Schimbări majore pe piața muncii. Ce cerințe au angajatorii și salariații

Schimbări majore pe piața muncii. Ce cerințe au angajatorii și salariații

Piața muncii s-a modificat considerabil în ultimii doi ani. Acum, salariații nu se mai grăbesc și refuză primele oferte de angajare. Și angajatorii au mai multe cerințe.

În 2021, un post de middle management în marile companii active în România în trei luni. În 2022, angajatorii au găsit o persoană potrivită în patru luni, arată un studiu realizat de compania Arthur Hunt România. În ultimii doi ani, salariații au refuzat prima ofertă de angajare și au căutat cele mai bune locuri de muncă.

„Faţă de anul 2021, când un proces de recrutare pentru un rol de middle management în marile companii active în România se finaliza într-o perioadă medie de 3 luni, în 2022 acelaşi proces a crescut în medie cu 33 de zile, ajungând la 4 luni”, arată un studiu realizat de compania Arthur Hunt România la finalul anului trecut.

Birocraţia corporatistă şi creşterea duratei de decizie internă privind recrutarea s-au aflat în disonanţă cu dinamica pieţei şi fenomenul răzgândirii candidaţilor la primirea primei oferte, care a ajuns la un procent de 44% anul trecut, faţă de 42% în 2021.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu ce greșesec companiile

În domeniul bancar şi financiar, doar 2 din 11 candidaţi au fost recrutaţi într-o perioadă de timp cuprinsă între 94 şi 120 de zile. 6 angajați s-au retras și au preferat să caute și alte oferte.

Sursa: arhivă EVZ

„Companiile trebuie să îşi simplifice procesele interne de recrutare şi să le adapteze la realitatea pieţei muncii de azi. Acest ritm greoi de decizie duce la costuri suplimentare din partea companiilor, care sunt nevoite să reia procesele de recrutare de la început sau chiar la riscuri reputaţionale majore. Pe segmentul analizat, de middle management, vorbim despre generaţia de vârstă de sub 40 de ani, care este una mai puţin empatică şi mai tranzacţională. Daca nu sunt mulţumiţi de viteza de reacţie sau de modul de raspuns al unei companii, aceşti candidaţi renunţă, pentru că au opţiuni în piaţă. Iar în contextul unui nivel minim istoric al şomajului în România, vorbim cu siguranţă despre o piaţă a angajaţilor, nu a angajatorilor”, declară Sorin Roibu, managing partner Arthur Hunt România.

La nivelul anului trecut, doar 56% dintre candidaţi au acceptat şi au dat curs primei oferte de angajare. În cazul celorlalţi, care au refuzat prima ofertă, întreg procesul s-a reluat. În cazul proiectelor care au fost reluate, rata de succes în recrutare a fost ridicată, procentajul ajungând la 82%, subliniază specialiştii Arthur Hunt România.

Cu toate astea, lucrurile s-au schimbat radical în 2022. Angajații nu au mai acceptat atât de ușor un loc de muncă și au mers la mai multe interviuri pentru a alege ofera cea mai bună, potrivit News.