Secretarul general al NATO, Jens Soltenberg, ajunge vineri în România. Oficialul Alianței Nord-Atlantice are în program o vizită la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, împreună cu președintele Klaus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, vineri, împreună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, Constanța. Aici sunt așteptați, vineri dimineață, cei 1.000 de soldați americani detașați de Washington pentru a consolida flancul estic al NATO. Militarii americani sunt pe drum, din Germania, și urmează să fie dislocați la baza militară din Constanța.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială, Jens Stoltenberg și Klaus Iohannis vor avea convorbiri tete-a-tete, dar și oficiale. De asemenea, în programul vizitei este prevăzută și o întâlnire cu militarii dislocaţi la bază.
La finalul întrevederii, cei doi oficiali vor susține o conferință de presă comună, în care vor aborda problemele de actualitate. Este de așteptat să fie abordat, în special, subiectul tensiunilor dintre Rusia și Occident.
De menționat că președintele Klaus Iohannis este dat printre favoriții de pe lista scurtă care l-ar putea înlocui Jens Stoltenberg la conducerea NATO, în toamnă. Atunci mandatul acestuia se va încheia, iar membrii alianței vor trebui să aleagă un alt secretar general.
Militarii americani sunt așteptați la destinație
Cei 1.000 de militari americani au ajuns în România și se află pe drum spre Constanța. Prima coloană de trailere cu tehnică militară americană va ajunge la Bucureşti vineri în jurul orei 1,00, după cum arată un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN). Mai târziu, primii soldați americani sunt așteptați la destinație, la Baza Militară Mihail Kogălniceanu, vineri dimineață.
Detaşamentul american care va staţiona în ţara noastră va purta denumirea Task Force Cougar şi va fi constituit, în principal, din militari ai Batalionului 2 - Regimentul 2 Cavalerie. Aceștia vor acţiona cu transportoare blindate Stryker. În cadrul trupelor trimise în România se regăsesc militari specializați în artilerie, geniu și structuri de sprijin.
MApN precizează că autotrailerele cu echipament militar vor forma două coloane separate. Prima coloană, de aproximativ 18 trailere, a plecat din Sibiu, în jurul 10,45 și a ajuns la Râmnicu Vâlcea. Aici, șoferii care operează aceste vehicule trebuie să se odihnească pentru 9 ore, conform reglementărilor europene în domeniul transporturilor. Astfel, plecarea din Râmnicu Vâlcea va fi la aproximativ ora 22,00, joi seară.
Militarii americani au fost trimiși în România și Polonia pentru a întări flancul estic al NATO. Suplimentarea forțelor în zonă are loc în contextul în care este așteptată o invazie a Rusiei în Ucraina.