Celebrul supererou Spider-man a primit nenumărate scrisori la adresa care apare în benzile desenate. În ultimii 30 de ani, proprietarii acestei locuințe au primit multe mesaje de la fanii celebrului personaj. Toată corespondența va fi expusă la muzeul din New York.
Spider-man este un personaj extrem de celebru. Aventurile lui sunt prezentate în benzi desenate, în desene animate dar și în scenarii de film. Într-o carte de benzi desenate din 1988 s-a precizat că adresa supereroului ar fi pe strada Ingram nr. 20 din Forest Hills, Queens.
Bucuroși că știu adresa lui Spider-man, fanii au trimis nenumărate scrisori. Proprietarii locuinței au primit în ultimii 30 de ani multe mesaje dedicate personajului fictiv, crezând că aceea este adresa lui Peter Parker.
Nenumărate persoane, copii și adulți, au crezut în existența supereroului și i-au trimis mesaje. Multe dintre scrisori începeau cu expresia „Dragă Spider-Man”, urmate de mesaje precum „Cred că ești cel mai bun supererou” sau „Îmi poți trimite un costum?”.
Scrisorile pentru Spider-man soseau din toate colțurile lumii, inclusiv din Olanda sau India. Proprietarii nu au aruncat mesajele pentru supererou, iar acum, o parte dintre scrisori sunt expuse la City Reliquary Museum, în cadrul expoziției Dear Spider-Man, Letters to Peter Parker.
„Unii dintre ei [destinatari] speră cu adevărat că Spider-Man le poate oferi echipamentul de care au nevoie. În special, este cunoscut pentru că este un lansator de pânze, iar copiii vor să poată trage acea pânză”, a declarat Dave Herman de la City Reliquary Museum.
O neînțelegere sau o strategie a autorilor benzilor desenate cu Spider-man?
Herman este fondatorul City Reliquary Museum din Williamsburg, Brooklyn.
„Membrul nostru din consiliul de administrație, Pamela Parker, a crescut în această gospodărie. Mama ei, Suzanne Parker, a fost cea care a început de fapt să primească unele dintre aceste scrisori crezând că sunt ciudate la început, poate o farsă”, a explicat Herman.
Familia Parker s-a mutat la adresa despre care se crede a fi a lui Spider-man în 1974. Aceasta nu era adresa supereroului, iar acest lucru a fost făcut public ani mai târziu. Cu toate acestea, lumea se poate bucura de mesaje, ele fiind expuse într-un muzeu.
„Trebuia să fii un fan adevărat, care urmărește serialul de la un număr la altul, pentru a vedea numărul următor, în care vezi de fapt cealaltă jumătate a formularului de schimbare a adresei și ajungi să pui cap la cap aceste piese”, a spus Herman.
El spune că autorii benzilor desenate neagă orice legătură, dar crede că probabil au vrut să păstreze autenticitatea poveștii și poate au ales un nume și o adresă din cartea de telefon, potrivit abc7ny.com.