Schimbări fundamentale în comerțul din România. Ce s-a întâmplat, de fapt

Magazin. Sursa foto: Arhiva EVZ

România. Până nu demult, fiecare segment al comerțului alimentar avea caracteristici distincte. În prezent, însă, toate tipurile de magazine din acest domeniu adoptă un model uniform: prețuri scăzute, oferte și reduceri.

Pe piața comerțului modern există aproximativ 4.500 de locații, incluzând hipermarketuri, supermarketuri, magazine de discount, unități de proximitate moderne și centre cash & carry.

Schimbări semnificative în preferințele comerciale ale românilor. Ce magazine preferă

Astfel, Auchan își convertește hipermarketurile în formate de tip discount, Carrefour introduce o platformă dedicată reducerilor cu actualizări constante ale produselor, iar Mega Image subliniază că „preţurile şi promoţiile sunt două ingrediente cheie pentru businessul nostru”.

Tipurile de magazine care se bazează pe discounturi au fost populare în Occident, în țări precum Germania, de ceva timp.

În România, acest format a început să câștige popularitate recent, în principal datorită expansiunii rapide a Lidl și Penny, doi dintre cei mai mari jucători din sectorul retailului.

Auchan. Sursa foto: Facebook/ Auchan

Magazinele de discount, preferatele românilor pentru cumpărături

În 2023, magazinele de discount au devenit destinația principală pentru cumpărături a românilor, depășind pentru prima dată hipermarketurile, care sunt mari unități cu mii de metri pătrați și zeci de mii de produse, conform studiului realizat de Consumer Panel Services GfK România.

Această schimbare semnificativă a provocat o reconfigurare majoră pe piața de retail locală, potrivit zf.ro.

Cumpărături. Sursa foto: dreamstime.com

Românii își cheltuie cei mai mulți bani în aceste tipuri de magazine

O analiză de la începutul anului arată că magazinele de discount, cunoscute pentru prețurile atractive, au reușit să ajungă la o cotă de piață de 27% în valoare, înregistrând o creștere de două puncte procentuale față de anul trecut.

Practic, peste un sfert din cheltuielile românilor pentru bunuri de larg consum au fost direcționate către aceste rețele.

Liderii acestui segment sunt Lidl și Penny, dar și Carrefour cu brandul Supeco și Auchan, care și-a reconfigurat câteva locații pentru a se alinia acestui format.