Se schimbă Plan Urbanistic General: Nu vor mai putea fi construite blocuri în mijlocul câmpului

București. Plan Urbanistic General. Sursa foto: Facebook

Nicușor Dan a anunțat că vor fi schimbări mari la noul Plan Urbanistic General. Vor fi rezolvate acele discrepanțe între sectoare cu scopul de a reuși „o dezvoltare cât mai coerentă a Bucureștiului”. Edilul a mai menționat că „nu vor mai putea fi construite blocuri în mijlocul câmpului”, iar apoi „administraţia locală să vină și să facă drumul”.

Nicușor Dan anunță noi schimbări la Plan Urbanistic General

Propunerea unui nou Plan Urbanistic General (PUG) va fi finalizată la sfârşitul anului sau la începutul lui 2025, după care va urma avizarea sa de aproximativ 40 de instituţii şi, ulterior, votul în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Nicușor Dan a mai subliniat faptul că „În momentul de faţă, toate studiile, vreo 20 , au fost recepţionate de Primărie. Acum suntem la faza în care discutăm pe studiul sinteză, care spune care sunt problemele şi care trebuie să fie soluţiile pentru a desena cu adevărat Planul Urbanistic General”.

Nicuşor Dan a făcut aceste observații după ce a fost întrebat despre stadiul în care se află Planul Urbanistic General, cu prilejul participării sale la Summitul capitalelor europene pentru arhitectură, urbanism şi administraţie, organizat de Filiala Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România alături de Municipalitate.

Nicușor Dan anunță noi schimbări la Plan Urbanistic General. Sursa foto: Facebook

Probabil că la sfârșitul acestui an o să avem propunerea de plan

Edilul Capitalei a anunțat că deja „Universitatea şi cu colaboratorii au elaborat acest studiu sinteză în urmă cu vreo lună şi jumătate. Probabil, într-o lună jumătate-două o să avem acest studiu şi ne apucăm de plan, deci, probabil că sfârşitul acestui an, începutul anului viitor, o să avem propunerea de plan, după care urmează avizarea lui de cam 40 de instituţii, inclusiv Agenţia de Mediu, unde este şi o dezbatere cu publicul, şi după aceea votul în Consiliul General”.

Primarul Capitalei a mai menţionat că noul Plan Urbanistic General va aduce mai multe noutăţi, de exemplu „nu vor mai putea fi construite blocuri în mijlocul câmpului, iar ulterior administraţia locală să facă drumul”.

Municipalitatea, mai spune Nicușor Dan, are trei priorităţi legate de urbanism, dintre care una este reprezentată de dezvoltarea oraşului, pe principii corecte, ştiinţifice. Edilul a amintit de oraşele din România care „sunt conflicte cu privire la spaţiile verzi şi că este important ca aceste aspecte să fie tranşate pe principii corecte, ştiinţifice”

Nu în ultimul rând, edilul a subliniat că „societatea românească abia începe să înţeleagă că a proteja patrimoniul nu constituie doar o obligaţie morală, ci un aspect care ţine de potenţialul economic de dezvoltare a oraşului”.