Schimbări la Ministerul Sănătății. Vlad Voiculescu anunță numiri și la CNAS și Agenția Medicamentului
- Cristi Dorombach
- 20 ianuarie 2021, 14:53
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat, miercuri, că se vor face schimbări în această instituție, la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, precum și la Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat, miercuri, că se vor face schimbări în această instituție, la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, precum și la Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
"Vor fi schimbări. Există schimbări la Agenția Națională a Medicamentului, va fi o schimbare la CNAS. Din Ministerul Sănătății, secretarii de stat, din câte am înțeles, de la partidele din coaliție unul singur își va continua mandatul început în Guvernul trecut. De asemenea, în alte instituții ale statului care țin de domeniul medical vor exista schimbări", a declarat Voiculescu.
El a afirmat că Alianța USR PLUS va numi trei secretari de stat la Ministerul Sănătății.
"Odată cu formarea coaliției, există un raport între secretarii de stat", a explicat ministrul.
Secretari de stat politici la Ministerul Sănătății
Potrivit acestuia, vor fi trei secretari de stat de la USR PLUS, doi de la PNL și unul de la UDMR.
"Nu este atributul meu să schimb secretarii de stat care au fost din partea PNL din fostul Guvern. Veţi vedea, cred că astăzi, cele trei numiri din partea USR PLUS. În doar una dintre acest numiri este cineva care a activat în cele două partide USR și PLUS, ceilalți sunt ceea ce am putea numi tehnocrați specialiști care s-au alăturat şi ocupă o demnitate publică pentru că sunt cel mai bine pregătiţi pentru aceasta. În privinţa celorlalţi, (...) atributul celor două partide, PNL şi UDMR, sigur că am şi eu un cuvânt de spus. Mai degrabă, asupra atribuțiilor și asupra eligibilității unui anumit membru. Deci, nu eu voi schimba ceilalţi secretari de stat şi, mai degrabă, aştept numirile din partea celor două partide", a explicat ministrul Sănătății, citat de Agerpres.