Cel mai de succes scriitor român de după 1989 se consideră "un luptător informativ care şi-a adaptat metodele de lucru la scris", deşi a fost acuzat că este "un maestru al dezinformării".

Ca şi cărţile cu coperţi roz ale Sandrei Brown, melodia „Macarena“ sau revista cu hârtie proastă şi poze deocheate „Prostituţia“, Pavel Coruţ rămâne unul dintre acele branduri culturale cu care ne e imposibil să nu asociem decada anilor ’90, ani turbulenţi şi coloraţi în care mulţi dintre noi îşi identifică perioada adolescenţei sau a primei tinereţi.

Chiar dacă romanele lui nu mai înregistrează vânzările-record de atunci, care l-au transformat în cel mai profitabil scriitor român de după Revoluţ ie, ele au în continuare un public, mai restrâns, dar fidel, iar autorul continuă să le producă pe bandă, în prezent apropiindu-se vertiginos de titlul cu numărul 200.

Pentru prima oară, EVZ încearcă să pătrundă în culisele acestui mare succes şi să analizeze resorturile care au stat şi stau la baza unui fenomen imposibil de ignorat. Ne-am adresat atât direct autorului, care ne-a vorbit „cu cărţile pe masă“, cât şi specialiştilor solicitaţi de EVZ să comenteze „fenomenul“ Pavel Coruţ. Psihiatrul Florin Tudose analizează resorturile naţionaliste şi senzaţionaliste care au dus la succesul din anii ’90, iar criticul literar Daniel Cristea-Enache se arată sceptic asupra „virtuţilor“ artistice ale scrierilor coruţiene. Băsescu a terminat la 6 ani după mine

EVZ: Cum aţi devenit scriitor? Pavel Coruţ: Am plecat din Moldova la 15 ani cu gândul să cuceresc lumea. Iniţial, am absolvit Institutul de Marină (Băsescu a absolvit la 6 ani după mine), apoi am urmat Facultatea de Drept. Între 1980 şi 1990 am fost şeful contraspionajului din Direcţia Informativă a Armatei (DIA), având sarcina culegerii de informaţii de la cetăţenii străini. Am fost şi translatorul de engleză al ministrului apărării Vasile Milea. Am ajuns până la gradul de locotenent-colonel. În vara lui 1990 mi-am făcut cererea de trecere în rezervă... De ce? Voiam să devin ziarist. În plus, nu voiam să servesc noua conducere a ţării, pe Iliescu şi pe Măgureanu. Servisem destul pe un criminal, pe Ceauşescu, iar pe Iliescu l-am considerat şi îl consider mai rău decât Ceauşescu.

Mi-a plăcut întotdeauna să scriu şi să citesc, profesoara mea de română considera că sunt foarte talentat, iar în călătoriile lungi cu vaporul cititul mă salvase de la abrutizare. În perioada socialistă am scris trei cărţi - un roman, „Pământul durerii“, şi volume de versuri -, dar nu au fost publicate; mi s-a cerut să scriu despre Ceauşescu.

Pe 15 decembrie 1990 am trecut în rezervă, în primul rând ca să pot să devin ziarist. Am lucrat la „Telegraf“, la „Naţiunea“ lui Iosif Constantin Drăgan şi, mai multă vreme, la „Expres Magazin“, din primăvara lui 1991 până în aprilie 1992. În plus, eram foarte interesat în domeniile psihologiei de vârf şi ale paranormalului (înainte de Revoluţie avusesem acces la studii americane, ruseşti şi chinezeşti). Obsesia mea este instruirea creatorilor români, dezvoltarea spiritului creator la români. Aşa că prima carte pe care am publicat-o a fost „Arta succesului“, pe 25 aprilie 1992, care însă nu s-a bucurat de... succes. Mi-am dat seama că, în acei ani, românii nu erau interesaţi de „arta succesului“; prea mult timp am practicat „arta ratării“. A trebuit să încep cu altceva, care prindea mai bine, şi am debutat cu colecţia de aventuri „Octogon“. Prima carte, „Quinta spartă“, a apărut în decembrie 1992. Acum colecţia a ajuns la numărul 90, pregătesc numărul 91.

Pentru a publica „Quinta spartă“, am vândut un covor de iută şi bijuteriile soţiei. Singurul care m-a încurajat a fost Mihai Pelin, iar singura editură interesată - am umblat pe la multe - a fost Editura Miracol. După apariţia cărţii, m-am trezit brusc milionar. Nu ştiam ce să fac cu banii, aşa că am cumpărat opt imobile în doi-trei ani. Am pierdut toţi banii, după moartea celei de-a doua soţii, în 1996, încercând, timp de trei ani, să pun pe picioare un partid - Partidul Vieţii Româneşti. Mi-am revenit ulterior, ajutat şi de soţia mea actuală. În prezent, am un venit lunar cam de 5.000 de euro.

SRI-ul mi-a ucis două soţii După retragere, aţi mai păstrat vreun contact cu foştii dumneavoastră colegi? Am evitat legătura cu ei. Am fost contactat de două ori: prima oară pentru a fi reactivat în Direcţia de Informaţii a Armatei, iar a doua oară, în 1993, mi s-a propus de către un director din SIE să fiu secretar într-o ambasadă, cu condiţia să mă opresc din scris. Am refuzat, bineînţeles. De ce ar fi vrut acest lucru? Fiindcă, în cărţile mele, îl atacam dur pe Iliescu şi regimul instaurat în 1989. Pentru adevărul pe care l-am spus în cărţile mele, două soţii mi-au fost ucise, şi nu este o exagerare. Tarabele unde se vindeau cărţile mele erau vizitate periodic de agenţi, iar vânzătorii ameninţaţi. A fost un „război“ între mine şi SRI.

Deci SRI-ul v-a fost ostil în anii ’90? Nu tot, ci o grupare din SRI-ul lui Măgureanu. Am aflat mai târziu că trei agenţi au fost însărcinaţi de către Măgureanu cu supravegherea, intimidarea şi descurajarea mea în privinţa scrisului. Măgureanu nu a permis însă uciderea mea. Îmi doresc din tot sufletul să ajung la procesul lui Ion Iliescu. Am depus mărturie în dosarul „Mineriadei“. Revoluţ ia Română are 46 de victime, până în 22 decembrie. Restul i se datorează lui Ion Iliescu. Poporul român a fost adus în situaţia lui Cain şi Abel.

PLAN

Scrisul ca armă

Cât din experienţa dumneavoastră de lucrător informativ se regăseşte în cărţile scrise? Eu sunt un luptător care foloseşte scrisul ca armă. Mi-am folosit calităţile de luptător informativ pentru a scrie. Mai bine zis, sunt un luptător informativ care şi-a adaptat metodele de lucru la scris.

Obsesia mea este însă alta: instruirea creatorilor români, dezvoltarea spiritului creator la români şi transformarea poporului român într-unul de creatori şi de liber întreprinzători. În prezent, instruiesc, educ şi creez liber întreprinzători. În primul rând, prin cărţile din colecţia „Succesul“, cum ar fi „Formula fericirii“ şi „Cartea creatorilor de bani“. Până în prezent, am publicat 15 manuale de psihologie a succesului. „Arta succesului“ a apărut de cinci ori într-un tiraj de 200.000 de exemplare. De aceea, acum scot două-trei cărţi de aventuri pe an, plus două cărţi de arta succesului, plus două romane de dragoste.

De la americani, am învăţat să-mi fac planuri de lungă durată. Mi-am propus să trăiesc până la 100 de ani (acum am 60). În următorii 10 ani, scopul meu este să văd un milion de români cu cele două cărţi de psihologia succesului - „Formula fericirii“ şi „Cartea creatorilor de bani“ - în câte-o mână. În 30 de ani, obiectivul meu şi al prietenilor mei este crearea unui popor de liber întreprinză tori şi reîntoarcerea întregii avuţii naţionale - intrată în posesia corporaţiilor transnaţionale - în mâna românilor.

Mai doresc să înfiinţez şi un post de televiziune dedicat culturii şi succesului, pentru a-i învăţa pe români să devină liber întreprinzători. Cu ce-i ajută România în prezent pe scriitorii de talent? Cu nimic. Eu sunt un caz fericit, fiindcă sunt în acelaşi timp şi om de afaceri, dar ceilalţi scriitori nu primesc nimic de la statul român. Sunt consideraţi mai puţin importanţi decât nişte funcţionari publici, precum preoţii, sau decât fotbaliştii care dau cu piciorul în minge. Preşedintele m-a sunat să mă felicite Dar regimul actual cum vi se pare? În momentul de faţă, asistăm la tirania mediocrităţii în politică. Politica m-a dezamăgit; am protestat în felul următor: nemergând la vot. L-am votat însă pe Traian Băsescu! Mi se pare un preşedinte normal, cel mai potrivit pentru perioada actuală de evoluţie a României, cu mult mai potrivit decât Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Este mai pragmatic, mai realist, mai popular, mai curajos. Puterea necriticată tinde însă să se despartă de realitate. Ştiu că Traian Băsescu îmi citeşte cărţile de „arta succesului“; mi-a dat un telefon să mă felicite. Lucram pe-aici, în grădină, am auzit telefonul sunând şi, când am răspuns, era... domnul preşedinte.

SUCCES

O sută de mii de cărţi anual

Cele mai recente cărţi scoase pe poarta „fabricii“ care este Editura „Coruţ Pavel“ sunt: „Către culmile succeselor (Formula fericirii)“ - autorul mărturiseşte că scrie (întotdeauna la una dintre cele şapte maşini de scris pe care le deţine) cu manualele de gramatică şi de teorie literară pe masă, aşa că nu are cum să repete greşelile Elenei Băsescu! - şi trei romane de dragoste: „Iubirile unui marinar“, „Dragoste şi otravă“ şi „Noaptea teilor vrăjiţi“. Cel mai mare tiraj pe care l-a avut a fost cu „Quinta spartă“, de 330.000 de exemplare (şi în prezent Editura Ştefan, căreia i-a concesionat drepturile, scoate tranşe de 2.000- 3.000 de exemplare), iar cele mai mici sunt tirajele celor patru volume de poezie, de câte 5.000 de exemplare. Prima tranşă din „Noaptea teilor vrăjiţi“ a ieşit în 6.000 de exemplare, dar ea va fi continuată. Pavel Coruţ susţine că, în prezent, vinde cam 100.000 de exemplare anual din cărţile sale. În întreaga lume, 1.000 de persoane sunt abonate ale editurii şi au solicitat să li se trimită toate titlurile care apar. Preţul mediu al unei cărţi este de 15 lei. Secretul: 1. scoate la aceeaşi tipografie, FED (a lui Iosif Constantin Drăgan), care nu îl „jumuleşte“; 2. tirajele mari şi 3. este singurul angajat al Editurii „Coruţ Pavel“.

OPINIA PSIHIATRULUI „O nouă misiune a Securităţii“ Explicaţia succesului lui Pavel Coruţ din anii ’90 e simplă: oamenii trăiseră până în 1989 într-o lume controlată de indivizi ca Pavel Coruţ. Fuseseră menţinuţi într-o atmosferă pâcloasă, creată de secţia de dezinformare a Securităţii, unde se pare că a lucrat şi acest individ. Lumea era extrem de naivă, fără acces la informaţia reală.

Oamenii erau capabili să creadă orice fel de scenariu. Existau foarte puţini oameni lucizi care nu credeau în scenariile lui Pavel Coruţ. Ca orice epidemie, şi aceasta s-a răspândit cu o viteză fantastică. Scenariile erau puse la liber şi oamenii erau dispuşi să creadă absolut orice. Pavel Coruţ îmbrăcase mantia albă a proorocului adevărului şi scotea pe bandă rulantă „adevăruri“ despre orice. Aceeaşi populaţie care îi gusta scenariile s-a dus şi şi-a pus banii la Caritas. Grupul acela de securişti a găsit o nouă tactică, de fapt aceeaşi strategie: un fantastic amestec de date explozive.

Cărţile lui Pavel Coruţ sunt o nouă misiune pe care a primit-o secţia D (dezinformare) a Securităţii. Au îmbolnăvit poporul şi presa română (unde s-a „retras“ iniţial Pavel Coruţ) de scenarită. Noua generaţie de „ziarişti“ a fost plasată la toate ziarele, aceştia fiind de fapt vechii ofiţeri. Romancierii Securităţii şi-au continuat misiunea de dezinformare de dinainte de ’89. Mai era unul care făcea asta în mod oficial: Sergiu Nicolaescu, cu filmele lui de un eroism de doi bani. Comunismul românesc a fost fascistoid, iar Pavel Coruţ îi reprezintă toate „obsesiile“. (Florin Tudose, psihiatru)

Citiţi şi: DANIEL CRISTEA-ENACHE: Securistul patriot