Nebunia unor scafandri: scufundări pe sub gheaţă la -13 grade. GALERIE FOTO

Nebunia unor scafandri: scufundări pe sub gheaţă la -13 grade. GALERIE FOTO

Deşi e om al munţilor, suceveanul Andrei Baniaş e un iubitor al scufundărilor, avândcel mai prestigios brevet internaţional. Vară, iarnă, scafandrul caută adâncurile fără să-i pese de vreme. „Marea Neagră este un teritoriu virgin pentru scufundători, având peşteri ce n-au fost explorate”, povesteşte Andrei.

Suceveanul Andrei Babiaş (31 de ani), instructor de scafandri atestat de National Association of Underwater Instructors (NAUI - una dintre cele mai importante asociaţii din lume de brevetare a scafandrilor şi instructorilor de scufundare), a încercat să facă o afacere din hobby-ul său şi s-a decis să-i înveţe pe toţi cei interesaţi tainele scufundărilor.

Cursuri de scufundat printre munţi

Andrei predă teoria şi practica scufundărilor de agrement, iar un curs de Scuba Dive, pentru începători, ajunge la 700 de lei. Cursurile practice se ţin în piscinele acoperite din Gura Humorului, iar instructorul le pune la dispoziţia cursanţilor echipamentele, materiale de curs traduse în română, iar la final le asigură un brevet internaţional de scafandru, cu care elevii săi vor putea să se scufunde peste tot în lume, până la 18 metri adâncime. Recent, Andrei i-a dus pe cei mai experimentaţi membri ai clubului său, North Wave Dive Club” (NWDC), într-o aventură extremă, aceea a scufundărilor sub gheaţă (Ice Diving). Locaţia: lacul Doga, lângă Tecuci.

Ne puteți urmări și pe Google News

Explorări în lacul îngheţat

„Iniţial şi-au anunţat prezenţa mai mulţi scafandri, dar până la urmă, din cauza drumurilor înzăpezite, am fost doar cinci. Din aceştia, doi au constituit grupul de suport de la suprafaţă şi trei au fost scafandrii activi care s-au scufundat sub stratul de gheaţă. Temperatura în aer a fost de aproximativ -13 grade Celsius şi vânt în rafale. Temperatura apei a fost de +2 grade Celsius, iar grosimea gheţii a fost cuprinsă între 15-20 centimetri”, mărturiseşte Andrei Babiaş, precizând că „satisfacţia de după scufundare este inegalabilă”.

Te rătăceşti şi uiţi ieşirea O astfel de aventură se face cu reguli stricte şi un plan foarte bine pus la punct, riscurile unei scufundări sub gheaţă fiind destul de mari. „Se poate întâmpa să nu mai găseşti deschizătura în gheaţă sau să-ţi îngheţe detentorul”, continuă Andrei, explicând că scanfadrul care intră în apă este asigurat cu o coardă cu care comunică cu ceilalţi membri ai echipei, prin anumite semnale prestabilite, iar mereu este pregătit un alt scafandru pentru a interveni în caz de urgenţă.  „Cu pregătirea necesară, orice scafandru poate să înveţe să facă acest tip de scufundări”, dă asigurări Andrei. Peşterile din Marea Neagră, încă neexplorate  Andrei Babiaş şi-a deschis şcoala de scafandri de aproximativ un an şi nu a dus lipsă de cursanţi. Nu au fost foarte mulţi, însă e mulţumit că a avut cui să împărtăşească cunoştinţele sale. „Scufundări se pot face oriunde este apă: mări, lacuri, râuri, peşteri inundate, cariere inundate etc.”, explică Andrei Babiaş, susţinând că Marea Neagră, comparativ cu alte mări tropicale, are multe zone neexplorate: „Nu de puţine ori, turişti străini care au văzut mări dintre cele mai exotice de pe întreg globul au fost impresionaţi de partea subacvatică a litoralului romanesc. Cu greu se mai găsesc în lume ape neexplorate de scafandri. Ori de câte ori le povesteam că sunt epave în apele noastre, că avem peşteri scufundate neexplorate, că cea mai mare parte din adâncurile lacurilor noastre încă nu au fost tulburate de scafandri, făceau nişte ochi mari şi curioşi de parcă le povesteam de cine ştie ce minuni”. Un singur regret: că nu s-a apucat mai devreme de scufundări Andrei Babiaş organizează cursuri peste tot în ţară, cu condiţia să fie cel puţin o clasă de patru cursanţi care să-şi dorească să descopere acest hobby. Are peste 500 de scufundări la activ şi, culmea, acum câţiva ani nici nu visa că va ajunge scafandru.

Era agent de vânzări în Rădăuţi şi Suceava. Şi-a descoperit hobby-ul adâncurilor mărilor, după ce s-a mutat împreună cu logodnica sa la Constanţa, iar aici el şi-a găsit un job la un centru de scufundări. I-a plăcut atât de mult, încât şi-a vâdnut li motocicileta pentru a face tot mai multe cursuri. Ultimele două cursuri, de exemplu, l-au costat 5.000 de euro. Atestatul de instructor NAUI l-a obţinut la sfârşitul lui 2010, după un examen dificil:  şase prezentări teoretice (simulare de lecţii predate viitorilor cursanţi), patru evaluări în bazin şi trei scufundări în mare. „Am un singur regret, că nu am început mai devreme”, zâmbeşte Andrei Babiaş, fostul agent de vânzări care, la 31 de ani ,a ajuns să exploreze cariere inundate în Polonia, epave din întunecata Marea Baltică, recife de corali din Marea Roşie, peşterile subacvatice sau epavele din Marea Neagră, atât litoralul bulgăresc, cât şi cel românesc.   Prima sa experienţă: un submarin eşuat în Marea Neagră

Una dintre amintirile sale preferate este chiar de la prima experienţă în care a îmbrăcat un costum de scafandru şi, alături de colegi experimentaţi din Constanţa, a coborât în adâncuri, la epava unui submarin din al Doilea Război Mondial. „Avea aproape 60 de metri. Un submarin cu un echipaj de aproximativ 42-44 de marinari, scufundat în 1944. Nici un supravieţuitor. Mă străbate şi acum un fior când mă gândesc că priveam practic sicriul celor care au servit pe acest submarin. E impresionantă imaginea fantasticei maşini de luptă, rece şi inertă, care se odihneşte acum pe fundul Mării Negre. Este o experienţă care, în viziunea mea, trebuie încercată măcar o dată în viaţă”, povesteşte Andrei Babiaş.