Un ofițer afgan a fost ucis, luni dimineață, într-un schimb de focuri care a izbucnit în zona aeroportului din Kabul.
Incidentul s-a produs după ce mai mulți atacatori neidentificați, înarmați, au deschis focul la poarta nordică a aeroportului din Kabul. În conflict au fost implicate forțele afgane de securitate, dar și mai mulți militari occidentali din trupele germane și americane.
Conform informațiilor dezvăluite de reprezentanții armatei germane, Bundeswehr, alte trei persoane au fost rănite în schimbul de focuri. Nici unul dintre cei răniți nu a fost german, după cum precizează comunicatul Bundeswehr, postat pe Twitter.
Acestea au fost singurele informații care au fost făcute publice după incident.
Numărul victimelor de la Aeroport a ajuns la peste 20
Duminică, 22 august, un oficial NATO a declarat pentru agenţia de presă Reuters că cel puţin 20 de oameni a murit în aeroportul din Kabul şi în preajma acestuia de când talibanii au preluat puterea în ţară.
După ce au recucerit, pe rând, toate capitalele provinciilor din ţară, pe 15 august talibanii au preluat palatul prezidenţial dim Kabul. Președintele Ashraf Ghani a fugit din ţară, pentru a evita vărsarea de sânge, iar acum este în Emiratele Arabe Unite.
Aeroportul din Kabul luat cu asalt de mii de oameni
Aeroportul militar din Kabul a fost luat cu asalt de mii de cetățeni afgani care încearcă să părăsească țara îngroziți de regimul taliban care a preluat puterea în 15 august. Forţele americane şi internaţionale încearcă să-şi evacueze cetăţenii şi pe afganii vulnerabili care ar putea avea de suferit din cauza noului regim.
Mii de oameni din Afganistan au încercat să plece din ţară, cei mai mulţi fără succes, iar scene de panică au fost văzute pe aeroportul din Kabul, de unde guvernele internaţionale îşi evacuează personalul şi pe unii colaboratori afgani.
Mai mulţi oameni au murit în încercarea de a părăsi ţara - unii agăţându-se de avioane, alţii fiind prinşi în busculade. Au apărut şi temeri că organizaţia Stat Islamic ar putea pune la cale atacuri la aeroport. Guvernele străine şi-au sfătuit cetăţenii să iasă din case doar dacă au primit documente pentru călătorie.
Uniunea Europeană şi Marea Britanie au spus că va fi imposibil ca până la finalul lunii august să îşi evacueze toţi cetăţenii care doresc acest lucru.