Schimbări majore în legislația agricolă. Ce pregătesc parlamentarii în noua sesiune

Schimbări majore în legislația agricolă. Ce pregătesc parlamentarii în noua sesiune

Pe agenda deputaților din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice se află trei proiecte de lege în domeniul agricol.

Acestea urmează să fie discutate în sesiunea parlamentară din această toamnă, potrivit spuselor președintelui comisiei de profil din Camera Deputaților, social-democratul Alexandru Stănescu.

Legea vânzării terenurilor agricole, legea comasării terenurilor (pentru care au început discuțiile cu reprezentanții asociațiilor profesionale și cu fermierii) și un proiect de lege a solului, pe care deputații doresc să-l inițieze în următoarea sesiune parlamentară, sunt cele trei potențiale acte normative.

Stănescu susține că cele trei proiecte de acte normative constituie prioritățile comisiei de resort din Camera Deputaților.

„În ceea ce privește proiectul legii vânzării terenurilor agricole, au avut loc dezbateri cu reprezentanți ai asociațiilor profesionale și ne dorim ca, până la sfârșitul lunii septembrie a acestui an, să existe o clarificare a punctelor de vedere asupra noilor reglementări. Legea vizează trei aspecte importante. Unul dintre ele este preempțiunea, în care vor fi definite zonele de preempțiune pentru arendași, coproprietari sau alte persoane implicate. O a doua temă este legată de persoana care cumpără terenul și, a treia problemă, o clarificare legislativă trebuie adusă în ceea ce privește cetățenia cumpărătorului”, precizează Alexandru Stănescu, potrivit site-ului perol.ro.

Legiuitorii români urmăresc, în privința legii comasării terenurilor, o reorganizare structurală a terenurilor cu suprafețe mici. Deja au avut loc mai multe întâlniri cu fermierii, pentru discuții pe această temă.

„Este o lege utilă, dar încă există divergențe între specialiști și reprezentanți ai fermierilor”, a declarat Tinel Gheorghe, deputat PNL, membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaților, potrivit aceleiași surse.

„Cred că o prioritate a comisiei ar trebui să fie o lege de protejare și de amenajare a solului. De altfel, am fost inițiatorul unui proiect de lege cu această temă, dar sunt ani de zile de când nu a înaintat. O astfel de lege ar trebui să definească modul de gestionare a solului, să stabilească norme și soluții tehnice și să protejeze reursele solului printr-o politică națională care să includă și măsuri antigrindină sau împotriva secetei”, subliniază tot el.

Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților, în data de 25 august, va avea o ședință la Oradea, unde vor fi invitați fermieri și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul agricol. „Există o tradiție ca în vacanța parlamentară să existe o ședință a comisei la care să participe reprezentanți ai fermierilor și ai instituțiilor de profil”, a mai explicat deputatul Alexandru Stănescu.