Într-o scrisoare trimisă, în 1988, lui Nicolae Ceauşescu, Mihail Gorbaciov îi expune dictatorului situaţia din Afganistan, de unde URSS începea să-şi retragă trupele trimise încă din 1979.

În ultimii ani, Mihail Gorbaciov, ultimul lider la URSS, sugerează în declaraţii, inclusiv în cele făcute miercuri, în timpul vizitei de la Bucureşti, că trupele străine din Afganistan ar trebui retrase. În urmă cu 22 de ani, Gorbaciov se confrunta direct cu „problema afgană”.

Începea, după 14 aprilie 1988, odată cu acordul de la Geneva, retragerea trupelor sovietice din zonă şi cerea sprijin celorlalte state socialiste, inclusiv României lui Nicolae Ceauşescu – care se opunea vehement planurilor reformatoare ale liderului sovietic .

EVZ vă prezintă fragmente dintr-o scrisoare păstrată în Arhivele Comitetului Central al PCR, trimisă  lui Nicolae Ceauşescu de Mihail Gorbaciov, pe 11 mai 1988, în care se creionează viziunea acestuia asupra unei ţări în care războiul nu s-a stins nici astăzi şi „profeţiile” liderului de la Kremlin de atunci pentru viitorul afganilor. 

Gorbaciov îi scrie dictatorului de la Bucureşti despre planuri de ajutorare, despre „măsuri speciale” ce ţineau inclusiv de sprijinul armatei afgane, de investiţii sovietice ce s-ar fi întins până în anul 2000, într-un Afganistan pe timp de pace. Istoria însă a dovedit contrariul: afganii trăiesc şi astăzi într-o sărăcie lucie, într-o ţară sfâşiată de data asta de alt război, la care participă şi soldaţi români.

„Totul se poate aştepta din partea Pakistanului şi SUA”

Într-un interviu acordat, la Bucureşti, postului Realitatea TV, ultimul lider al URSS, Mihail Gorbaciov a sugerat necesitatea retragerii trupelor străine din Afganistan.„Din experienţa noastră, de acolo (din Afganistan) trebuie să te retragi la timp”, a spus Gorbaciov, la Realitatea TV.

Acum 22 de ani, în timp ce trupele sovietice se retrăgeau, Gorbaciov îi scria lui Ceauşescu despre „măsurile speciale” care au trebuit luate. Gorbaciov îşi începea scrisoarea către Ceauşescu cu „Dragă tovarăşe Nicolae Ceauşescu” pe un ton optimist, vorbind despre „breşa mult aşteptată” în „problema afgană” reprezentată de acordurile semnate la Geneva, ce prevedeau retragerea trupelor sovietice, până în 1989.

„S-a creat baza juridică internaţională pentru restrângerea amestecului în treburile Afganistanului din teritoriul Pakistanului, deşi va fi necesară, bineînţeles, o luptă serioasă şi perseverentă pentru respectarea strictă de către partea opusă a obligaţiilor sale asumate la Geneva”, îi scria Gorbaciov lui Ceauşescu, recunoscând că problema nu avea să fie soluţionată repede şi făcând referire la tabăra adversă, cea a SUA.

„În ţară continuă lupta armată(...) În afară de obligaţii privind reglementarea, pe poziţiile ostile faţă de Afganistan rămâne şi Iranul. Totul se poate aştepta din partea Pakistanului şi SUA”, scrie Gorbaciov.

Colaborare până în 2000

„Judecând după toate, situaţia din Afganistan nu va fi simplă”, continua liderul URSS scrisoarea către Ceauşescu. Alături de rezistenţa militară a opoziţiei mujahedinilor, afganii se loveau, ca şi în prezent, de dificultăţi economice. Gorbaciov inventariază, pentru Ceauşescu, lăsând la o parte detaliile legate de războiul îndelungat purtat de armata sovietică în zonă, sprijinul pe care îl acordau ruşii afganilor („A fost construit un număr mare de intreprinderi, inclusiv cele energetice, de transport, agricole, de extraxţie de gaz şi altele”).

Exprimă apoi, cu un an înainte de căderea comunismului, un plan pentru dezvoltarea Afganistanului ce ar fi trebuit să se întindă până în 2000. „Sunt în curs de elaborare direcţiile principale de colaborare tehnico-economică şi ale legăturilor comerciale până în anul 2000. În stadiul de construcţie se află aproape 100 de obiective noi şi, totodată, un număr din ele se construiesc cu participarea capitalului particular. Se creează intreprinderi miste. Continuă formarea largă a cadrelor naţionale afgane calificate”, scrie Gorbaciov.

„Cred că Dumneavoastră împărtăşiţi părerea noastră”

În ce priveşte sprijinul pe care URSS îl acorda armatei şi guvernului pro-sovietic de la Kabul de atunci, Gorbaciov menţionează că s-au „acordat sume mari”: „Noi am luat în ultima vreme, îndeosebi în anii 1987-1988, măsurile speciale, se poate spune, deosebite, dictate de situaţia creată.

În cursul ultimelor optsprezece luni noi am acordat sume mari, în mod deosebit pe bază de gratuitate, la consolidarea forţelor armate afgane, la acordarea ajutorului păturilor diferite ale populaţiei, inclusiv refugiaţilor, care se întorc în patrie din Pakistan şi Iran.(...) Se livrează nemijlocit la loc tehnică agricolă şi altă tehnică, îngrăşăminte, medicamente, echipament pentru şcoli şi spitale etc., se tabilesc contactele dintre colectivele şi întreprinderile de producţie”.

Spre finalul scrisorii, liderul de la Kremlin îi sugerează lui Ceauşescu ca şi România să contribuie la planurile URSS pentru Afganistan, în special prin apartenenţa la Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) – creat la iniţiativa URSS în 1949, ca echivalent al Comunităţii Economice Europene, şi desfiinţat în 1991, după căderea Zidului Berlinului.

„Cred că Dumneavoastră împărtăşiţi părerea noastră, că Afganistanul se află în prezent în etapa de cotitură, poate în cea mai decisivă pentru întreaga sa istorie. Niciodată ca înainte ţara are nevoie de ajutorul constructiv din partea prietenilor săi, în primul rând din partea statelor socialiste(...) Alături de intensificarea ajutorului pe bază bilaterală, un rol important ar putea să joace colaborarea multilaterală cu Afganistanul pe linia CAER”.

Scrisoarea se încheie cu speranţa lui Gorbaciov ca Nicolae Ceauşescu să-şi exprime „considerentele în această privinţă”. Şi cu un „salut comunist”, semnat M. Gorbaciov. Citiţi scrisoarea integral aici.