Scandal în Educație. Încă un părinte de la Școala Titulescu acuză Inspectoratul de minciună

Scandal în Educație. Încă un părinte de la Școala Titulescu acuză Inspectoratul de minciună Sursa foto: EVZ

Un nou părinte aduce acuzații împotriva conducerii Școlii Nicolae Titulescu și a Inspectoratului Școlar, sugerând că aceste entități erau conștiente de abuzurile petrecute în toaleta școlii, dar nu au întreprins măsuri corespunzătoare.

Femeia afirmă că împreună cu mama elevului abuzat de la Școala Nicolae Titulescu, a depus o plângere la poliție acum un an jumătate.

În ciuda acestui fapt, Ligia Deca a declarat marți că au aflat despre cazul de agresiune sexuală din presă.

Acuze suplimentare împotriva conducerii de la Școala Nicolae Titulescu

Marți, Ministerul Educației a dispus efectuarea unei cercetări de către Corpul de Control la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din București, după scandalul cu acuzații de viol.

Ne puteți urmări și pe Google News

Între timp, părinții copiilor care sunt în această școală așteaptă măsuri concrete care să asigure că astfel de cazuri nu o să se mai repete.

Nicolae Titulescu

Școala Nicolae Titulescu. Sursa foto: Facebook

În 2022, în noiembrie, eu și cu mama băiatului agresat, am fost la Inspectorat și am depus documente conform cărora într-o anume clasă din școală există acest copil care în afara faptului că a agresat copilul doamnei, agresează și ceilalți colegi și toți profesorii, iar orele nu se mențin.

Copilul meu a ajuns în această școală în anul 2022, în septembrie, în clasa a V-a. Din prima zi a fost agresat fizic și verbal de către acest băiat. Nu cunoșteam părinții, nu cunoșteam pe nimeni.

Am așteptat o săptămână, două. Ulterior am aflat că acesta agresa încă din clasa zero, dar fiind un singur profesor la clasă nu s-au luat măsuri pentru că învățătoarea se pensiona. Și s-a considerat că e mai bine să se țină sub preș”, a spus mama unui alt elev.

Urme de agresiune pe corpul băiatului

Avocatul părinților minorului agresat la școala Nicolae Titulescu din Capitală a declarat miercuri că este clar că minorul a fost victima unei agresiuni, și, mai mult, există documente care confirmă acest lucru.

Nicolae Titulescu

Sursa foto: EVZ

Pentru al doilea raport medico-legal, avem o constatare de la Grigore Alexandrescu care s-a trimis către INML, unde așteptăm să fie comunicat.

Se confirmă urme de agresiune, nu fapte. Urmează ca Parchetul să stabilească împrejurările în acre s-a produs totul”, a spus avocatul.