Se scumpesc maşinile în Republica Moldova

Se scumpesc maşinile în Republica MoldovaSursa foto: dreamstime.com

Republica Moldova. Începând cu 1 ianuarie 2026, maşinile vor costa mai scump. Cauza este modificarea legislaţiei fiscale, care prevede întroducerea unei cote de 20 la sută pentru automobile la import. Astfel, preţurile vor creşte cu câteva mii de euro.

Cele mai afectate de modificările fiscale vor fi maşinile noi şi cele de mâna a doua, înmatruculate pentru prima dată în Republica Moldova.

Gata cu vămuirea în funcţie de capacitatea motorului

Conform noilor modificări fiscale, de anul viitor se renunţă la taxarea automobilelor la import în funcție de capacitatea motorului în favoarea introducerii TVA de 20%.

Autoritățile de la Chişinău se justifică că măsura este necesară pentru a alinia legislația fiscală la standardele europene.

Fabrică de mașini electrice din China

Fabrică de mașini electrice din China. Sursa foto: dreamstime.com

Maşinile care vor fi cele mai lovite de majorări

Portalul AutoBlog.md a făcut primele calcule ale noilor prețuri pentru modelele Dacia, Mazda și Geely. Modelele Dacia, populare în segmentul mass-market, vor fi afectate semnificativ. De exemplu, Dacia Duster, care costă 16.500 euro, după 1 ianuarie va costa 19.800 euro.

Automobilul Dacia Logan (1.0 benzină), disponibil acum la 14.650 euro va ajunge la 17.550 euro. Preţul pentru Dacia Sandero (1.5 diesel) va urca de la 15.550 de euro va urca la 18.880 euro, o creștere de 3330 euro.

Modele precum Mazda CX-30 și CX-60 vor înregistra scumpiri notabile, mai ales pentru variantele hibride. Preţul pentru Mazda CX-30 se va ridica dela la 26.500 euro la 32.680 euro. Cu 6249 de euro mai mult va costa Mazda CX-60 (plug-in hybrid), disponibilă acum la 62.500 euro.

Şi showroomul Geely Moldova confirmă majorări importante pentru modelele sale. Preţul Geely EX5 (electric) se va majra de la 31.880 USD la 35.850 USD. Geely Cityray, acum la ofertă specială de 22.880 USD, va costa 26.500 dolari după 1 ianuarie 2026. Pentru Geely Atlas, care costă acum 24.880, prețul va urca la 28.500 USD.

Riscuri de corupţie şi impactul asupra mediului

Experţii susţin că noile modificări la vămuire, vor favoriza sporirea numărului de automobile cu efect nociv asupra mediului. Maşinile electrice nu vor mai fi atractive după înlăurarea facilităţilor la import.

Unele modele cu motoare mari, precum un SUV diesel de 3.3 litri, vor avea creșteri mai mici datorită taxei de lux deja aplicate. De exemplu, un CX-80, redus acum de la 71.500 euro la 67.900 euro, va avea un preț practic similar după 2026.

Totodată, moldovenii vor da preferinţă maşinilor de mâna a doua, mai ieftine. Iar pe şosele vor circula mai multe rable. Odată cu introducerea TVA cei care importă mașini la mâna a doua vor fi tentați să diminueze prețul în vamă.

Ne puteți urmări și pe Google News