SCHIMBARE MAJORĂ pe piața media! Încep MODIFICĂRILE în grilă. Operatorii acționează RAPID
- Codrin Dobrescu
- 4 iulie 2018, 21:02
Grupul intact a semnat un contract cu operatorul UPC pentru ca posturile de televiziune care se află în subordinea firmei să poată rămâne în grilă, după schimbările majore din ultima perioadă.
Luna aceasta, posturile Intact, anume Antena 1, Antena 3, Antena Stars, Happy Channel și ZU TV, au ieșit din grila de posturi „must-carry”. În urma acestei măsuri, operatorii care își doresc ca televiziunile menționate anterior să rămână în grila lor, trebuie să plătească suplimentar stațiile pentru a le putea distribui către consumatori.
Înainte de UPC și Focus Sat, Intact semnase contracte de distribuție cu RCS, Orange și cu alte companii locale sau regionale, amintește Paginademedia.ro. Primul mare operator care a vrut să mențină Antenele pe micul ecran a fost Digi, anunțând, în paralel cu Intact, că ambele companii renunță la litigiile pe care le-au început pe parcursul anilor.
Situația Antenelor nu este una unică. În urmă cu câțiva ani, și PRO TV a ieșit din lista televiziunilor must-carry. La fel, grupul a semnat contracte cu toți marii distribuitori pentru a ține telespectatorii care voiau să le urmărească conținutul difuzat mulțumiți de serviciile pe care le primesc.