Scene rupte din filmele de groază. O femeie și-a ținut sora captivă într-o cușcă. A vrut „să nu fie rănită”. FOTO

O femeie din Pennsylvania a fost condamnată la doi ani de închisoare după ce a pledat vinovată pentru că a privat-o de libertate pe sora sa, cu nevoi speciale. Femeia a ținut victima captivă timp de trei luni de zile într-o cușcă din interiorul casei, plină de fecale, șerpi și insecte, relatează Daily Stars.

Leona Biser, în vârstă de 52 de ani, a fost condamnată la doi ani de închisoare după ce și-a recunoscut „planul diabolic” pe care l-a avut în ceea ce o privește pe sora sa. Pentru că ar fi vrut să o împiedice „să fie rănită”, femeia și-a închis sora, Loretta Lancaster, în vârstă de 54 de ani, într-o cușcă cu condiții insalubre, din propria locuință, unde a ținut-o captivă timp de trei luni de zile.

Scene rupte din filmele de groază. Și-a ținut captivă sora într-o cușcă

Victima are capacitatea psihică a unui sugar, potrivit membrilor familiei, și nu a fost capabilă să se apere atunci când sora sa a închis-o alături de șerpi. În cușca din „Casa Ororilor”, anchetatorii au descoperit o saltea murdară și șerpi și insecte, alături de fecalele în care victima era forțată să trăiască.

Procurorul general din Pennsylvania, Josh Shapiro, a dezvăluit că locuința nu dispunea de baie sau apă curentă. „Ceea ce Leona Biser i-a făcut surorii ei este de neiertat, dar pledoaria de astăzi este un pas către justiție. Oricine va fi neglijat sau abuzat de o altă ființă umană în Pennsylvania va fi acuzat și urmărit penal pentru aceste crime”, a spus presei internaționale procurorul Josh Shapiro.

Ce a spus condamnata instanței. A vrut să o împiedice „să fie rănită”

După trei luni de zile, victima „inocentă și lipsită de apărare” a fost preluată de biroul Procurorului General, care a dispus mai multe cercetări și investigații în cauză. Potrivit anchetatorilor, Loretta nu putea să se îngrijească singură și avea nevoie, astfel, de atenție constantă.

Mama celor două femei a decedat în anul 2018, iar situația dintre surori a început să se agraveze. Potrivit declarațiilor oferite instanței, Leona Biser ar fi vrut să o țină pe sora sa în interiorul cuștii „din cauza căderilor constante ale acesteia și că acest lucru o împiedica să fie rănită”.

În prezent, victima se află în îngrijirea personalului medical și dispune de cursuri de logopedie.