Rândurile de mai sus, semnate de criticul literar Bogdan Crețu, prefațează volumul numărul șase închinat operei poetului Emil Brumaru – Ne-ndepărtăm din ce în ce de viață… (Editura Polirom).

„Veți găsi aici unele dintre cele mai frumoase poeme ale lui Emil Brumaru! Nu exagerez, e un Brumaru la cel mai înalt nivel, conștient de ce poate, jucându-se cu temele propriei poezii, dar păstrându-și candoarea”, ne asigură Bogdan Crețu.

15 ani de depresie

În continuare: „(…) După Ruina unui samovar (1983) au fost 15 ani fără nicio carte publicată. Ştiindu-i ritmul, a fost, probabil, o etapă neagră, depresivă. Oricât de prolific ar părea (şi chiar este !), nu e deloc un poet scutit de crize de inspiraţie (e tema principală a corespondenţei sale). După volumul care a spart blocajul, Dintr o scorbură de morcov (1998), a venit însă un extraordinar interval prelungit de creaţie”.

Mai mult: „Ultimele decenii i-au fost pline de poezie. Seria de Opere de la Polirom stă mărturie, titlurile cărţilor originale s-au înnodat fericit. În plus, volumul al cincilea de Opere (2015) cuprindea poeme inedite cât pentru trei patru cărţi de sine stătătoare. Era primul semn că debitul său nu mai încăpea în obişnuitele plachete; în timp ce de ani buni cărţile de poezie se tot subţiază, ale lui Emil Brumaru deveneau tot mai opulente”.

Facebook, atelier de creație

„Rolul scrisorilor din Dolhasca fusese luat chiar de poezie – mai menționează Bogdan Crețu. Autorul ajunsese la un nivel de profesionist al poeziei, aşa acum visa în tinereţe: scrisul zilnic împins până la reflex, devenit rutină, mutat la nivel organic. După aceea, poetul a folosit contul de facebook ca pe un atelier. Acolo posta aproape zilnic texte calde, asupra cărora revenea ulterior”.

„Aşa se face că în ultimii trei ani de viaţă, după Amintiri din rai (2016), a scris enorm, sute şi sute de poeme. Cine va pune una lângă alta cărţile sale va putea constata că Emil Brumaru este unul dintre cei mai fecunzi poeţi români, alături de Tudor Arghezi. După cum se va putea constata parcurgând aceste volume care adună opera postumă, nu şi-a pierdut tonusul până la final.”, concluzionează Bogdan Crețu.

La ruinurile galanteriei

Editura Polirom pregătește și volumul Opere VII. La ruinurile galanteriei. Opera postumă, de asemenea îngrijit de Bogdan Crețu.

Vă prezentăm mai jos câteva poeme din volumul Opere VI. Ne-ndepărtăm din ce în ce de viață…

Îngerul care scrie…

Era undeva, undeva foarte departe,
Un înger care scria totu-ntr-o carte :
Scria despre noi,
Cum râdem de bucurie că suntem goi
Şi umblam fericiţi prin odăi
Şi tu întinzi feţe de mese,
Aplecându-te-adânc, fără să-ţi pese,
Sau scotoceşti prin dulapuri,
Podidită de fluturi şi prafuri,
Şi eu te salvez în ultima clipă,
Trăgându-te-ncet de-o aripă,
Înapoi, pe covoare.
Şi te sărut la-ntâmplare,
Neţinând seama de ceştile sparte…
Era undeva, undeva foarte departe,
Un înger care scria totu-ntr-o carte…

Scrisoare de duminică

Trimite-mi îngeri să-i hrănesc din mână
Cu mari felii de pâine unse cu smântână
Şi să îi vad cum se mânjesc la gură
Şi cât de poftă li-e de-o murătură
Pe care-o socotesc mană cerească
În viaţa lor uscată ca o iască.
O să le dau bucăţi fremătătoare
Rupte din cele mai adânci izvoare
Şi-o să-i slujesc cu apă de fântână
Şi o să-i bucur cu târlici de lână
Să nu le intre spini şi râme-n talpă
Când fericiţi să prindă fluturi saltă
De le vedem pân’ şi buricul sub cămaşă,
Strângând într-însul, ca-ntr-un fagur, după-amiaza pătimaşă…

Îngerul păzitor
(transcriere)

Ce greu am priceput, singur doar tu
Îmi stai alături şi-mi alegi tristeţea
De bucurie-n viaţa ce-ncepu
Să pâlpâie ca flacăra, în lampa
De sticlă străvezie, de acu.
Şi tot ce văd are lucirea ta
Şi tot ce-aud e-un foşnet ce mă cheamă
Să rătăcesc pe lungi cărări prin toamnă
Privind ferestrele ce-şi zbat în vânt alba perdea
De parcă-mi face-un semn: acolo mă aşteaptă cineva…