Secretul Indiei contemporane: De la vagabond la mogul
- Roxana Roseti
- 27 ianuarie 2012, 12:32
În fiecare an, data de 26 ianuarie reprezintă un moment special pentru India: Ziua Naţională (celebrarea proclamării Republicii şi promulgarea Constituţiei).
Ziua Naţională a Indiei este, de obicei, motiv pentru analişti de a diseca, prin intermediul statisticilor şi documentarelor, însemnătatea acestei ţări. Rezultatul este uimitor şi vine dintr-un segment peste care mulţi trec cu vederea. Luxul se confruntă cu o redimensionare a pieţei: în timp ce Europa şi America stagnează, India dictează acum tendinţele peste tot în lume.
O ţară care a ajuns să străbată alte căi, precum celebrul "Vagabond milionar", reuşind să îşi impună propriul stil sau, după cum se exprimă cei care analizează vastul domeniu al luxului, transformându-se în "noul mogul al glamourului".
Cetatea filmelor indiene degajă o fascinaţie din ce în ce mai mare pentru marile branduri ori pentru importanţii designeri străini care se întrec în a-şi utiliza produsele în filme ori pentru a convinge actorii indieni la modă să le devină ambasadori de brand. Iar exemplele sunt semnificative, actorii bollywoodieni ajungând să se bucure de un lucru rar în zilele noastre: aprecierea pe care o aveau actorii americani în perioada de aur a Hollywoodului.
Preferinţele "ceasornicarilor" Omega a optat de ceva vreme pentru actorul Abhishek Bachchan, membru al uneia dintre cele mai influente familii de la Bollywood şi soţ al celebrei Aishwarya Rai, ambasadoare, la rândul ei, pentru un alt brand orologer - Longines.
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/lsbtKiR5-mo?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/7EKoe2fUi-s?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Lisa Ray, una dintre cele mai senzuale actriţe indiene, a fost aleasă ca imagine de către cei de la Rado - companie producătoare de ceasuri din categoria affordable luxury. Fost fotomodel, născută în Canada şi având rădăcini poloneze, Lisa are la activ una dintre cele mai fierbinţi scene dintr-un film indian ("Kill Kill Faster Faster" - 2006), asocierea cu o persoană "hot" fiind exact ceea ce aveau nevoie cei de la Rado, dornici să cucerească noua generaţie indiană, care are cu totul alte aşteptări decât cele ale părinţilor lor.
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/gcABTZe0YYM?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Rolex şi-a îndreptat atenţia spre Jeev Milkha Singh, primul jucător de golf indian care a devenit membru al elitistului PGA European Tour, iar artista Anoushka Shankar, faimoasă cântăreaţă la sitar, a fost şi ea aleasă la un moment dat de unul dintre promotorii internaţionali ai brandului.
Movado - companie elveţiană producătoare de ceasuri de lux - nu a stat prea mult pe gânduri când şi-a îndreptat atenţia spre jucătorul indian de cricket Harbhajan Singh, supranumit de către presa anglo-saxonă "The Turbanator", deoarece poartă în permanenţă un turban negru.
Motivaţia alegerii este discutabilă, dar cu impact comercial: Singh a fost implicat în altercaţii extreme de mediatizate, iar remarcile lui rasiste au produs scandaluri.
Invazia bijutierilor
India nu putea pierde ocazia de a se impune în topul celor mai titraţi bijutieri internaţionali. Gitanjali posedă una dintre cele mai mari manufacturi din lume, bazându-se pe o cucerire agresivă a pieţei, prin parteneriatul cu firme de renume, cum ar fi Mariella Burani Fashion Group, Nakashatra (parte a De Beers), Dubai Damas International.
Rosy Blue Group este cel de-al doilea mare jucător indian pe piaţa mondială a pieselor preţioase, fiind furnizorul de diamante pentru "firmele" din Place Vendôme, ori pentru orologerii elveţieni.
Alt mogul în domeniu este Tanishq-parte a Tata Group, care şi-a câştigat celebritatea printre tineri alegând-o ca ambasadoare de brand pe frumoasa actriţă Asin Thottumkal.
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/oRRO_PIRvNo?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Specialiştii în domeniu subliniază că nu mai este mult până când europencele şi americancele vor purta simultan Nakshatra şi Cartier, Tanishq şi Van Cleef&Arpels.
În plus, dau ca exemplu colecţiile Inde Mysterieuse de la Cartier, Taj Mahal de la Carrera y Carrera, Jaipur de la Boucheron… Legătura dintre Boucheron şi India datează încă din 1893, când printre clienţii casei pariziene se număra maharajahul de Kapurthala (portretele îl înfăţişează purtând un turban cu un ornament marca Boucheron). Maharajahul însă apela şi la Cartier, despre el spunându-se că poseda aproximativ 250 de ceasuri care purtau prestigioasa marcă.
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/rbeAieR5bA4?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
DIRECŢIE
Salvarea Occidentului vine dinspre o lume specială
India a fost şi rămâne "pe val": filme, muzică, tendinţe în modă, în machiaj. Galliano a îmbrăcat-o pe Gwyneth Paltrow în sari, Madonna apare în clipul "Frozen" cu mâinile tatuate cu henna, terapiile indiene sunt trendy, bucătăria indiană, foarte gustată, Kamasutra e la fel de citită şi tot aşa.
Pornirea spre zona Orientului îndepărtat, în special, şi tot ce înseamnă ea, a ajuns o modă. Muzică, dans, sau orice altceva, lumea indiană este o lume complexă. Indienii sunt mai direcţi când îi provoacă pe europeni să vorbească despre ei şi sunt fascinaţi de tot ceea ce înseamnă bătrânul continent. Dar şi bătrânul continent este fascinat la rândul lui de tot ceea ce înseamnă India.
"Cultura lor ridică probleme precum natura, realitatea sau conştiinţa într-un mod complicat. În condiţiile în care lumea occidentală îşi pierde direcţia, lumea indiană o poate ajuta să şi-o regăsească", spun sociologii.