Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că în prezent are la dispoziţie fonduri care să-i permită rezolvarea unora dintre cele mai stringente probleme din Bucureşti, cum ar fi cele legate de deratizare, dezinsecţie, parcuri şi spaţiile verzi din oraş.
Vom avea deratizare şi dezinsecţie în Bucureşti. Nicuşor Dan a rezolvat-o şi a transmis scuze bucureştenilor care au fost afectaţi din cauza acestor probleme.
Edilul a invocat greaua moştenire când a explicat lipsa serviciilor menţionate anterior, o situaţie ireală pentru ceea ce înseamnă o capitală europeană în 202. „Sunt gropi. Avem întârzieri în ceea ce priveşte dezinsecţia, deratizarea şi dezinfecţia. Am preluat un mandat cu datorii”, a transmis Nicuşor Dan.
Mai mult, el nu a ocolit „problemele semnalate de mulţi bucureşteni”, dar a ţinut să le reamintească situaţia lăsată de Gabriela Firea, cea care a administrat Capitala până la alegerile locale din 2020. „Vreau să spun la început că nu este un mandat obişnuit cel pe care l-am preluat”, a subliniat primarul general.
Există bani pentru deratizare şi dezinsecţie în Bucureşti
„Am preluat un mandat cu datorii curente de trei miliarde de lei, ceea ce înseamnă metroul din Drumul Taberei ca un reper de mărime. Aveam obligaţia să plătim acei bani, trei miliarde, pe loc. Am încercat să eşalonăm.
Am avut conturi poprite, am avut investiţiile oprite. Nu a fost un mandat oarecare şi, în consecinţă, pentru a ne respecta obligaţiile şi a dovedi că suntem serioşi, am fost obligaţi să tăiem costuri şi acolo unde am fi vrut şi acolo unde nu am fi vrut. Asta a fost situaţia la parcuri şi la străzi.
Banii pe care nu i-am avut în martie îi avem acum. Un alt motiv pentru care am tăiat nişte operaţiuni a fost că ele erau total neprofitabile economic, erau total dezechilibrate faţă de piaţă. Pe zona de parcuri, ALPAB are contract de delegare cu această companie municipală de parcuri.
Nicuşor Dan n-o uită pe Gabriela Firea
Să vă dau exemple de preţuri: cosire mecanică a gazonului: 1 leu pe metrul pătrat, când preţul pieţei este de 23 de ani pe metrul pătrat, adică de patru ori mai mult. Cât costă să demontezi şi să montezi o şipcă ruptă dintr-o bancă? 200 de lei să o demontezi, 200 de lei să o montezi.
Cât costă să goleşti un coş de gunoi? 4 lei. Să-l goleşti într-un sac şi să-l pui la loc... După cum vedeţi, lucrurile acestea nu puteau şi nu pot să funcţioneze mai departe în acest mod şi o să vedeţi în activitatea viitoare o corectare a tarifelor .
Şi bineînţeles o să mă ţin de promisiunea de închidere a companiilor municipale şi mergere către piaţă pentru preţuri corecte. Operaţiunea de cosire a ierbii din parcuri a început.
Estimez că undeva în două săptămâni o să fie gata în parcuri şi după aceea urmează spaţiile verzi publice”, a mai spus edilul Capitalei. Altfel, acesta s-a referit şi la o metodă despre care crede că va reduce birocraţia în Primăria Municipiului Bucureşti (PMB).