Scrisoarea a III-a a lui Kovesi înmoaie Comisia de anchetă
- Ana Petrescu
- 11 iulie 2017, 00:00
Laura Codruța Kovesi a refuzat, într-o a treia scrisoare, audierea în Comisia care anchetează prezidențialele din 2009. Chiar dacă membrii comisiei o amenințau cu plângerea la Parchet, ei doar au sesizat Ministerul Justiției, lăsând sancțiunile împotriva șefei DNA la latitudinea lui Tudorel Toader
Kovesi a trimis membrilor Comisiei o scrisoare aproape identică cu precedenta. În cea de ieri, șefa DNA a precizat: „Având în vedere că nu am cunoştinţă şi nu deţin mijloace de probă referitoare la împrejurările şi cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării în cauza ce formează obiectul activităţii Comisiei, nu mă voi prezenta (...)”.
Scrisoarea din 20 iunie era formulată astfel: „Având în vedere că nu am cunoștință despre aspecte de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei, nu mă voi prezenta (...).”
Întrebată în scris despre „sufrageria” lui Oprea
Pe lângă decizia de a sesiza Ministerul Justiției în legătură cu refuzul procuroruluişef al DNA de a se prezenta la audieri, membrii Comisiei de anchetă au hotărât să îi solicite să răspundă în scris dacă a fost prezentă acasă la Gabriel Oprea în noaptea alegerilor. „O abordare mai civilizată și mai în consonanță cu obiectivul comisiei ar fi să ținem cont și de dispozițiile Regulamentului, care se referă la faptul că persoana invitată poate răspunde și în scris și să îi adresăm acea întrebare care ne interesează”, a propus împăciuitor senatorul PNL, Daniel Fenechiu.
„Trimiși fără arme la luptă”
Deputatul PSD, Liviu Pleşoianu (PSD), a propus depunerea unei plângeri penale contra șefei DNA pentru „sfidarea evidentă a d-nei Kovesi”. El a fost nevoit să-și retragă propunerea după ce deputatul PSD, Eugen Nicolicea, a spus că nu poate fi făcută o plângere penală dacă nu este indicată şi o infracţiune.
În replică, Pleșoianu a acuzat că Regulamentul Comisiei a fost prost făcut. „Nu se poate să elaborezi un regulament după care să vii să spui că nu există o corelare între regulament și Codul penal - dacă vorbim despre o infracțiune în baza căreia sesizezi organele de urmărire penală. Am fost trimiși fără arme la luptă”, a spus Pleșoianu.
Comisia a mai decis să solicite Parchetului copii după declaraţiile pe care le-au dat acolo persoanele care au fost invitate şi la comisie, dar au refuzat să vorbească pe motiv că au dat declaraţii la Parchet pe tema alegerilor prezidenţiale din 2009. Membrii comisiei au stabilit să fie sistate audierile până când vor intra în posesia documentelor solicitate de la Parchet.
Udrea și Băsescu, în vizor
Deputatul PSD Liviu Pleșoianu a anunțat că o să propună în cadrul Comisiei de anchetă să fie invitați la audieri Elena Udrea și Traian Băsescu. „Mai sunt ședințe ale comisiei în care se pot face audieri. Sunt elemente noi pe care le aduce Elena Udrea când vorbește despre faptul că se întâlnea cu Coldea și Maior și discutau despre cum sunt sondajele de-o parte față de cele ale lui Dîncu. Sunt lucruri noi care au apărut între timp și care nu pot fi lăsate așa. Eu aș invita-o pe d-na Udrea fără discuție și o să propun acest lucru. O să propun să fie invitat și domnul Băsescu”, a explicat social-democratul, ieri, la Parlament.