Ultima seceta dezastruoasa a afectat Romania imediat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, provocand moartea prin infometare a zeci de mii de oameni. Situatia din 1946 a fost agravata de politica dusa de puterea comunista instalata prin votul „democratic” din toamna.

Noua conducere era preocupata in special de plata despagubirilor de razboi pentru statul sovietic si refuza ajutorul statelor capitaliste. Prefera sa faca apeluri, prin intermediul oficiosului „Scanteia”, la ajutorul romanilor din zonele mai putin afectate.

Fugiti din calea foametei, moldovenii cumparau din Oltenia porumb si grau la preturi enorme. „Trenurile foamei” faceau legatura intre est si partea de sud si sud-vest a tarii.

Numarul mortilor din 1946 si din anul foametei care a urmat nu poate fi stabilit cu exactitate – medicii erau „sfatuiti” sa treaca alte cauze ale mortii.

Pranz cu buruieni

Poetul Emil Brumaru aduce o nota vesela asupra chinurilor de atunci. Pe langa faptul ca isi aminteste ca a mancat toate buruienile, „cred ca si matraguna am mancat”, Brumaru spune ca „durerea” cea mare era ca a secat Bahluiul.

„In spatele unui lan de sfecla trecea Bahluiul. Si noi, pustanii din sat, ne duceam acolo sa vedem cum faceau baie femeile dezbracate”, detaliaza poetul. El a beneficiat totusi de avantajul faptului ca familia lui a venit din Ardeal, unde seceta n-a facut atat de mari pagube.

„Am venit din Ciceu cu butoaie de tuica si galeti de slanina. Noi aveam mancare mai multa si au venit toate rudele mele de la Curtea de Arges. Tuica ne-a baut-o doctorul din sat, ca se imbolnavise mama, din cauza caldurii, de febra tifoida”, isi aminteste Brumaru. Iar fantana de langa gara se transformase in cuib pentru pasari.

Jaful sovietic

Ticu Dumitrescu, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, aduce explicatii istorice si economice asupra secetei din 1946 si a foametei care a urmat.

„La noi, foametea s-a resimtit pe fondul jafurilor facute de rusi. In Moldova cel putin, Armata Eliberatoare Rusa a ras tot, iar cand foametea atinsese parametri de neimaginat, rezervele noastre de grau se dusesera. Daca am fi trait in parametri normali din punct de vedere economic, Romania s-ar fi descurcat in ‘47, pentru ca erau rezervele de stat, dar si rezervele de grane ale taranilor”, isi aminteste Dumitrescu, care atunci avea 16 ani.

El revede ingrozit imaginea cu „trenul foamei” si cum moneda se devalorizase foarte tare, graul devenise marfa de troc. „Pe vremea aia, cu un sac de grau iti cumparai o casa”, spune fostul detinut politic.