Ziarul nostru deschide, cu un reportaj din Scornicesti, un ciclu de articole despre Nicolae Ceausescu, dictatorul care ar fi implinit peste trei zile 90 de ani. VIDEO

Avea toate sansele sa rateze intrarea in istorie. N-a fost sa fie: acum 90 de ani (26 ianuarie 1918), Scornicestiul a dat un fiu de seama, pe Nicolae Ceausescu. Acesta a venit pe lume in familia simpla si foarte numeroasa a doi tarani saraci - Andruta si Alexandra.

La peste 18 ani de la caderea comunismului, dupa ce a fost cel mai rasfatat petic de pamant din Romania lui Ceausescu, Scornicestiul - o mica asezare tipic olteneasca, la cativa kilometri de Slatina - se zbate in anonimat si consuma telenovele media. Aici domneste, neincoronata, Elodia Ghinescu, avocata disparuta de acasa pentru a deveni regina kitsch-ului mediatic. Elodia - Cioaca a ajuns un cuplu mai in voga decat Leana - Nicu.

Un singur revolutionar

Prima intrebare: a fost revolutie la Scornicesti? Oamenii spun ca nu-si amintesc sa fi strigat cineva „Jos Ceausescu!”. Se pare ca a existat un singur anticomunist veritabil pe aici, si ala „nebun”. „A fost pe dracu’ revolutie. Unu’ singur a urlat ca sa-l dea adica jos pe „Tovarasu’”.

Florica lautarul. Un nebun, un tigan. A murit”, ne povesteste unul dintre cei pe care nu l-a deranjat sa fie tovarasi, pe care nu-i deranjeaza ca acum li se spune domni. Il cheama Ion, dar pentru ca „domn, tovaras, tot aia e”, o sa-l numim „cetateanul numarul 1”. In Scornicesti, lumea a primit, fara mari sperante, dar si fara mari regrete, schimbarea de regim din ‘89, „in baza la faptul ca nu stiam noi ce-o sa fie”. Regretele au venit cu timpul.

Era mai bine inainte? „Cum sa nu fie, ca venea din toata tara sa ia de la noi de toate: lua pui, lua lapte, lua oua”, ne spune „numarul 1”, in timp ce sudeaza tigari rare, rare de tot - „Plugarul”. La cofetariile de aici gaseai inclusiv Pepsi si, ne dau asigurari alti cativa cetateni dintre cei care cunosc bine problema, „bauturile, atat alcoolice, cat si racoritoare era curate, fara nicio chimicala, cum se intampla astazi”.

Dosar-beton: nevasta din Scornicesti

Ianuarie a fost mereu o luna aparte in Scornicesti. Cum Nicolae Ceausescu isi facuse un obicei de „a da pe acasa” de ziua sa, bantuia locul de securisti. In timpul anului colcaia de oportunisti veniti sa curteze oltencele din zona. Mai toate erau partide de exceptie: dadea bine „la dosar” sa ai nevasta din Scornicesti.

Dupa Revolutie, aceiasi oportunisti fugeau ca iepurii de aici. Veneau insa hoarde de ziaristi, mai ales straini. „Cati n-a venit, ma, ca voi? Venea si vorbea in limbi straine. Acuma s-a rarit de tot. Ne-a uitat lumea”, se plange Costel, cetateanul numarul 2. „Google-jurnalismul” pare sa fi triumfat si in Occident.

Cizmarul fara picioare Se stie: Ceausescu a fost calfa de cizmar, de la 11 ani, singura profesie pentru care s-a pregatit. Mai sunt cizmari in Scornicesti? Florea, cetateanul numarul 3, care-si plimba cei 75 de ani, pe care nu-i arata, in saua unei biciclete Pegas, de culoare verde, isi aduce aminte ca a existat un mester mare de tot in Scornicesti. Un cizmar mai special, care nu avea picioare, fiind ranit in razboi si imobilizat intr-un scaun cu rotile! „S-a prapadit. El era, acuma mai e pe la garaje cate unu’ mai tanar, da’ e carpaci. S-a ales praful.”

Florea a lucrat „la fabrica la Slatina, ma stie si primarul Nedelea, care si el a lucrat, care a fost la PSD si acuma e la PNL, cum trebuie”. A prins multe manifestari cu prilejul zilei de nastere si a aniversarii a nu se mai stie cati ani de activitate revolutionara a tovarasului Nicolae Ceausescu. „Era asa de frumos in centru, aici, la monument, se strangea toata lumea. Ce de securisti era pe dealuri, pe aici, era liniste”, rememoreaza batranul.

La monument, adica in fata reprezentarii unui soldat jertfit in al Doilea Razboi Mondial, monumentul mare dintr-un oras mic. Concluzia? „Ceausescu a fost om bun, ca altii uita de unde a plecat. Nu sunt de parere ca trebuia omorat, desi acuma e bine ca avem televiziune prin cablu si OTV, de ne uitam la domnul Dan Diaconescu.” Elodia pare sa fie subiectul preferat de discutie al tuturor. Nimeni nu crede ca Nicolae Ceausescu mai traieste si ca e bine-mersi, pe o insula cu Elvis si Kennedy. Nicidecum: „Ceausescu a murit, Elodia sa traiasca!”.

Crasma, intre „Muncii” si „Pacii”

Zice-se ca spiritele mari se intalnesc la carciuma, asa ca am mers sa vedem cateva spirite mari din Scornicesti. Povestea trecerii de la societatea comunista la cea consumista se impleteste aici cel mai repede. „Cafe Bar” se afla la intersectia a doua strazi cu nume dragi tovarasului Nicolae Ceausescu: Strada Muncii si Strada Pacii.

Inainte aici era local exclusiv pentru femei. Barbatii beau in alta parte. „Nu era ca acuma, sa se bea amestecat”, ne lamureste Costica, cetateanul numarul 4 (a nu se confunda cu Costel, cetateanul numarul 2!). Cum au trecut anii astia? Unanimitate in opinii, ca pe vremuri la congres: au dat faliment fabricile, au venit investitorii, „patronii”, care „te exploateaza uneori inclusiv sambata”, au dat salarii mici sau au dat lumea in somaj.

Apoi a venit exodul: copiii au plecat spre Spania si Italia. Cei mai varstnici au ramas la „Cafe Bar” sa-si aminteasca de trecut, cand „avea grija statul si era cum trebuie”. Nu pleaca sa munceasca in strainatate „pentru ca la cincizeci de ani nu te mai angajeaza nici dracu’, asa sa scrieti la ziar, da sa nu ma dati cu poza”, conchide cetateanul numarul 5, anonim.

Daca o sa intrebati oficialitatile, veti afla ca in Scornicesti aproape ca nu sunt someri (media e foarte mica - 2a), daca veti intreba oamenii de rand va vor spune ca lucreaza pe salariul minim pe economie, ca vedem cosuri de soba pe blocuri pentru ca, „daca iei lemne de trei milioane, te tine o iarna si e mai bine cu soba decat cu intretinerea”.

Veti mai afla si ca femeile sunt privilegiate. Ele merg la fabricile de confectii „si cos acolo, ce sa faca si ele?”. Cele mai multe s-au consolat asa. Macar au unde munci. Au si o bucurie. „E scoala buna aici la noi, ca trimitea profesori cum trebuie si unii n-au mai plecat”, ne explica Maria, cu gandul la cei doi copii mici de acasa.

Tinerii au alte probleme. In Scornicesti a fost o sala de internet, prin centru, pe langa „Lupul de aur”, dar n-a mers bine si acum se descurca fiecare cum poate ca sa se „conecteze”. Vor sa plece de aici. Pana atunci joaca de zor la loto. E premiu mare pus la bataie, sansa unui nou inceput, departe de trecutul care n-a trecut si viitorul care n-a mai venit.

ISTORIE

Tatarai, localitatea pe care dictatorul a sters-o de pe harta Romaniei

> Numele localitatii vine de la un fost mare boier - Radu Scornici.

> In Enciclopedia Romaniei din 1940, Scornicestiul era mentionat scurt: „un sat in Olt, cu biserica de la 1833-1834, reparata in 1894 si 1907”.

> Nicolae Ceausescu s-a nascut, de fapt, in satul Tatarai (Tatarii rai), care facea parte din comuna, pana cand dictatorul a decis raderea sa de pe fata pamantului, „pentru a i se pierde originea”, cum spun localnicii. In limba tatara, „Ceaus oglu” inseamna „fiu de sluga”.

> Dupa 1965, economia multilateral dezvoltata din urbea olteneasca a „iubitului Conducator” a explodat: s-au deschis fabrici de confectii, de bere, de branzeturi, intreprinderi de piese si subansamble auto, abatoare, s-au ridicat blocuri, s-au inghitit  comunele limitrofe.

> 14 scoli (inclusiv un liceu agroindustrial), un spital, un muzeu, 15 (!) biblioteci si 5 cinematografe au fost in Scornicestiul ceausist; in 2003, spitalul a fost „retrogradat” de la unul generalist la unul de pneumoftiziologie.

> Stadionul pe care a evoluat „facand cinste intregului judet” FC Olt Scornicesti (pe care a condus-o „spre cele mai inalte culmi ale succesului” si Mitica Dragomir, actualul presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal) are 20.000 de locuri, desi localitatea n-a numarat niciodata mai mult de 13.000 de oameni.

Echipa la care candva au jucat Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu sau Dorinel Munteanu e astazi doar o amintire frumoasa a microbistilor, care-si amintesc ca, la un meci cu Steaua din 1989, Marius Lacatus i-a dat un pumn in gura „tovarasului Nanu”, un anonim aflat in conducerea clubului din Olt, „de i-a sarit lu’ Nanu basca din cap si mucii din nas”. Ce-a fost atunci... Microbistii din Scornicesti au si un tap ispasitor pentru prabusirea echipei: „Cornel Dinu (pe care l-a prins Revolutia in postul de conducator al oltenilor - n.r.) ne-a nenorocit!”. Prin oras umbla zvonul ca Gigi Becali vrea sa cumpere arena, sa faca in locul ei vile.

> Scornicestiul a fost declarat oras, tarziu, in 1989. O legenda spune ca insusi Ceausescu s-ar fi opus, fiind obsedat de latura agricola a asezarii, alta ca dictatorul roman ar fi pierdut un pariu cu dictatorul bulgar Todor Jivkov - care-si face primul oras localitatea natala. Jivkov a declarat Pravatul oras in 1983.

> Astazi exista aproximativ 20 de firme de confectii care absorb grosul fortei de munca a localitatii, care e de circa 4.000 de oameni (peste 70a dintre angajati au salariul minim pe economie!).

> Pe pagina de internet a primariei din Scornicesti, numele lui Nicolae Ceausescu nu figureaza nicaieri.

> In fiecare zi, casa parinteasca a fostului dictator (acum aflata in grija lui Emil Barbulescu, nepotul dinspre sora) este vizitata de circa zece turisti, in special straini.

> 300-400 de milioane de lei vechi costa un apartament cu doua camere in Scornicesti. (Vlad Stoicescu, Adrian Grama)

 In satele de langa Scornicesti, oltenii isi ostoiesc nostalgiile la un pahar, in fata tablourilor cu „Tovarasii mult-iubiti” Satul Suica e la o aruncatura de bat de Scornicesti, ce-i drept, o aruncatura destul de dificila, in panta. Localitatea nu-i mare, sa tot fie o suta de familii. Farmecul asezarii il da carciuma „principala”, vestita printre iubitorii de spirtoase atat din deal, cat si din vale. Si, posibil, chiar mai departe, pentru ca nu se mai stie cand au venit aici niste domni de la Bucuresti, „de la ziar”, sa vada minunea: birtul are peretii impodobiti cu postere-tablou din care tovarasii Nicolae si Elena Ceausescu zambesc maselor de oameni ai muncii.

Cei doi nu sunt singuri. Dictatorilor le strajuiesc nemurirea versuri de Adrian Paunescu, mici mostre „satirice” chiar la adresa consumatorilor (inclusiv un loc special „de dat cu capul”), precum si avertismentul ca au prioritate la servit cei care platesc „in numerar”.

Ideea de marketing agresiv cu chipul lui Nicolae si al Elenei Ceausescu i-a venit chiar patronului, Vali Bilan. Despre „nea Vali” circula tot felul de vorbe, cum ca inainte de Revolutie a fost ospatar destoinic (umbla si acum cu obrajii mereu proaspat barbieriti). Dupa „evenimentele din 1989”, gura sloboda a lumii spune ca s-a implicat activ in economia de piata („cine stie cu ce bani?”), luand-o pe calea moraritului, ca a strans avere multa si, „in principiu, are tot ce are nevoie”.

Suicanii exprima toate astea criptic, printr-o expresie cu inteles greu de dibuit, devenita un miniproverb local: „orice cal ajunge gloaba, asa, ca Vali Bilian”. Localul n-are nume. Patronul recunoaste cu o sinceritate de scolar: „Nu m-am gandit si la asta”. Totusi, nu e exclus ca absenta unei firme sa fie legata de faptul ca birtul e „asociatie familiala, caz in care, legal, nu se impune niciun nume”.

Vadul e asigurat: carciuma tapetata cu chipul lui Nicolae Ceausescu e chiar vizavi de biserica si are la intrare o cruce! „Asa am pomenit-o in pamant, e turnata in beton, n-am putut s-o scoatem”, ne explica un satean cu alura de dac, desprins din gravurile cu „tarabostes”.

Lenin, Hitler si alti „comunisti”

In carciuma unde nostalgia e la ea acasa, inchina pahar dupa pahar, sub privirile ingaduitoare ale familiei Ceausescu, „al mai bun din toata Suica la rummy, table si sah” - nea Vergilica, fost secretar de partid, actualmente pensionar, „pasionat de Karpov si Kasparov, care acum e bagat inclusiv in politica la nivel inalt, la rusi”.

Nea Vergilica se lauda cu pensia frumoasa din care isi permite multe: „beau zilnic doar ce vreau io: rachiu, zaibar, bere”. Ii place „sa stea la masa” cu Nicolae Ceausescu. „Maine de s-ar face iar, maine intru in partid. Da’ nu se mai face”, spune el, dupa care ofteaza adanc si confuz: „Lenin, Stalin, Hitler, Bonaparte, Napoleon, Mussolini, asta din Irak, Saddam, s-au dus dracu’ toti comunistii...”.

Plecarea din Suica se face anevoie, pentru ca satenii sunt obsedati ca sunt pozati si inregistrati „cu casetofonul”, iar unul, mai recalcitrant, a trecut la amenintari fara echivoc: „Va ia mama lu’ ala daca imi filmati iapa!”.

Am intalnit insa si suicani excesiv de amabili care, cu gesturi largi, vanatoresti, ne-au indemnat sa tragem pe dreapta pentru a ne avertiza sugubat sa avem atentie ca „ni se invarte roata”. Masinile trec rar pe aici. Cele mai multe se duc la oras, la Slatina, sau chiar la Pitesti. Trec rar si nu se mai intorc niciodata. Suicanii beau cu Nicolae Ceausescu si, „una, peste alta, tot e bine”.

POVESTI

Cum era sa dea Ceausescu foc la casa Fiecare locuitor din Scornicesti pare sa stie o istorie cu Nicolae Ceausescu, pare sa-l fi intalnit macar o data, sa-i fi strans mana, sa-l fi vazut facand cate si mai cate. Cetateanul numarul 6, Manole, baga mana in foc ca la o aniversare, prin ‘86-’87, Ceausescu era racit, „l-am vazut eu sufland nasul in batista”. Toti se inghesuie sa ne conduca la casa unde a copilarit dictatorul.

„E alba, frumoasa. Se aude ca avea tunel subteran care dadea intr-o casa mai mare, de langa, sa mearga el si Elena pe dedesubt, sa nu-i mai stie lumea.” Vorbe. Casa e acum in grija nepotului lui Ceausescu, Emil Barbulescu. „Li se stinge neamul, e blestemati, Emil, saracu’, a mai ramas”, vuieste Scornicestiul. O istorie spune ca, in copilarie, Nicolae si fratii sai au vrut sa dea foc la casa ca sa-l oblige „pe ala batran, pe Andruta, sa faca alta mai noua, mai frumoasa”. Nu se mai stie de ce nu si-au dus planul la indeplinire.