Scandal în PNL. Orban o pune la zid pe Gorghiu. „S-a autodescalificat”

Scandal în PNL. Orban o pune la zid pe Gorghiu. „S-a autodescalificat”

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a catalogat, vineri, proiectul de lege privind executarea la domiciliu a pedepsei cu închisoarea, iniţiat de senatorul liberal Alina Gorghiu, drept o aberaţie şi a anunţat că deputaţii liberali vor vota împotrivă.

„Este o aberaţie. E un proiect de lege care a fost iniţiat de un senator al nostru fără a avea acordul grupului parlamentar din Senat, dar mai ales fără a avea acordul conducerii PNL. PNL nu susţine acest proiect de lege, Guvernul pe care îl conduc este categoric împotriva acestui proiect de lege. Am dat mandat în camera decizională, Camera Deputaţilor, către grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor să voteze împotriva acestui proiect care este contrar liniei politice a PNL de alegerea mea ca preşedinte al PNL şi, de asemenea, în cazul în care va trece de Camera Deputaţilor, pentru că am văzut că la Senat au votat într-o veselie aproape toţi senatorii, îl vom ataca la CCR. Acest proiect este neavenit, este un proiect care nu are nimic de-a face cu politica penală a statului român în viziunea Guvernului pe care îl conduc, este un proiect care pare să ofere soluţii unor oameni certaţi cu legea şi nicidecum să ofere o soluţie pentru problemele existente la ora actuală în România”, a declaratLudovic Orban, scrie Agerpres.

El a criticat faptul că, în contextul actual, Senatul a dezbătut un astfel de proiect.

„Mi se pare cu atât mai grav ca în starea de urgenţă în care se găseşte România în Senatul României să se dezbată astfel de proiecte pe ideea că poate lumea fiind concentrată pe bătălia contra epidemiei de coronavirus nu o să bage în seamă astfel de proiecte. Lumea este atentă şi sancţionează astfel de proiecte. În ceea ce mă priveşte cred că este picătura care a umplut paharul în materie de atitudine politică din partea senatorului nostru care a iniţiat proiectul de lege, iar PNL va fi categoric împotriva adoptării acestui proiect şi va căuta toate pârghiile constituţionale şi legale pentru neintrarea în vigoare a acestui proiect”, a afirmat Orban.

Ne puteți urmări și pe Google News