În perioada 11-17 noiembrie 2018, Bogdan Suceavă va susține un turneu de promovare dedicat celui mai recent roman al său, Avalon. Secretele emigranţilor fericiţi, apărut în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, și în format digital

Astfel, autorul își va întîlni cititorii din București, Cluj, Iași și Paris, conform programului de evenimente de mai jos.

 

Bogdan Suceavă despre Avalon. Secretele emigranților fericiți  

BUCUREȘTI

• Duminică, 11 noiembrie, ora 17.00, Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Elisabeta nr. 38)

Invitați: Ioana Rădulescu, Bianca Rusu, Mădălina Șerban (eleve ale Colegiului Național „Gheorghe Șincai” din București), Florin Iaru

 

• Sîmbătă, 17 noiembrie, ora 16.00, în cadrul Tîrgului Internațional de Carte Gaudeamus, ediția 2018

Lansare de carte & ședință de autografe Va vorbi, alături de autor: Paul Cernat Va modera: Adrian Botez

 

CLUJ

• Luni, 12 noiembrie

• ora 12:00: Întîlnire cu elevii Colegiului „Emil Racoviță”, Cluj-Napoca Moderează: Monica Columban, Maria Rițiu

 

• ora 18.00: Book Corner Librarium (Bdul Eroilor nr. 15)

Invitați: Maria Chiorean, Mihnea Bâlici (studenți la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), Doru Pop Moderator: Valentin Derevlean

 

IAȘI

• Marți, 13 noiembrie, ora 17.00, Librăria „Orest Tafrali” (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, corp A, parter)

Invitați: Ioana Hrib, Catinca Zamfir (eleve ale Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași)

Moderator: Bogdan Crețu

 

• Miercuri, 14 noiembrie, ora 14:30, la Clubul de lectură „Alecart”, Amfiteatrul Centrului de Limbi Moderne și Integrare Culturală, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași

Vor vorbi, alături de autor: Viviana Gheorghian, Andrada Strugaru, Raisa Manolescu

Moderează: prof. Nicoleta Munteanu

 

PARIS • Luni 19 noiembrie, ora 18:00, Sala de conferinţe a ICR Paris (1 rue de l’Exposition, 75007 Paris)

Conferință pe tema Un mystère médiéval: le concept de curvitas de Nicole Oresme Prezentare: Doina Marian

Moderare: Iulia Badea-Gueritée

• Marți 20 noiembrie, ora 10:30, INALCO (Sala 4.04): Întîlnire cu studenții de la INALCO (Institut National des Langues et Civilisations Orientales), alături de Cécile Folschweiller, Irina Gridan, Ina Delaunay-Ciodaru

 

În august 1996, un tînăr matematician român aşteaptă pe aeroportul din Otopeni să înceapă lunga călătorie spre o nouă viaţă. A fost admis la doctorat la Michigan State University, unde urmează să lucreze cu unul dintre cei mai buni geometri din lume, după care se va întoarce în România şi va încerca să profite de avantajul experienţei sale. Acesta e planul, dar, cum se întîmplă de multe ori, viaţa lui îşi va schimba cursul pe nesimţite. Urmează examene ce par imposibile, zile şi nopţi de studiu, prea multă cafea, adaptarea la o altfel de societate, interacţiunea cu românii şi străinii din campus, dar şi un punct de cotitură privind viitorul, odată cu naşterea primului copil în America. Cum dorul de casă este eclipsat de dorinţa de a-i oferi celui mic o viaţă bună, tînărul se îndreaptă spre cel mai dificil examen dintre toate: candidaturile la sute de universităţi din SUA şi Canada, care necesită nervi de oţel şi credinţa neclintită că în cele din urmă îţi vei găsi postul potrivit şi un nou loc căruia să-i spui acasă. Romanul Avalon. Secretele emigranţilor fericiţi, cu o puternică tentă autobiografică, este un ghid de supravieţuire în mediul universitar american, o carte care ne învaţă că, dacă ai o bază academică solidă, un munte de pasiune pentru ceea ce faci şi un strop de optimism, poţi realiza orice ţi-ai propus.

Bogdan Suceavă s-a născut pe 27 septembrie 1969 la Curtea de Argeş. Studii în matematică la Universitatea din Bucureşti şi la Michigan State University. În prezent, profesor în Departamentul de Matematică de la California State University, Fullerton, SUA. Autor al volumelor de proză: Teama de amurg (1990); Sub semnul Orionului (1992); Imperiul generalilor tîrzii şi alte istorii (2002, 2003); Bunicul s-a întors la franceză, istorii (2003, 2008); Venea din timpul diez (2004, 2010, 2014); Miruna, o poveste (2007, 2008, 2017); Distanţe, demoni, aventuri (2007); Vincent nemuritorul (2008); Noaptea cînd cineva a murit pentru tine (2010); Memorii din biblioteca ideală (2013); Scrisori de la Polul Est (2015); Republica (2016); Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute (2017). Distincţii literare: Premiul I Nemira, în 1993, pentru nuvela Imperiul generalilor tîrzii; Premiul CopyRo, în 2002, pentru volumul Imperiul generalilor tîrzii şi alte istorii; Premiul pentru Proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pentru Miruna, o poveste; Premiul I al Reţelei literare pentru Noaptea cînd cineva a murit pentru tine.

 

Fragment în premieră

 

În fond, cine trece aceste cursuri fundamentale, precum Math 868, cine trece şi examenele qualifying ajunge să facă cercetare. Selman Akbulut îşi asuma rolul unui filtru şi şi-l juca la fel de bine ca examenele de admitere din vechime: îşi propunea să ne aducă pe toţi în epicentrul disperării, să ne întrebăm dacă asta vrem cu adevărat şi dacă avem ceea ce trebuie. Pentru fiecare problemă, atitudinea lui era cam aşa: o întrebare este importantă atâta vreme cât faptul că nu-i ştii soluţia e o motivaţie. Faptul că nu ştii e sfidarea care te poartă înainte. Trebuie să ai tăria de caracter să funcţionezi pe baza acestei motivaţii. Astfel, duritatea lucrului necunoscut ajunge să acţioneze asupra ta, să te modeleze şi să te facă să răspunzi. Aceasta e etica.

Era neasemănător oricărui alt profesor pe care l-am întâlnit vreodată. Era aparentă disparitatea dintre vârsta de 20 de ani, pe care o poza, pe un trup trecut de 50. Cu pantofii lui scâlciaţi şi blugii tociţi, jumătatea sa telurică părea închinată prafului şi cretei, care ajungea să-l păteze până la genunchi. În mare contrast, purta bluze de mătase, cu un colorit tropical, de o discretă eleganţă. Părul lung, până la umeri, împletit în stilul făcut celebru de Bob Marley, încadra o faţă măslinie şi rotundă. Era ultima noutate a modei de la Berkeley de la începutul anilor ’70.

Doi ani mai târziu, unul dintre amicii mei a călătorit cu el în avion de la Amsterdam la Detroit şi sorţii i-au aşezat pe locuri alăturate. L-a văzut cum a rămas treaz ca o santinelă în timp de război pentru toate cele opt ore ale zborului, cu hârtia lui de calc extrem de fină pe care erau desenate, mereu în creion, figuri extrem de complicate pe care puţini alţii le înţeleg. Era un gen de studiu practicat de topologii care studiază teoria nodurilor. La zece mii de metri altitudine, el ştergea şi-şi completa mereu desenele. Nu-i dădea, se irita singur, o lua de la capăt, în deznodări şi simplificări care îl întrebuinţau întru totul. Nu e de mirare deloc că a făcut asta opt ore continuu în avion ; l-am văzut gândindu-se la unul dintre desenele sale, ştergând şi lucrând pe figură, în lift, între două etaje. Nu irosea nici un minut. Şi munca aceasta continuă nu era un semn de dezechilibru sau de criză, ci forma lui de isihie: continuu către ceea ce merită.

Pe tablă, desenele îi ieşeau superbe. Parcă erau viziunile lui Salvador Dalí. Spre deosebire însă de picturile lui Dalí, în matematică frumuseţea unei figuri stă în utilitatea ei strictă, în claritatea cu care poate pune în lumină o idee, un concept. L-am auzit povestind că a trimis spre publicare o lucrare conţinând o teoremă a cărei demonstraţie era doar o continuă succesiune de figuri.

Odată, într-o dimineaţă de noiembrie, la curs, a primit din clasă o întrebare cruntă. A fost Matthias, studentul german care nu comunica bine cu nimeni şi care i-a cerut să producă un exemplu. Nici unul dintre noi nu ştia dacă un asemenea obiect matematic există. A zâmbit, ochii i-au scânteiat verde, satisfăcuţi de inteligenţa întrebării, şi a proclamat: „Sunt lucruri pe care matematicienii adevăraţi, cum voi vreţi să ajungeţi, trebuie să le rezolve aşa !“ – şi a pocnit din degete. Şi a construit exemplul pe loc. De atunci l-am văzut încă de o sută de ori, la curs ori la colocvii, la întâlniri cu studenţii sau la petreceri între matematicieni, unde actul de a discuta matematică nu era nepotrivit, şi m-a convins că, oricât de inteligenţi i-ar fi interlocutorii, cea mai rapidă şi precisă reacţie tot a lui era.