Şcolile de şoferi, suspectate că au făcut blat

Şcolile de şoferi, suspectate că au făcut blat

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie asupra modului în care au fost stabilite preţurile cursurilor auto.

Cele mai mari şcoli de şoferi din Bucureşti şi din ţară sunt acuzate de Consiliul Concurenţei că ar fi creat un cartel prin care au stabilit preţurile pentru cursurile auto. „Consiliul Concurenţei a declanşat din oficiu o investigaţie pe piaţa serviciilor de şcolarizare auto pentru obţinerea permisului de conducere.

Obiectul acestei investigaţii îl constituie posibila încălcare a art. 5 din Legea Concurenţei, de către agenţi economici care prestează astfel de servicii“, se arată într-un comunicat al instituţiei. Articolul invocat se referă la înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici care au ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţă, în special cele care urmăresc fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare şi a tarifelor. Pe scurt, crearea unui cartel. Inspecţii inopinate

Zilele trecute, reprezentanţii Consiliului Concurenţei au făcut o serie de inspecţii inopinate la sediile celor mai importante şcoli de şoferi din Capitală pentru a ridica o serie de documente.

„Au venit zilele trecute şi le-am pus la dispoziţie toate documentele cerute. Au întrebat în mod explicit dacă s-a discutat despre o înţelegere privind scumpirea tarifelor la şcoala de şoferi“, ne-a declarat proprietarul şcolii de şoferi Teo, Marius Teodorescu. Pe lista şcolilor de şoferi al căror prag a fost călcat de inspectorii Consiliului Concurenţei se află AutoGeneral, Perfect Auto Vyo, Dinu, Bidi Trans şi Select Auto, potrivit unor surse din piaţă.

Reprezentanţii Consiliului Concurenţei încearcă să-i convingă pe cei implicaţi în anchetă să ofere informaţii despre o posibilă fixare a preţurilor.

„Autoritatea română de concurenţă poate acorda imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor pentru societăţile care încalcă prevederile legislaţiei în domeniu şi care, prin furnizarea de informaţii sau documente relevante, contribuie la depistarea şi sancţionarea acestora“, se mai specifică în comunicat. Scumpiri programate Investigaţia Consiliului a fost declanşată după decizia aproape simultană a şcolilor de şoferi de a majora tarifele pentru categoria B, de la 400-500 de lei, la 800-1.000 de lei.

„Eu am anunţat de câteva luni că vreau să scumpesc cursurile din mai multe motive, printre care şi majorarea preţurilor la carburanţ i. Imediat după anunţ şi alte şcoli au majorat preţul“, a mai spus Teodorescu. În prezent, şcoala de şoferi pentru categoria B costă aproximativ 850 de lei pe Dacia Logan şi aproximativ 900 de lei pe un Renault Megane, la aproape toate firmele care oferă astfel de servicii.

Reprezentanţii companiilor care au ca obiect de activitate cursuri auto susţin că au avut motive întemeiate pentru majorarea tarifelor.

În ultima perioadă, Comisia Europeană discută foarte des despre înnoirea parcului auto, iar şefii şcolilor de şoferi spun că au trecut deja la achiziţii de maşini noi, bine echipate, pentru a îndeplini condiţiile. „Şcolile de şoferi din ţară au scumpit înaintea noastră serviciile şi aşteptau să facem şi noi aceeaşi mutare“, a încheiat Teodorescu.

REGLEMENTĂRI

Maşini noi şi simulator După intrarea în vigoare, în urmă cu câteva luni, a unor noi reglementări, şcolile de şoferi au fost nevoite să facă investiţii de câteva zeci de mii de euro. Acestea sunt obligate să folosească doar maşini dotate cu sistem ABS şi autobuzele sau camioanele cu dispozitiv de înregistrare a vitezei. În plus, s-au impus condiţii pentru lărgirea sediului lucrativ şi pentru dotarea sălii de cursuri cu simulator auto. Un astfel de simulator costă aproximativ 12.000-13.000 euro. Reprezentanţii şcolilor auto susţin că unul dintre motivele scumpirilor a fost şi încercarea de a-şi recupera investiţia.

Ne puteți urmări și pe Google News