Semnele ciudate care pot arăta că suferiți de diabet. Nu trebuie să le ignorați

Semnele ciudate care pot arăta că suferiți de diabet. Nu trebuie să le ignorați Vedete care au avut diabet. Multe încă n-au scăpat de această boală. Sursa foto: arhiva EVZ

Diabetul este cea mai răspândită boală cronică în România, după afecțiunile cardiace. Mulți oameni ignoră simptomele subtile și ajung la medic când boala este avansată. Petele închise la culoare, setea excesivă, dar și infecțiile repetate pot fi semne ale diabetului.

În România sunt înregistrați aproape un milion de bolnavi care suferă de diabet de tip 2. În realitate, cifrele sunt mult mai mari, deoarece o persoană din trei nu știe că are această boală. Simptomele sunt subtile la început. Dacă este depistată la timp boala poate fi ținută sub control cu tratament și regim alimentar.

Unul dintre cele mai ciudate semne timpurii ale diabetului este apariția unor pete de culoare maro sau negicioase pe piele. În termeni de specialitate acestea se numesc acanthosis nigricans.

Apar în general în zona gâtului, a axilei, în zona inghinală, dar și pe abdomen. De multe ori acestea provoacă mâncărimi și sunt aspre la atingere. Pot avea și un miros urât. Medicii spun că petele pot fi un semn de diabet și apar mai ales la persoanele supraponderale, potrivit doctorulzilei.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sete excesivă

Un alt simptom care trebuie să îngrijoreze pe oricine este setea excesivă. Oamenii ajung să bea și patru litri de apă pe zi, dar senzația de sete nu dispare.

„Este unul dintre primele semne de diabet. Nevoia constantă de a bea apă, gura uscată şi urinarea frecventă sunt demne de îngrijorare, ca şi pierderile sau creşterile inexplicabile în greutate. Diabetul este o boală extrem de perfidă pentru că o lungă perioadă evoluează fără niciun semn. Când apar setea, urinarea, boala este deja într- o fază extrem de avansată“, avertizează medicul Nicolae Hâncu,

Alte simptome ciudate

Atunci când glicemia este ridicată pot apărea dureri de cap, vedere înceţoşată, dar și o senzaţie de slăbiciune. Dacă nu este tratat, diabetul duce și la infecții repetate: tăieturile simple şi rănile superficiale se vindecă foarte greu și apar frecvent infecţii urinare şi mâncărimi, potrivit sursei citate.

Deși multe persoane nu știu acest lucru, statisticile arată că până la 70% dintre bărbaţii care suferă de diabet au probleme de potenţă. Motivul este unul simplu: diabetul afectează vasele de sânge şi terminaţiile nervoase din zona genitală, ceea ce face erecţia şi orgasmul mult mai dificile. La femei, cel mai des apare uscăciunea în zona intimă.