Primii pași

În primul rând, premierul David Cameron a anunţat că va demisiona și poate conveni cu Bruxelles- ul că singura modalitate juridică pentru ca Marea Britanie să iasă din UE este aplicarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, care se referă la retragerea unei țări din Uniune. El doreşte să „lase moștenire” acest proces succesorului său, care să fie ales de Partidul Conservator până în octombrie. Liderii UE vor, însă, ca David Cameron să facă acest lucru cât mai rapid posibil, dar nu au cum să-l forțeze din punct de vedere juridic. Ar fi posibil, dar puțin probabil, ca prim-ministrul britanic să invoce articolul 50 chiar azi, la summitul Consiliului European de la Bruxelles, unde participă liderii celor 28 de state membre.

Articolul 50 stabilește un termen de doi ani pentru negocierea unei retrageri amiabile. Ar urma să fie împărțite drepturile şi obligaţiile la bugetul comun al UE, precum și alte reguli, de pildă statutul cetățenilor britanici în UE și al cetățenilor UE în Marea Britanie.

Economia, esențială

Apoi, se va discuta despre o nouă relație economică între Marea Britanie și UE, posibil într-un tratat separat, care să intre în vigoare la data ieşirii efective a ţării din Uniune. Tratatul privind retragerea poate intra în vigoare cu aprobarea a 20 din celelalte 27 state, reprezentând 65% din populaţia UE. Dacă sunt toate statele de acord, negocierile pot dura mai mult de doi ani. Dacă nu se ajunge la niciun acord, Marea Britanie pur şi simplu iese din UE la doi ani după activarea articolului 50.

Marea Britanie se confruntă acum cu o criză politică, iar Scoția, pro-UE, amenință să blocheze juridic Brexitul sau să-și ceară in de pendența, așa că e posibil ca autoritățile britanice să renunțe la Brexit. Rezultatul referendumului nu este obligatoriu, din punct de vedere constituţional, iar Guvernul şi Parlamentul, probabil după noi alegeri, l-ar putea ignora. În acest caz, UE ar continua să funcţioneze ca până acum.

Spania, în același blocaj politic după alegerile generale

Partidul Popular, al premierului Mariano Rajoy, care condusese țara în ultimele luni, a câștigat, duminică, alegerile parlamentare anticipate, cu 33% din voturi, respectiv 137 de mandate din totalul de 350, așadar sub majoritatea absolută de 176. Premierul Rajoy speră că partidele politice care au obţinut locuri în Parlament vor ajunge la un acord, în termen de o lună, pentru un nou Guvern condus de formaţiunea sa.

Socialiștii au afirmat, însă, că nu-l vor sprijini pe liderul conservator „nici prin acțiune, nici prin omisiune”.


FOTO: Liderul PSOE, Pedro Sanchez, la sediul din Madrid al partidului, după alegeri FOTO: AGERPRES



Socialiștii s-au plasat pe locul al doilea, dar cu cinci mandate în minus față de cele obținute în alegerile din decembrie 2015. Cesar Luena, numărul 3 al Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol, întrebat dacă „socialiştii ar putea să se abţină” la un vot de învestitură, pentru ca Guvernul să treacă, a răspuns că decizia „va veni la timpul său, însă menirea PSOE este să-l înlăture pe Rajoy”.

Partidul liberal nou-venit Ciudadanos a obţinut 32 de locuri şi o coaliţie între cele două partide ar avea nevoie de încă şapte locuri pentru o majoritate, deși ele ar putea atrage încă şase locuri de la partidele regionale din Ţara Bascilor şi Insulele Canare.

Spaniolii, chemaţi la urne la trei zile după Brexit, au păstrat stânga radicală din coaliția Unidos Podemos pe locul al treilea, cu 71 de locuri din 350 în Parlament.

Te-ar putea interesa și: