Securiștii chinezi: virusul ar putea stârni războiul ! De cine se teme Beijingul?

Securiștii chinezi: virusul ar putea stârni războiul ! De cine se teme Beijingul?

Un document intern prezentat președintelui chinez Xi Jinping și altor lideri de la Beijing recomandă pregătirea țării pentru cel mai cumplit scenariu posibil- un conflict armat cu Statele Unite, relatează Agenția Reuters citată de site-ul zerohedge.com.

China este acuzată că a luat aceste măsuri pentru a-și oferi timp să facă stocuri uriașe de echipamente individuale de protecție. Un indiciu în acest sens este faptul că a pus în carantină orașul Wuhan dar a permis continuarea călătoriilor internaționale și s-a folosit de Organizația Mondială a Sănătății pentru a-și asigura acoperirea. Oficialii chinezi nu și-au onorat „responsabilitate specială” de a informa lumea despre amenințarea pe care o reprezintă coronavirusul, deși „au fost primii care au aflat despre asta”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Morgan Ortagus, în legătură cu raportul Ministerului Securității Statului din China. Fără a se referi la evaluarea făcută de raportul respectiv, Ortagus a adăugat: „Eforturile Beijingului de a reduce la tăcere oamenii de știință, jurnaliștii și cetățenii și a răspândi dezinformarea au agravat pericolele acestei crize de sănătate.” În ultimele zile, și președintele Trump și-a înmulțit criticile la adresa Beijingului, iar Administrația SUA are în vedere represalii. Potrivit raportului elaborat de chinezi, atitudinea Washingtonului față de Beijing ar putea amenința și inițiativele de infrastructură Belt și Road, iar americanii ar putea profita de sentimentele anti-chineze pentru a le oferi sprijin financiar și militar aliaților lor din Asia, ceea ce ar putea destabiliza situația de securitate de pe acest continent. Asta ca să nu mai vorbim de tensiunile directe din Marea Chinei de Sud,