Ce cumplite tulburări mentale s-au abătut totuși cel mai des asupra pruncimii internate la Obregia? Aceasta e întrebarea care a determinat o mână de medici de la Secția de Psihiatrie a spitalului să analizeze diagnosticele date în perioada 1990-2014.

„Paranoia”, echivalentul vulgar pentru tulburarea delirantă

În ceea ce privește afecțiunile psihotice precum schizofrenia, tulburările schizotipale sau cele delirante, nu s-au observat fluctuații semnificative de-a lungul perioadei de studiu.
Doi dintre medicii psihiatri care au participat la cercetare, dr. Florina Rad și dr. Ilinca Mihăilescu, au explicat, pentru EVZ, că este foarte greu ca niște boli psihice atât de complexe să fie reduse la câteva simptome. Principalele simptome sunt prezența halucinațiilor de orice fel, vedenii, auditive, olfactive, tactile, dar și a ideilor delirante.

„Ai impresia că ești urmărit, că cineva vrea să-ți facă rău, că lumea complotează, că îți poate citi gândurile. „Paranoia” este echivalentul vulgar pentru tulburarea delirantă. În această categorie intră, de exemplu, procesomanii care au delirul persecuției, impresia că li se fac tot felul de scenarii. Diagnosticul de schizofrenie înglobează această tulburare, care este una dintre cele mai rare la copii și adolescenți, pentru că debutează în decada 20-30 de ani. Foarte rar apare în adolescență, atunci vorbim de un caz sever. Frecvența schizofreniei a rămas la fel și în prezent: aproximativ 50 de copii/ an în unitatea noastră”, a explicat dr. Ilinca Mihăilescu.

 „Depresia nu este doar o stare de tristețe”

Tulburările afective au avut însă o tendință ascendentă în perioada 1990-2003, de la 3.9% în 1990, la 13.9% în 2003, adică s-au triplat. Apoi, în anii următori, frecvența acestora a scăzut, ajungând astfel la 4.97% în 2009, pentru ca, în 2014, să ajungă la 10.3% (din 2191 pacienți internați).

Cei doi psihiatri susțin că depresia este cea mai frecventă afecțiune din această categorie și că niciun specialist din lume nu poate să identifice cauza exactă a acesteia. Potrivit spuselor lor, sunt tot felul de ipoteze în care se incriminează factorii la care sunt expuși copiii. O altă explicație este că aceștia pot avea o vulnerabilitate genetică încă de la naștere, peste care vin niște factori din mediu și care astfel o accentuează.

„Școala, bullying-ul, familia, greutățile din viață, mediul social nefavorabil, practic tot ce i se întâmplă în viața de zi cu zi, dacă are această sensibiitate, și nu are niște mecanisme prin care să le facă față, simptomele se pot manifesta. Copiii separați de părinți pot să prezinte simptome din sfera depresiei. Depresia nu este doar o stare de tristețe. Pe lângă această stare masivă, vorbim de probleme de somn, de apetit, extrem de severe, vorbim de ideație suicidară și chiar de tentativă de suicid. Ei sunt apatici, nu își mai doresc nimic, nimic nu le mai face plăcere. Ca să fie considerată tulburare trebuie să impacteze serios viața copilului. Este important să înțeleagă lumea, pentru că nu sunt doar niște simptome, s-ar putea și noi, dacă citim, să ne uităm la câteva și să ni să pară că avem depresie. Nu. Cel mai important lucru este afectarea funcționalității, momentul în care simptomele ajung să nu îi mai lase să aibă relații sociale”, a adăugat dr. Florina Rad.

Numărul copiilor anxioși s-a dublat în perioada 2007-2014

Tulburările de anxietate au avut o frecvență minimă în 1997 și 1998, când din aproximativ 1100 de copii internați, 2.8% erau afectați de acestea. În 2014 însă, tulburările de anxietate au înregistrat o creștere de până la 9.13% (din 2100 de pacienți). Practic, s-au dublat din 2007 până în 2014.
Potrivit explicațiilor celor doi psihiatrii, anxietatea este o stare fiziologică. „Trebuie să vedem o anumită severitate a simptomelor, ca să punem acest diagnostic. Un copil nu mai poate să-și facă treburile zilnice, din cauză că tot timpul are gânduri, și gânduri, și gânduri legate de viitor și de cum o să se descurce. Are tot timpul o grijă, vine sfârșitul lumii. Anxietarea are în vedere viitorul”, a declarat dr. Florina Rad.

Tot în sfera anxietăților intră fobiile. Copiii se mai pot teme să nu pățească ceva părinții lor, în lipsa lor. Și atunci nu vor mai merge la școală, nu se vor mai duce la vreo petrecere, nu își vor mai vizita bunicii, vor sta tot timpul lângă părinți, ca să se asigure că nu pățesc ceva. Îi sună de n ori când sunt la serviciu, d-abia acum vorbim de o tulburare, conform explicațiilor celor doi psihiatri. În această categorie mai intră anxietate socială, acea timiditate dusă la extrem.

Pacienții afectați de această tulburare sunt foarte retrași, nu vorbesc cu nimeni. Și-ar dori, dar le este prea frică. Aici, printre altele, mai intră tulburarea obsesiv-compulsivă, care are două forme de manifestare. „Ai anumite gânduri, obsesii, gândul că ești murdar pe mâini și că începi să te contaminezi, moment în care vei încerca, printr-o serie de acte, să previi îndeplinirea acelor gânduri. Vorbim de spălat pe mâini foarte des. Ajung să se spele până nu mai au piele, folosind dezinfectant, spirt, de foarte multe ori fac asta. Practic, e o obsesie contracarată de un act”, spune dr. Florina Rad.

Tulburările somatoforme sau durerile care n-au la bază o afecțiune organică

Referitor la afecțiunile provocate de stres, tulburările disociative și somatoforme, s-a înregistrat o tendință descendentă de la maximul de 23.6 din 1991 (1125 de pacienti), la 6.4 în 2013 din (2500 de pacienti), ceea ce înseamnă că aceste afecțiuni au scăzut de 4 ori.

Acestea sunt de intensități și de feluri diferite. Copilul poate să facă o reacție din sfera anxios depresivă sau să aibă simptome fizice care să nu fie explicate de o tulburare organică. „Îi doare capul, îi doare burta, în general sunt copii care au făcut analize complicate și cărora nu li s-a găsit cauza pentru dureri. Aceștia ajung la noi. Noi reconstituim cu ajutorul psihologului factorul de stres la care copilul a fost supus și încercăm să dezvoltăm un mecanism explicativ. Uneori, corpul nostru, când trece printr-o traumă, reacționează prin diferse simptome. De la cele psihice, la cele fizice sau chiar neurologice. Înainte să ajungă la noi, trebuie făcute în prealabil investigații amănunțite de serviciile de pediatrie.

Apoi, noi trebuie să găsim factorul de stres, ce l-a supărat, și nu să-l ștergem, ci să dezvoltăm câteva mecanisme prin care copilul se poate adapta și funcționa. Cele disociative au manifestări în zona neurologică. Pacientul are convulsii. Cade din picioare, leșină, dar nu are nicio sincopă cardiacă, nici epilepsie, s-au exclus deja toate acestea. După, vedem că l-a părăsit iubita. Este felul în care organismul său face față. Neavând niște mecanisme pentru a face față stresului prin care a trecut, atunci are un simptom somatic”, susțin cei doi doctori.

 Autismul, cea mai frecventă afecțiune psihică

Tulburările din spectrul autismului (TSA) au fost cele mai dese în perioada studiului (1990-2014). Astfel, dacă din 1990 și până în 2000, procentul copiilor și adolescenților autiști era de 3.6%, din aproximativ 1000 de pacienți, acesta a crescut de la 17 la 22%, din 2005 în 2007, pentru ca, între 2012 și 2014, să atingă 39-42% din 2500, respectiv 2100 de pacienți. Astfel, numărul copiilor și al adolescenților cu autism a crescut de 12 ori din 1990 si pana in 2014.

„Ce trebuie să spunem acum este că această statistică este în concordanță cu ce se întâmplă în toată lumea. Centrul de Control al Bolilor din Statele Unite susține că 1 din 59 oameni are autism. S-a încercat, prin diferite studii, să se arate că această creștere poate fi pusă doar pe seama gradului de conștientizare (acum, mult mai mulți părinți își duc copiii, de la vârste mai mici, la medic). Dar la nivel mondial se consideră că este vorba despre o creștere reală a afecțiunii. Mecanismul etiologic, ce se întîmplă, care sunt cauzele, nu le cunoaștem. Cauza e multifactorială. Avem o vulnerabiltiate genetică peste care vin factori de mediu, printre care se numără inclusiv hipoxia, adică lipsa de oxigen la naștere. Se cercetează.”, a declarat dr. Ilinca Mihăilescu.

ADHD- afecțiunea care determină un elev să se ridice de 30 de ori/h din bancă

Cea de-a doua cea mai mare creștere privind frecvența afecțiunilor a fost înregistrată în cazul tulburărilor hiperkinetice. Între 1990 și 2002, frecvența acestora nu a înregistrat creșteri sau scăderi. Însă, de la 7.6% pacienți cu tulburări hiperkinetice, cât era media lor, frecvența lor a crescut, începând cu 2003, la 10.4%, la 25.6% în 2008, pentru a atinge cota maximă de 38-42% între 2012 și 2014 (din 2000 de pacienți). Aproape jumătate din copiii internați la Obregia cu această afecțiune sufereau totodată și de tulburări din spectrul autismului.
„Nu e ceva nou, doar că avea alte denumiri. De exemplu, copiii anilor `80 primeau diagnostic de instabilitate psihomotorie, hiperexcitabilitate, exact ceea ce numim noi acum ADHD, adică tulburări hiperkinetice”, adaugă Dr. Florina Rad.

Este vorba de copiii hiperactivi, în continuă mișcare, care nu pot sta locului, care se ridică din bancă și care vorbesc în timpul orelor. Aceștia au deficit de atenție, adică nu se pot concentra asupra sarcinilor care țin, în general, de efort cognitiv, nu pot rămâne în sarcină, cum zboară o muscă își pierd atenția, sunt uituci în activitățile zilnice (tot timpul!), nu pot să se organizeze și sunt extrem de impulsivi. „Trântesc răspunsul înainte să audă întrebarea, nu citesc întrebarea până la capăt și își rezolvă problema greșit. Întrerup deodată adulții.

Comportamentul acesta este cel mai ușor de observat. Vorbim de copii care se ridică de 30 de ori pe oră din bancă. Acest comportament îi determină pe părinți să-i aducă la doctori și noi observăm, pe lângă componenta kinetică, și pe cea de deficit de atenție. Ca în cazul autismului, prevalența acestei afecțiuni a crescut la nivel mondial”, potrivit lămuririlor celor doi medici.

Comportament deviant sexual, incendiere, torturarea animalelor

Tulburările de conduită au înregistrat o creștere între 1990-2001, de la 13% în 1990, la aproape 22% în 2001, din 1000 pacienti diagnosticati în 1991 și aproximativ 1200 în 2001. După acest punct maxim, numărul diagnosticelor privind tulburările de conduită a început să scadă, ajungând la 11,9% în 2004.

„Furt, minciună, vagabondaj. Încălcarea constantă a normelor sociale. De la absenteism școlar, la fugă de acasă, la tâlhării, la chinuială de animale, spart case, incendiat, comportamente deviante sexuale. Nu o dată. Este un comportament constant de încălcare a normelor sociale. Mai toți din penitenciare au tulburări de conduită. Răspund penal, doar delirul „îi absolvă”. Nu răspunzi în fața legii când ai o tulburare psihică severă, și când în cadrul acesteia ai un episod psihotic acut. Halucinezi adică, n-ai discernământ”, clarifică Dr. Ilinca Mihăilescu.

În 2019, la spitalul Obregia se menține aceeași tendință. Tulburările din spectrul autismului sunt cele mai frecvente, fiind urmate de ADHD.

Influența mediului cultural este esențială, spun doctorii, căci stresul psihologic al copiilor poate fi cauzat de anumite medii, predominând la cei cu o situație finaciară precară, la cei abuzați sau neglijați în copilărie, precum și la cei care nu au fost dați la școală.

Unul din cinci copii are o tulburare psihică

Potrivit Institutului Național de Sănătate Mintală al SUA, unul din cinci copii, în prezent sau la un moment din viața sa, are sau a avut o gravă tulburare psihică. Organizația Mondială a Sănătății susține că tulburările de sănătate mintală la copii și adolescenți sunt un motiv serios de îngrijorare, din cauza numărului mare de cazuri.