Un proiect pus în dezbatere de Ministerul Justiţiei poate schimba viaţa multor deţinuţi. Conform Mediafax, deţinuţii care execută pedepse în condiţii necorespunătoare pot primi 3 zile de libertate în fiecare lună.

Proiectul de modificare a legii privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate a fost pus în dezbatere publică.

"În calculul pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată, se include, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, astfel: pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, se consideră executate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicată. În acest mod, măsura reglementată depăşeşte cadrul unui remediu compensatoriu stricto sensu, acordarea compensării operând din oficiu, nefiind condiţionată de formularea unei cereri de către persoana deţinută", se arată în proiectul de lege.

Propunerile şi observaţiile referitoare la proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise în scris, până la 13 noiembrie 2016, pe adresa Ministerului Justiţiei sau la adresa de e-mail [email protected].