-a făcut să simt că Biserica încearcă să ajute cât mai mulți creștini să treacă prin această perioadă ciudată. Adică își împlinește misiunea din vechime.

PS - Măsuri similare, adaptate propriilor ritualuri, a luat și Arhiepiscopia Romano-Catolică de București, cum ar fi recomandarea de a evita gestul însemnării cu apa binecuvântată, atât de specific catolicilor.