De la 40 de salariaţi la Direcţia Drumurilor, până la Revoluţie, s-a ajuns la peste 500 de funcţionari la CNADNR, care nu au făcut "îmbunătăţiri grozave" în ultimii 18 ani, spune Mihai Boicu.

Până în 1989, aparatul central al Direcţiei Drumurilor funcţiona foarte bine cu circa 40 de salariaţi şi doi directori, spune Mihai Boicu, cel care a condus instituţia înainte de Revoluţie şi a prins schimbarea de regim. Acum, instituţia care i-a moştenit activitatea, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), are numai pe centrală circa 500 de salariaţi şi 17 directori.

Într-un interviu acordat revistei "Capital", Mihai Boicu vorbeşte despre vremurile când la Administraţia Naţională a Drumurilor (AND) erau numai drumari, dar şi de laudele primite de la Traian Băsescu, pe când era ministrul transporturilor. S-a retras demult din activitatea de la Ministerul Transporturilor, dar nu şi din cea de constructor. Mihai Boicu a administrat destinele drumurilor naţionale din România timp de 17 ani, între 1976 şi 1993, când a ieşit la pensie.

Acum, nu îl găsim la vreo partidă de şah prin Cişmigiu, ci tot activ, în biroul de director al firmei sale de construcţii, Bomaco SRL, în faţa unei mese acoperite de dosare şi schiţe inginereşti. "Am intrat pe uşa din faţă a Palatului CFR (clădirea în care-şi are sediul Ministerul Transporturilor - n.r.) şi am ieşit tot pe uşa din faţă", spune cu mândrie Mihai Boicu, făcând aluzie la succesorii săi demişi în urma unor scandaluri. El nu a avut parte de aşa ceva, nici măcar de vreo contestaţie la licitaţie, "pentru că erau organizate corect".

S-a angajat la Direcţia Drumurilor pe vremea când ministerul era condus de Ion Baicu. Când a ieşit la pensie, ministru al Transporturilor era Paul Teodoru. În cei 17 ani, la şefia Transporturilor s-au perindat Vasile Bulucea, Pavel Aron, Corneliu Burada, Doru Pană şi Traian Băsescu.

Laudele lui Băsescu

Boicu a "prins" nenumăraţi miniştri, inclusiv pe actualul preşedinte Traian Băsescu, despre care-şi aduce aminte că l-a lăudat: "Le spunea tuturor din minister: Bă, ţineţi minte, domnul Boicu ne-a învăţat meseria de drumar". Nu vrea să comenteze activitatea niciunui ministru dintre cei care s-au perindat pe la Transporturi înainte şi după pensionarea sa, pentru a nu fi acuzat de partizanat politic, însă nu se poate abţine să nu remarce greşelile care s-au făcut în ultimele decenii.

"Aparatul central al Direcţiei Drumurilor avea numai 42 de salariaţi şi doar doi directori - eu şi un adjunct. În formula asta restrânsă, ne-am descurcat foarte bine. Până când am ieşit eu la pensie, la drumuri nu lucrau decât drumari, oamenii politici nu aveau ce căuta", îşi aminteşte omul pe care evenimentele din 1989 l-au găsit la conducerea direcţiei menţionate.

Apoi, în decembrie 1990, aceasta s-a transformat în Administraţia Naţională a Drumurilor (AND), denumire pe care Boicu este mândru că a propus-o chiar el. Iniţial, a dorit să administreze toate drumurile din România, inclusiv cele judeţene şi comunale, însă în final a rămas doar cu cele naţionale.

Angajări pe criterii politice

Chiar şi după ce s-a schimbat denumirea structurii care administra drumurile naţionale, la AND nu s-au făcut angajări masive, ci abia după ce Boicu a ieşit la pensie aparatul a fost umflat cu pompa: "S-au făcut angajări pe criterii politice şi s-a greşit la organizare, ca structură şi ca număr de salariaţi. Chiar dacă aceştia sunt acum mult mai mulţi, n-am simţit îmbunătăţiri grozave ale drumurilor în ultimii 18 ani, de când am ieşit eu la pensie. Tot ce-i şef la Drumuri e numit pe bază politică, până şi şeful de district".

În anii comunismului, dar şi ulterior, Direcţia Drumurilor şi apoi AND nu organiza licitaţii, iar unele lucrări le făcea cu propriii angajaţi şi cu propriile utilaje. "În regie proprie se realizau economii serioase. Sunt lucrări pe care şi acum CNADNR ar putea să le facă singură, cum ar fi sensurile giratorii sau unele lărgiri de drumuri naţionale, cum am făcut noi pe DN2A, Urziceni - Constanţa . De ce să dai aceste lucrări la nu ştiu care firmă, când tu eşti cel care răspunde de siguranţa circulaţiei?", se întreabă retoric Boicu.

Primele licitaţii, fără contestatari

A avut, însă, parte şi de licitaţii din postura de director. Evident, după 1990, căci înainte termenul era o necunoscută pentru români. "Prin 1991-1992, am organizat primele licitaţii, pentru etapa I de reabilitare a drumurilor naţionale. În sala de festivităţi a Ministerului Transporturilor s-au adunat reprezentanţii a nenumărate firme, dar şi traducători, pentru că, în premieră, participau şi companii străine. N-au fost contestaţii, pentru că licitaţiile au fost bine organizate. Şi acum, dacă licitaţiile ar fi pregătite mai atent, ar fi mai puţine contestaţii", spune Mihai Boicu.

Febra autostrăzilor (doar febra, pentru că autostrăzi tot n-avem) a început abia după ce Boicu a părăsit Ministerul Transporturilor. El consideră că preţul pe kilometru plătit de statul român este "imens" şi că el este umflat de consultanţi, proiectanţi şi constructori deopotrivă: "Profitul este mult prea mare la proiectanţi şi constructori".

PROCEDURĂ

Deszăpezire cu frică de partid

În anii comunismului, deszăpezirea se făcea cu utilajele Direcţiei Drumurilor, care erau de fapt nişte autofreze ruseşti, şi cu indicaţii de la partid. "«Să fie negru!», ne spuneau primii secretari de cum venea iarna. Chiar dacă deszăpezirea se făcea mai eficient ca acum, existau şi situaţii în care drumul nu putea să fie negru şi au fost prim-secretari care au cerut să fie daţi afară directori de la Regională. Interveneam noi şi omul rămânea pe post. Totuşi, drumarii ştiau atunci de frică", îşi aminteşte Mihai Boicu, fostul şef al Administraţiei Naţionale a Drumurilor.