Cazul Navalnîi se complică. Se cere anchetarea lui Putin

Cazul Navalnîi se complică. Se cere anchetarea lui Putin

Medicii de la Spitalul Charité din Berlin, unde este internat Navalnîi, au confirmat doar că este încă în comă, dar „stabil”. Mai multe nu au dorit să declare până nu au toate rezultatele.

Într-o declarație, spitalul din Berlin, unde este tratat Aleksei Navalnîi, au spus că teste extinse  au indicat „intoxicația cu o substanță din grupul de substanțe active numite inhibitori de colinesterază”. Analize suplimentare pentru identificarea exactă a substanței chimice sunt în desfășurare.

Inhibitorii de colinesterază sunt un grup de compuşi chimici cu o gamă largă de întrebuinţări, de la fabricarea armelor chimice şi a pesticidelor pentru uciderea gândacilor şi până la producerea unor medicamente menite să atenueze simptomele bolii Alzheimer sau a altor forme de demenţă.

Colinesteraza este o enzimă esenţială pentru funcţionarea normală a sistemului nervos al omului, al altor vertebrate şi insectelor. Substanţele chimice care blochează sau inhibă colinesteraza pot provoca o hiperactivitate în cazul unei multitudini de funcţii umane, conducând la efecte acute multisistemice care pot fi letale. Unele pesticide, precum organofosfaţii sau carbamaţii, inhibă colinesteraza. Aceste produse chimice pot fi în unele situaţii otrăvitoare pentru om.

„Rezultatul rămâne incert, dar nu pot fi excluse efectele pe termen lung, în special asupra sistemului nervos”

Inhibitorii sunt medicamente care pot crește comunicarea între celulele nervoase din creier. Uneori sunt folosiţi pentru a îmbunătăți sau stabiliza temporar simptomele persoanelor cu demență. Reacțiile adverse comune ale inhibitorilor  includ vărsături, crampe musculare, cefalee și halucinații.

Kremlinul a spus că nu este clar ce a contribuit la boala lui  Navalny și că testele inițiale nu au arătat că a fost otrăvit

Susținătorii politicianului au acuzat Kremlinul că ar fi condus un complot pentru a-l otrăvi pe Navalny, deoarece este unul dintre cei mai înverșunați adversari ai lui Vladimir Putin.

Purtătorul de cuvânt al lui Angel Merkel, Steffen Seibert, nu a comentat starea lui Navalny astăzi, dar coordonatorul guvernului german pentru afacerile din Europa de Est, Dirk Wiese, a declarat, în această dimineață pentru  ZDF că  „în prezent  are o stare critică, dar stabilă”.

Echipa lui Navalny a depus săptămâna trecută o cerere de lansare a unei anchete penale, iar Comitetul de investigație urmează să deschidă cazul. Ilya Yashin, politician de opoziție de la Moscova și aliat al lui Navalny, a cerut forțelor de ordine să investigheze „o tentativă la viața unei persoane publice” și să-l includă pe Vladimir Putin în anchetele lor.

„Putin este cel care beneficiază de aceste atacuri nesfârșite”

Medicii ruși  au negat astăzi afirmațiile că au fost presaţi să spună că nu au găsit nicio urmă de toxine în corpul său. Biroul medicului șef Alexander Murakhovsky a fost plin de polițiști și ofițeri  atunci când Navalny a fost mutat în spital, Spitalul de Urgență nr.1 din Omsk, potrivit jurnaliștilor.

„Nu vă pot spune cine au fost”, a spus medicul șef. „Am avut o mulțime de oameni în biroul meu, până la urmă (Navalny) este o figură politică. Nu pot spune că au făcut ceva. Au venit doar și au întrebat ce se întâmplă. Continuând să nege afirmațiile conform cărora autoritățile spitalului au fost  coordonate de Kremlin, afirmând: „I-am salvat viața cu un efort deosebită. Nu a existat nicio influență asupra tratamentului pacientului. Nu a fost nicio presiune asupra noastră din partea medicilor sau a altor forțe.

Doctorul  Anatoly Kalinichenko a susținut în timpul conferinței de presă: „Dacă am fi găsit un fel de otravă care a fost cumva confirmată, atunci ne-ar fi fost mult mai ușor. Ar fi fost un diagnostic clar, o afecțiune clară și un bine-cunoscut curs de tratament.

Navalny a fost mutat din Siberia la spitalul Charité din Berlin, Germania, sâmbătă, după ce aliații săi au spus că spitalul nu este echipat și că nu au încredere în medici. Secretarul său de presă, Kira Yarmysh, s-a plâns că supravegherea poliției este „absolut evidentă”. Serviciile de securitate sunt înclinate să creadă că dacă evenimentele legate de o otrăvire au avut loc, atunci totul s-a întâmplat la aeroport sau în avion.

Spitalul Charité a spus că nu va face comentarii asupra bolii sale până când nu vor fi evaluate rezultatele testelor, confirmând doar că este încă în comă, dar „stabil”.

Soția sa Yulia Navalnaya a ajuns duminică la spital pentru a-și vizita soțul. Şi Leonid Volkov l-a vizitat la spital, dar nu a vorbit cu reporterii.

Reamintim că Navalny s-a îmbolnăvit în zborul către Moscova din Siberia joi și a fost dus la spital după ce avionul a aterizat de urgență.

În timp ce susținătorii și familia sa insistă că a fost otrăvit, medicii din Omsk au spus că o tulburare metabolică este cel mai probabil diagnostic.

Un raport independent de știri rus a citat surse din agențiile de securitate care au declarat că Navalny a fost sub supraveghere intensă în timpul călătoriei sale în Siberia. Moskovsky Komsomolets a publicat detalii despre supravegherea fiecărei mișcări, inclusiv ceea ce a mâncat el și asociații săi, pe cine a întâlnit, înregistrările cardului de credit, chitanțele de cumpărături, unde a stat, cu ce vehicule a călătorit.

Ne puteți urmări și pe Google News