Pretențiile deșănțate ale magistraților ar avea o soluție!

Pretențiile deșănțate ale magistraților ar avea o soluție! Sursa: EVZ

„Nimic nu este nou, totul este să ai memorie bună și cărți de istorie în bibliotecă”, îmi spunea tatăl meu, ori de câte ori mie, puști fiind, mi se părea de neînțeles câte o întâmplare de oarecare importanță. Astfel, am învățat că pot înțelege mai corect ceea ce văd că se petrece în jurul meu sau în lumea largă, mai mult decât atât, că pot intui și dezvoltările ulterioare ale evenimentelor din actualitate, căutând să aflu care au fost efectele celor similare din trecut. Tata îmi arăta, de fapt, cum să învăț din experiența altora și cum să pricep corect ceea ce trăiesc. Bun, și ce-i cu asta, care este istoria la zi, care se repetă?

Săptămâna trecută, două întâmplări s-au petrecut în aceeași zi pe fondul grevei magistraților, pe care magistrații nu au numit-o grevă, ca să nu se cheme că au încălcat legea, ci „încetare a activității instanțelor”, adică tot grevă, dar altfel botezată. Prima, achitarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție(ICCJ) a primarului Cristian „Piedone” Popescu, în urma admiterii recursului în casație, deznodământ evident pentru oricine a înțeles din capul locului lipsa sa de vinovăție în tragedia de la Colectiv. A doua, tot o achitare, la aceeași ICCJ, a tandemului alcătuit din procurorii de la DNA-Prahova, unitatea de elită a fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, în procesul în care Mircea „Zdreanță” Negulescu și Lucian Onea au fost acuzați de „cercetare abuzivă”, „inducerea în eroare a organelor judiciare”, „represiune nedreaptă” și altele. În cel de-al doilea caz, spre deosebire de primul, probe publice evidente arătau că cei doi procurori au încălcat flagrant legea.

Ocupați cu grevele și protestele, spuneam eu în aceeași zi, niciun magistrat nu a avut nicio tresărire. Sub imperiul grijii pentru ziua de mâine, înspăimântați de situația în care ar pierde câteva sute de euro la pensie, din mai multe mii, plus îngroziți că nu se vor mai putea pensiona la sub 50 de ani, niciun magistrat, activ sau pensionar, nu a găsit de cuviință să comită nici cel mai mic gest de îngrijorare cu privire la marasmul în care zac, cu tot cu Justiție, evidențiat printre multe altele și de Cazul „Piedone”, condamnat mai întâi la 8 ani, apoi la 4, pentru ca în final să fie achitat, pentru că fapta de care a fost acuzat „nu există”. Cum, „nu există”? Păi, Kovesi zicea că există, la fel și judecătorii care l-au condamnat, mai întâi la 8 ani, apoi la 4 ani, la fel și toată presa deontoloagă, toți plutonierii de presă din plutoanele lui Coldea, bașca toată șleatha lui Soros.

Mai spuneam, cu amară ironie, că tăcerea mâlc a magistraților este de înțeles, pentru că este peste orice neagră închipuire să nu te mai poți pensiona la 48 de ani, cu o pensie de vreo 4000-5000-6000 de euro, asta în cel mai rău caz, ci pe la vreo 60, cu vreo 3700-4600-5400 de euro. Cine ar suporta așa ceva? Cât despre achitarea celor doi călăi de la DNA Prahova, ce ar mai fi de spus? Poate doar atât, condamnarea lor ar fi contravenit flagrant promisiunilor nescrise pe care Statul Paralel le-a făcut magistraților: bani mulți, retragere rapidă și impunitate. O promisiune periculos de încălcat, la fel de periculoasă cum este și nerespectarea legămintelor de protecție din interiorul organizațiilor mafiote.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, am avut parte din nou de unanimitate în breasla magistraților, judecători și procurori. De ce din nou? Păi, pe vremea când Binomul „SRI-DNA” secera vieți și destine, niciun magistrat nu a zis nici „pâs!”, dar absolut niciunul, despre Protocoale, despre „Echipele mixte” procuror-securist, despre „Culoarul din Justiție”, despre „Bilețelele albastre” prin care judecătorilor li se dicta actul de justiție, nimic despre avocații, unii iluștri, care își trădau clienții. Niciunul, nimic, niciodată, cât a fost Teroarea în toi, deși știau exact cei mai mulți dintre ei și acceptau ceea ce ordona Gruparea de Criminalitate Organizată „Coldea-Kovesi” unora dintre ei. După ce s-a aflat, câteva judecătoare, femei, cinste lor, au mai avut câte ceva de zis, cu grijă, este adevărat, dar tot a fost ceva.

În schimb, atunci când este vorba despre bani, de la dănileți și până la cei mai cinstiți magistrați, spre jena celor din urmă și a ideii de Justiție, toți au făcut și fac front comun, unul în care nu mișcă nimeni. Nici asta nu este vreo noutate. La fel s-a întâmplat ori de câte ori s-a pus problema „pensiilor nesimțite”, a privilegiilor deșănțate. Nesimțite, nu pentru că pensiile ar fi mari, ci pentru sunt calculate astfel încât să fie mai mari decât ultimul salariu, nesimțite nu pentru că ar fi mari, ci pentru că pot fi obținute de la vârsta de 48 de ani. Dezgustător, zic eu.

Pentru ca dezgustătorul să fie cât mai adânc, argumentele aduse de magistrați sunt cras ipocrite: îngrijorarea lor ar generată, de fapt,  de „pericolul afectării grave a echilibrul sistemului judiciar” și a „garanțiilor de independență ale acestuia”. Altfel spus, îi îngrijorează echilibrul și independența Justiției, doar atunci când este vorba despre bani și ani munciți efectiv, nu îi îngrijorează condamnarea unor nevinovați, nici albirea unor vinovați. Doar acolo stă echilibrul și independența, la bani și la pensionările halucinant de premature.

Spuneam acum vreo cinci ani, când tot așa, s-a pus problema intrării în bun-simț a privilegiilor depravate ale magistraților, că mă număr printre cei care înțeleg rațiunea pensiilor de serviciu, înțeleg și reacția la unison, chestie rară la magistrați, mai ales atunci când este vorba despre solidaritate de opinie, înțeleg și că maieul este așezat mai aproape de piele decât cămașa, pot înțelege, chiar dacă nu sunt de acord cu el, chiar și egoismul de breaslă, de tip „Lasă, bine că ne este nouă bine, ceilalți să se descurce!”.

Ceea ce nu înțelegeam în ruptul capului, nici atunci și nici acum, este altceva. Dacă în chestiunea pensiilor de serviciu și a vechimii necesare pensionării, magistrații acționează ca un cor perfect acordat și dacă afirmă toți ca unul și unul ca toți că intenția de eliminare a pensiilor lor este un atac la „independență” și le periclitează „imparțialitatea”, cum se face că în chestiunea Protocoalelor nu s-au simțit deloc deranjați? Cu venituri mai mari sau ceva mai mici, un om, fie el și un magistrat, poate fi la fel de cinstit, la fel de independent, la fel de imparțial. Asta, dacă este dotat de la Dumnezeu cu coloană vertebrală, cu demnitate și caracter, dacă are bagajul axiologic bine clădit pe carte și pe educație. Este știut, Protocoalele care i-au așezat la bunul plac al securiștilor, i-au transformat pe magistrații din zona de interes operativ, de poliție politică, a Cooperativei de Criminalitate Organizată „Coldea-Kovesi”, în complici, în executanți orbește. Cu toate astea, nu au existat reacții de îngrijorare cu privire la „independența” lor, nu și-au simțit periclitată „imparțialitatea”, deși exact aceste două caracteristici le erau călcate în picioare de securiști. Nici măcar atunci când dintre ei au fost ridicați colegi de-ai lor, pentru că nu executau întocmai și pe loc. Teroarea au suportat-o fără probleme de „independență” și „imparțialitate”, pentru că era pe bani mulți.

Aveam pe atunci și am și acum toate motivele să cred că, după ce au căzut în această capcană unsă din belșug cu miere, imaginea publică a magistraților a devenit praf și pulbere. Cum se vede ea? Oribil! Să fie urmăriți penal de SIIJ, pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea actului profesional, nu au vrut, să răspundă patrimonial pentru erorile judiciare comise cu rea-credință sau din gravă neglijență, nu au vrut și nu vor, cea mai palidă îngrijorare cu privire la faptul că Justiția a devenit o veritabilă ruletă rusească, nu au, în schimb vor pensii astronomice, mai mari decât ale absolut oricui din țara asta, și mai vor ca asta să se întâmple de la o vârstă la care, orice om normal alcătuit este în apogeul capacităților sale intelectual-profesionale.

Care este soluția? Păi, o soluție ar fi. La ei fiind vorba doar despre bani, după cum se vede, propun să fie plătiți, pe lângă ce salariu vor ei, și la normă, în acord individual, adică, la număr de anchete corecte, la număr de rechizitorii cinstite și la număr de hotărâri judecătorești pronunțate pe lege. Pentru fiecare anchetă corectă, câte 50 de euro, pentru fiecare rechizitoriu cinstit, câte 100 de euro și, în sfârșit, pentru fiecare hotărâre pe lege, pe literă și pe spiritul ei, câte 200 de euro. Plus, pentru fiecare dintre actele profesionale oneste, să li se scadă câte o zi din vechimea necesară pensionării. În fond, la cea mai veche meserie din lume, tipul de serviciu prestat este retribuit în funcție de calitate, dificultate și efort. În plus, retragerea din această veche meserie este vrând-nevrând una timpurie.

Ar rezolva această utopie ceva? Tot eu mă cam îndoiesc. Pentru ca toate cele de mai sus să se realizeze, un magistrat ar trebui să știe multă carte, să aibă multă experiență de viată și cultură umanistă și să fie foarte om. Foarte, foarte om!

Notă* Azi, 27 iunie, a fost publicat un drept la replică oferit de Uniunea Națională a Judecătorilor din România, după apariția acestui editorial.

 

Urmăriți varianta video a editorialului, AICI.