Schimbare de planuri în Israel. IDF suspendă incursiunea militară în Fâșia Gaza

Schimbare de planuri în Israel. IDF suspendă incursiunea militară în Fâșia Gaza Sursa foto: Arhiva EVZ

Răsturnare de situație în Israel. Armata suspendă pentru moment incursiunea militară în Gaza. Anunțul a fost făcut de colonelul Richard Hecht.

Schimbare de planuri în Israel. Apar noi informații cu privire la incursiunea armatei israeliene (IDF) în Fâsia Gaza. IDF pune la punct ultimele detalii pentru ofensiva terestră în Gaza.

Israel amână pentru moment incursiunea în Gaza

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a dat de înțeles că incursiunea armatei în Gaza ar putea fi suspendată ca urmare a faptului că planurile din teren nu sunt conforme cu „așteptările larg răspândite”, informează agenția de știri Reuters.

„Ne pregătim pentru următoarele etape ale războiului. Nu am spus care vor fi acestea. Toată lumea vorbește despre ofensiva terestră. S-ar putea să fie ceva diferit", a declarat Lt-colonelul Richard Hecht într-un briefing regulat cu reporterilor.

Israel a inițiat cel mai intens bombardament asupra Fâșiei Faza. O enclavă de doar 45 de kilometri lungime unde locuiesc peste 2 milioane de oameni printre care și membri ai grupării teroriste Hamas. IDF a anunțat că toți civilii trebuie să se îndrepte spre sudul Fâșiei Gaza. Armata israeliană a anunțat că va interveni militar pentru a lichida toți membri Hamas. Între timp bombardamentele israeliene au ucis peste 2.800 de palestineni printre care copii și femei.

Totodată, Israel a suspendat alimneare cu energei, apă potabilă, medicamente, alimente și combustibil. În Fâșia Gaza la ora actuală se desfășoară un adevărat dezastru umanitar. Biroul ONU pentru drepturile omului a avertizat astăzi, 17 octombrie că Israel va încălca normele dreptului internațional dacă va iniția incursiunea militară în Palestina.

Război în Israel, Hamas

Sursa foto: https://www.cnbctv18.com/

Avertismentul ONU: IDF încalcă dreptul internațional

Oficialii ONU au precizat că la ora actuală întreaga enclavă este bombardată intens, în special regiunea Khan Younis dar și alte zone sudice, unde Israelul le-a spus oamenilor să se îndrepte.

„Cei care au reușit să se conformeze ordinului autorităților israeliene de a evacua sunt acum blocați în sudul Fâșiei Gaza, cu adăposturi precare, cu rezerve de alimente care se epuizează rapid, cu acces redus sau inexistent la apă curată, canalizare, medicamente și alte nevoi de bază", a declarat purtătorul de cuvânt al biroului ONU pentru drepturile omului, Ravina Shamdasani.

Președintele SUA, Joe Biden, va efectua miercuri o vizită în Israel, care se pregătește să intensifice ofensiva împotriva Hamas. Ofensiva israeliană a declanșat o criză umanitară în Gaza și a ridicat temerile privind un conflict mai amplu cu Iranul. În aceste condiții Japonia va oferi 10 milioane de dolari pentru civilii afectați de bombadramente.

Peste 200 de prizonieri israelini sunt captivi în Fâșia Gaza

Conflictul riscă să se extindă ca urmare a faptului că Iranul a avertizat Israelul că va ordona o acțiune preventivă în cauzl în care IDF va iniția invazia terestră. Președintele egiptean al-Sisi și  Joe Biden au subliniat, în cadrul unei convorbiri telefonice, necesitatea de a stăpâni conflictul palestiniano-israelian, astfel încât acesta să nu amenințe securitatea regională, a declarat biroul lui Sisi.

Teroriștii Hamas au aproximativ 200-250 de prizonieri israelieni în Gaza, a declarat purtătorul de cuvânt al aripei armate a grupului. Printre prizonierii israelieni se numără ofițeri de rang înalt din divizia din Gaza, a declarat fostul ministru de externe

Un lider al grupării militante palestiniene Hamas a declarat că "are ceea ce îi trebuie" pentru a elibera toți palestinienii din închisorile israeliene, indicând că Hamas ar putea încerca să îi folosească pe israelienii pe care i-a răpit ca monedă de schimb pentru a asigura eliberarea prizonierilor palestinieni.