Scenarita, sarea și piperul fotbalului românesc

Scenarita, sarea și piperul fotbalului românesc

Cincizeci de ani de comunism au marcat profund mentalitățile românilor. Aflați acum la a treia, poate la a patra generație, structura gândirii comunistoide formate bântuie încă reflexele românilor. Se pare că se transmit din tată-n fiu.

Românii sunt încă complexați, umili, lipsiți de personalitate.”„Mămăliga românească” explodează ultima în spațiul european.

Sunt adevăruri care ne diferențiază în mod indubitabil.

Recunoaștem pe străzile oricărei capitale europene, pe orice plajă mediteraneană, aspectul și gesturile conaționalilor. Aș merge prea departe cu imaginea zecilor de mii de  cerșetori aflați pe toate bulevardele marilor orașe și nu numai. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Capra vecinului la români

Ne bârfim și ne bănuim de orice, capra vecinului interesându-ne mai mult decât propria persoană.

Cum putea fotbalul scăpa viu și nevătămat în aceste condiții?

Un fotbal măcinat vreme de jumătate de secol de interese de partid și de stat, de avantaje subterane, de false prietenii și de false aprecieri. Sprijinirea anuală de către celelalte combatante a cluburilor aflate în lupta pentru titlu sau pentru evitarea retrogradării, a celor care promovează sau susțin un baraj au fost realități ale unui sport care, în mod ideal, ar fi trebuit să se dispute strict în spiritul fair-playului. 

Ecoul cooperativei persistă

Odinioară antrenorii și conducătorii cei mai apreciați erau chiar ce care știau să se adapteze și să se implice în astfel de jocuri. 

Toate se întâmplau sub oblăduirea federației. Uneori jocurile de culise erau chiar coordonate și impuse de către forul suprem.

Starea de fapt a persistat și după 1990. Sunt încă proaspete în mintea practicanților și a suporterilor renumitele țintare rezultante a deja celebrului dicton federal ”Nu-i rândul vostru”,al cărui autor suprem și aplicant șef a fost Bebiță Kassai.

De fapt, fostul secretar general al FRF făcea exact ceea ce a învățat în cei cincizeci de ani. El doar a continuat și a perfecționat o stare de fapt arhicunoscută, profund impregnată la scară națională. Dar vina nu-i aparține în totalitate. De unul singur nu ar fi avut nici o șansă. Kassai a avut mușterii câtă frunză și iarbă.

Celebra ”Cooperativă” colcăia de doritori de aranjamente. Ei se considerau șmecherii fotbalului. Chiar se bucurau de aprecierile celor care nu ajungeau la strugurii blaturilor.

2-0, 0-2, bat la mine, bați la tine, a fost rezumatul absolut al fotbalului românesc după revoluție. Actorii erau jucătorii, antrenorii, arbitrii și conducătorii. Fără excepție.

Copiii și nepoții bântuiți 

Anii au trecut, generațiile s-au schimbat, dar persistența sistemului a rămas. În ultimii 10-15 ani vizibilitatea fotbalului a sporit prin numeroasele transmisii tv. Era normal ca numărul blaturilor să scadă. Nu poți pretinde de la televiziuni bani care să te mențină în viață și să tot blătuiești. Ce poți face însă este să bănuiești. Bănuiala nu costă și nici nu te mai implică  

Lumea nu-i chiar proastă. Și așa audiențele sunt foarte mici. Și ca număr de spectatori și ca telespectatori.

Beneficiarii noului mod de abordare a fotbalului românesc sunt copiii și nepoții părtașilor, membrii ai cooperativei.

Mai există niște personaje relicvă ale fostelor practici și mentalități cooperatiste. 

Cooperativa a fost atât de marcantă în istoria fotbalului românesc încât până și azi asistăm la spectacolul paranoic al unor antrenori și conducători. Cu siguranță el va mai dura câțiva ani buni.

M-a furat Hațeganu, nu-l vreau pe Kovacs, arbitrii sunt de vină, Sepsi e echipa ungurilor de la CFR, Clinceniul al celor de la FCSB, Rusescu e blat, Chipciu a jucat doar împotriva noastră, jocurile se fac pentru Cluj, Federația nu ne înghite șamd sunt replicile și declarațiile ”incendiare și senzaționale” înaintea sau după disputarea ”marilor” noastre meciuri. 

Pădurea și uscăciunile 

Acestea nu sunt emanații gratuite. Nu, să nu cădem în această capcană a interpretărilor. Ele sunt rezultatul unor practici nu de mult apuse, dar profund impregnate în mentalul celor fără de valoare. Bănuielile și acuzele au devenit de mult timp un scut al neputinței. A nu vedea pădurea de uscăciuni și paiul din ochiul altuia de bârna din proprii ochi a devenit axiomă. 

Este adevărat, calitatea slabă a multor antrenori, arbitrii și a competițiilor poate fi mascată doar pentru fraieri de astfel de elucubrații. 

Ei sunt buni, alții sunt de vină 

Nimeni nu vorbește de numărul scăzut de șuturi pe și spre poarta adversă, de numărul ridicol de goluri înscrise comparativ cu alte țări, de banalele preluări greșite ale balonului , de jocul cu cap și cu capul. Mai la fiecare etapă și la fiecare meci, alții sunt de vină pentru propria neputință.

Asistăm azi la un fenomen ciudat. Până și cârcotașii, dar adevărații ziariști și-au pierdut răbdarea. Mai există în rândul lor și ”ziaricii” lui Boanchiș care în lipsă de idei și cunoștințe elementare mai dau gir unor astfel de manifestări penibile. Vor scandal și vor să se remarce. Cu ce altceva ar putea s-o facă?

-”Ați auzit ce-a spus Iordănescu despre dumneavoastră?

Ce părere aveți?- sunt întrebări frecvente și idioate menite să genereze conflicte și nu progres.

E clar că, conflictele vând într-o țară cu oameni superficiali. O țară în care un necrolog aduce mai multe like-uri decât orice succes și în care pizza ajunge mai repede cu Glovo în casele oamenilor, decât salvarea de la Smurd.

Ce-ar mai scrie presa dacă s-ar juca doar fotbal?

Toată lumea bănuiește pe toată lumea. Nu-i bănuiește nimeni însă, mă rog, poate puțini, pe mulți jucători de port ilegal de echipament, pe mulți arbitrii de port ilegal de ecuson, pe mulți antrenori de port ilegal de licență și pe mulți conducători de port ilegal de funcții.

Dacă toți aceștia ar tăcea și și-ar vedea mai mult de jocul în sine și de greșelile proprii, fotbalul ar fi mai câștigat. 

Singurul perdant ar fi presa. Despre ce-ar mai scrie și vorbi?