Mișcările de protest din Statele Unite, răspândite rapid în întreg Occidentul, urmăresc să inducă un sentiment de vinovăție în rândul albilor, printr-un mare fals istoric.

O analiză excepțională de Amir Taheri pentru Gatestone Institute.

Țările occidentale, mai cu seamă Statele Unite și Marea Britanică, își datorează ele bunăstarea sclavilor negri din Africa?

Această întrebare și cele conexe, care circulă de ani buni, au reapărut la suprafață în ultimele săptămâni ca urmare a protestelor din Statele Unite și Europa.

În 2009, la un seminar internațional găzduit de către președintele de atunci al Franței, Nicholas Sarkozy, la Evian, l-am auzit cu uimire pe reverendul Jesse Jackson spunând audienței că sclavii africani au construit Statele Unite ca pe o casă a lor, care în cele din urmă s-a dovedit a le fi închisoare.

În 2016, când prima doamnă a Americii, Michelle Obama, a spus telespectatorilor cum se trezește ea dimineața la Casa Albă și se gândește că este o „casă construită de sclavi”.

Săptămâna trecută, primarul Londrei, Sadiq Khan, a turnat propriul gaz peste foc. El a spus: „Este un trist adevăr că o mare parte din bunăstarea noastră provine din comerțul cu sclavi”.

Sunt cel puțin două probleme cu acest fel de discurs.

Prima este că presupune că marea majoritate a persoanelor care nu erau sclavi au profitat de sclavie, stând frumușel degeaba și lăsându-i pe sclavi să facă totul.

Ar fi nedrept pentru milioane de oameni care nu au fost sclavi, care, din vremea Imperiului Roman s-au opus sclaviei și uneori luptau umăr la umăr cu sclavii pentru a-i pune capăt.

Dar a doua problemă este cea mai importantă.

Jackson, Khan și dna Obama se înșală pur și simplu.

Să începem prin afirmația dnei Obama, cea mai ușor de demontat. Casa Albă, în care a trăit timp de opt ani, a fost construită pentru prima dată în 1902 și și-a dobândit forma actuală în anii 1950, cu mult timp după ce sclavia fusese abolită în Statele Unite, în 1865, și foștilor sclavi le fusese garantată cetățenia, în 1869.

Se poate să fi fost unii negri, ulterior botezați afro-americani, printre constructori, dar aceștia nu mai erau sclavi.

Afirmația că sclavii negri au construit America, aproape de unii singuri, este și ea îndoielnică. Mai întâi, pentru că sclavii negri nu aveau numărul necesar pentru a controla întregul continent și a-l transforma în cea mai mare economie a lumii.

Cele 13 colonii britanice care au devenit Statele Unite au absorbit circa 320.000 de sclavi. În momentul războiului de secesiune, sclavii negri reprezentau circa 3% din populație, concentrați în statele proprietarilor de sclavi.

Abia după Războiul Civil, segmentul negru al populației americane cunoaște o creștere demografică spectaculoasă.

Astăzi, negrii reprezintă 12% din populația americană, mulți venind din alte părți ale lumii, inclusiv Caraibe, și nu au în ascendența lor sclavi americani. Printre aceștia se numără personalități eminente, precum Barack Obama, Colin Powell, Susan Rice și unul dintre cântăreții mei preferați, Harry Belafonte.

Puterea economică americană s-a bazat pe o abundență de resurse naturale și pe o ofertă nelimitată de forță de muncă, cea a lucrătorilor imigrați, până în anii 1970, mai ales din Europa.

Însă cheia succesului american a fost libera inițiativă privată, dezvoltată la început haotic, dar care cu timpul a permis inovații și proiecte gigantice, toate acestea venind după abolirea sclaviei. (Muncitorii chinezi, culii, semi-sclavi, au avut un rol uriaș în construirea căilor ferate ale Statelor Unite.)

În marile decenii ale creșterii economice americane, parțial din cauza prejudecăților rasiale persistente, parțial din cauza lipsei de posibilități de a se educa, negrii nu au putut să joace un rol plenar în construirea Americii.