

Oare ce anume s-a scumpit, ce s-a mai ieftinit? Și mai ales, încotro merg prețurile la numai câteva săptămâni înainte de Sărbătorile Pascale?
Astfel, cea mai mare scumpire în acest moment se resimte pe factura de energie electrică – 17% în decurs de un an. În top se mai află și combustibilii cu o creștere de 5,34% și tutunul – creștere de 4,90%.
De asemenea, scumpirile se manifestă și în zona produselor alimentare, dar și a celor nealimentare ori a serviciilor.
Traiul românilor s-a scumpit într-un mod interesant de urmărit și de analizat:
Mărfuri alimentare au cunoscut o creștere de +2,70%. Mărfuri nealimentare: +3,80%. Serviciile au urcat cu +2,32%.
Evoluția prețurilor situează România pe locul 3 la nivel european în privința avansului prețurilor.
Statisticile prezintă că cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei în UE au fost înregistrate, în februarie, în Polonia , Ungaria şi România. La polul opus sunt unele state membre UE unde rata anuală a inflaţiei este negativă: Grecia, Slovenia, Cipru, Luxemburg, Irlanda, Letonia şi Spania.
Banca Naţională a României estimează o inflaţie de 2% la sfârşitul primului trimestru din acest an, de 2,2% la finalul trimestrului II şi de 2,4% la sfârşitul trimestrului III. La finalul anului se estimează o inflaţie de 2,5%, relatează Antena 3.
Românii şi-au schimbat obiceiurile de consum în pandemie. În ultimul an, vânzările de alcool pur, gustări sărate şi drojdie au crescut exponenţial, potrivit unui studiu de piaţă realizat recent. Totodată, în 2020 s-a vândut de 9 ori mai mult dezinfectant de mâini faţă de 2019. Cifrele ne mai arată şi că tot mai mulţi români au cam renunţat să mai spele vasele manual.
Vânzările au înregistrat creșteri importante la o serie de produse:
Alcool rafinat +91%
Snacks-uri sărate +60%
Drojdie +50%
Fructe congelate +46%
Crema dulce de întins pe pâine +45%
Gin, pizza congelată, conserve de carne +44%
Placinte/foietaje congelate +42%
Supe instant +40%
Dezinfectant de mâini +896%
Spirt +170%
Şerveţele umede +161%
Mânuşi de protecţie +45%
Săpun +44%
Detergenţi pentru maşina de spălat vase +52%
Produse de curăţenie +32%
Prosoape de hârtie +25%
Înălbitori +25%
Soluţie de curăţat geamuri +24%