Se agită spiritele. Coreea de Nord amenință cu represalii după reuniunea Consiliului de Securitate al ONU

Se agită spiritele. Coreea de Nord amenință cu represalii după reuniunea Consiliului de Securitate al ONU

Coreea de Nord trece la amenințări. Regimul de la Phenian a acuzat, duminică „standarde duble” din Consiliului de Securitate al ONU după criticile internaționale asupra testelor sale balistice și de armament și a amenințat cu represalii dacă „îi va mai fi încălcată suveranitatea”.

Reacția din partea regimului de la Phenian vine după ce Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit de urgență în spatele ușilor închise, vineri, pentru a discuta cele mai noi teste balistice efectuate de armata nord-coreeană.

Jo Chol Su, directorul departamentului pentru organizații internaționale din ministerul de externe nord-coreean spune că întâlnirea Consiliului de Securitate „reprezintă ignoranță și o încălcare nerușinată a suveranității Coreei de Nord”, dar și „provocare serioasă și de netolerat”.

Jo a acuzat Consiliul de standarde duble pentru că „nu spune nimic legat de exercițiile militare ale SUA cu aliații lor, dar are probleme cu activitățile de auto-apărare ale Coreei de Nord”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Este o respingere a imparțialității, obiectivității și echilibrului, o evidentă manifestare a dublului standard”, a spus oficialul nord-coreean.

El a amenințat Consiliul cu „consecințele încălcării repetate a suveranității” țării sale, potrivit Digi24.

Coreea de Nord nu renunță la a testa arme balistice

Coreea de Nord a tras în mare ceea ce pare a fi o rachetă cu rază scurtă de acţiune, a declarat armata sud-coreeană, în momentul în care ambasadorul nord-coreean la ONU revendică "dreptul legitim" al ţării sale de a testa arme în confruntarea cu "politica ostilă" a Statelor Unite şi a Seulului.

Proiectilul a fost tras pe 28 septembrie din provincia nordică Jagang spre apele din largul coastelor de est, potrivit statului major al armatei Sudului. Un purtător de cuvânt al ministerului japonez al apărării a declarat pentru AFP sub acoperirea anonimatului că acest proiectil „pare a fi o rachetă balistică”.

Este al treilea tir efectuat de Phenian în acestă lună. Primul a implicat o rachetă de croazieră cu rază lungă şi al doilea rachete balistice cu rază scurtă.

La mai puţin de o oră după această lansare, ambasadorul nord-coreean la ONU, Kim Song, a declarat Adunării Generale a Naţiunilor Unite că ţara sa are „dreptul legitim” de a testa arme şi de „a-şi întări capacităţile de apărare”.