Scoția vrea referendum pentru declararea independenței și este divizată. Marea Britanie, o bombă cu ceas

sursa foto: Arhiva EvZ

Premierul Scoției, Nicola Sturgeon a anunțat că vrea să organizeze un referendum referitor la declararea independenței, dar Marea Britanie se opune unui astfel de scrutin. Și oamenii au păreri împărțite. Doar jumătate ar vrea despărțirea țării de Regatul Unit.

Părerile alegătorii din Scoţia sunt împărţite în privinţa organizării unui al doilea referendum privind independenţa în anul 2023, potrivit unui nou sondaj de opinie citat sâmbătă de DPA, relatează Agerpres.

Sondajul  a fost realizat de Panelbase pentru The Sunday Times și a arătat că 44% dintre alegători şi-au exprimat opoziţia faţă de organizarea unui referendum, în timp ce 43% au spus că sunt de acord cu organizarea scrutinului. Unul din zece respondenţi a spus că nu susţine, dar nici nu se opune organizării unui referendum, în timp ce 3% au spus că nu și-au format o părere acest subiect.

Păreri împărțite

Sondajul  a fost organizat înainte ca prim-ministrul Nicola Sturgeon să anunţe marţi că intenţionează să organizeze un referendum pe 19 octombrie 2023.

Aproximativ 48% dintre respondenţii au confirmat că vor susţine independenţa Scoţiei, în timp ce aproape 47% au spus că vor sprijini rămânerea Scoţiei în cadrul Regatului Unit. 5% au răspuns că nu ştiu în ce direcţie va merge votul lor. Guvernul de la Londra a refuzat să îşi dea acordul pentru organizarea unui nou referendum privind independenţa Scoției.

Opoziție din partea Marii Britanii

Premierul Sturgeon a anunţat că se va adresa Curţii Supreme din Marea Britanie pentru a stabili legalitatea organizării unui vot fără sprijinul Marii Britanii. În cazul în care şi aceste demers va fi respins, guvernul scoţian a declarat că următoarele alegeri generale ale parlamentului britanic vor fi un "referendum de facto" privind viitorul Scoţiei.

Scoțienii sunt convinși că Marea Britanie nu va accepta organizarea unui scrutin pe tema independenței Scoției. 76% dintre respondenţii sondajului au declarat că premierul britanic Boris Johnson va continua să respingă ideea ca un referendum pentru independenţă să aibă loc anul viitor. Aproape jumătate din scoțieni (48%) cred și că Curtea Supremă nu va aproba organizarea scrutinului.

Dacă referendumul nu va avea loc anul viitor, iar Partidul Naţional Scoţian (SNP) se va orienta spre următoarele alegeri ale parlamentului britanic care urmează să aibă loc în 2024, sondajul Panelbase sugerează că partidul lui Sturgeon ar putea obţine 47% din voturi.