De ce luptă România să aibă propriul centru de transplantare de plămâni? Care este motivul pentru care țara noastră ar fi dezavantajată dacă ar fi membru Eurotransplant - ONG, din care fac parte 8 state și care asigură infrastructura necesară pentru salvarea transfrontalieră a vieții pacienților aflați pe listele de așteptare -, dar și mecanismul prin care funcționează această mare afacere, citiți mai jos

Mărturiile disperate ale pacienților români, care așteptau cu sufletul la gură un transplant de plămâni la Clinica AKH din Viena, unitate cu care autoritățile noastre aveau până de curând un acord, au generat un scandal cu mare încărcătură emoțională, prezentat pe larg de EVZ. Aceștia s-au trezit că nu vor mai beneficia de operațiile vitale deoarece țara noastră a încălcat înțelegerea (bolnavii români erau transplantați la AKH - 34 de pacienți au beneficiat deja de aceste servicii - iar noi trebuia să donăm plămâni pentru Eurotransplant - n-am oferit însă nici măcar un organ).

„E ca la loto. Joci mai multe bilete, ai șanse mai mari să câștigi”

În prezent sunt opt pacienți care au nevoie urgentă de transplant, plămânii lor funcționând la capacitate scăzută, în timp ce alți 17 bolnavi ar necesita ajutor în lunile următoare. O mare parte din acești oameni era trecută în evidențele clinicii AKH din Viena, dar, când austriecii au decis să pună punct colaborării cu România, s-au risipit și speranțele acestor pacienți disperați. E adevărat, au fost chemați la Spitalul Sfânta Maria din București, unde a fost înființat primul centru de transplant de plămâni din țară. Doar că - deși a fost inaugurat - centrul de transplant nu este încă funcțional! Deci pacienții nu pot fi operați, salvați, mântuiți, în perioada imediat următoare. De aici și nemulțumirile oamenilor, care au acuzat autoritățile de nepăsare și ignoranță.

Pentru o mai bună înțelegere a acestei situații-limită, EVZ a solicitat părerea unui doctor implicat direct în operațiunile de transplant. Sub protecția anonimatului, acesta ne-a oferit informații incendiare, care nu sunt comentate niciodată în cadru oficial: „Știți de ce nu este recomandat, de ce nu near avantaja să aderăm și noi la Eurotransplant? Pentru că ar însemna să ne ucidem propriile programe de transplant. Și, mai ales, pe cele importante. Să vă explic ce înseamnă asta. Există o mare dată de baze pe care, odată integrat în Eurotransplant, ești obligat să o alimentezi tot timpul. Adică, trebuie să raportezi toate cazurile de pacienți aflați în moarte cerebrală și să menționezi clar ce organe pot fi prelevate. Apoi, trimiți către băncile lor de organe plămâni, inimi, ficați, cornee, etc. Și, aici, intervine problema”.

După o mică pauză, doctorul reia: „Pare un aranjament minunat. Dai organe, dar și primești când ai nevoie. Doar că țineți cont de un aspect deosebit. Germania, de exemplu, o țară cu peste 80 de milioane de locuitori, va avea pe lista de așteptare la plămâni - să zicem 4.000 de pacienți. Noi, cu 18 milioane de oameni, vom avea pe aceeași listă mult mai puțini bolnavi. E clar că Germania, ținând cont doar de numărul mare de solicitanți, va fi avantajată. Noi am fi, ca de obicei, pe ultimul loc. E adevărat, un plămân trebuie să se și potrivească pacientului respectiv, dar, repet, cu cât ai mai multe cereri, cu atât ai șanse mai mari să întrunești condițiile. E ca la loto. Joci mai multe bilete, ai șanse mai mari să câștigi!”.

Nu se ține cont de lista de așteptare?, întreb. „Ba da, dar până vine rândul unui pacient român - și poate dura ani -, noi trebuie să contribuim cu organe la banca Eurotransplant”.

Medicul își trage sufletul, apoi revine cu noi argumente: „Așadar, merită afacerea? Dăm plămâni, dar ne vine rândul la urmă. Pierdem și organe rare, precum inima sau ficatul, organe pe care le putem transplanta și noi cu succes, la noi acasă, pacienților noștri. Din acest motiv vorbeam de uciderea programelor românești de transplantare... De ce credeți că s-a decis, până la urmă, înființarea unui centru de transplant de plămâni la noi în țară? Pentru că acordul cu Eurotransplant nu ne-ar avantaja!”.

Condiții pentru transplant

Traian Mihăescu, medic primar pneumolog și profesor doctor la UMF Iași, ne-a explicat ce condiții primează atunci când se alege între doi pacienți care au nevoie de transplant la plămâni: „În primul rând, contează speranța de viață. Dacă trebuie să alegi între un tânăr de 30 de ani, în putere, și un bărbat de 79 de ani, fumător de-o viață, e clar că tânărul are prioritate. Evident, trebuie să fie și compatibil. Apoi, un factor decisiv este urmărirea post-operatorie. Este foarte delicată la transplanturile de plămâni. Dacă pacientul ales nu face față sau se comite vreo greșeală, ai făcut degeaba transplantul. Tehnic, operațiunea nu este dificilă, e mai greu la transplantul de ficat. Doar că evoluția post-operatorie la plămâni e esențială. La final se face scorul de risc, apoi se ia decizia. Evident - pentru că aceasta e realitatea în care trăim - contează și posibilitățile financiare sau poziția socială a pacientului”.

Medicamentele „pun piedici” primului transplant

Este pregătit Centrul de transplant de plămâni de la Spitalul Sfânta Maria, unicul din țară, săși deschidă porțile, să facă primele intervenții, să-i ajute pe cei opt pacienți cu grave afecțiuni pulmonare, să nu mai depindem de străini? Doctorul, tot sub protecția anonimatului, explică: „În prezent, se lucrează la constituirea listei cu bolnavi, se ține cont de gravitatea fiecărui caz. Mai sunt de făcut mici retușuri până se va efectua primul transplant. Ce înseamnă asta? Păi, abia la începutul verii am putea vorbi de prima intervenție. Nu-i de glumit cu transplantul de plămâni. Dacă nu se începe treaba cu dreptul, dacă se întâmplă vreo nenorocire, Centrul poate fi închis imediat. De exemplu, avem nevoie de anumite medicamente care, la ora actuală, nici măcar nu sunt importate în România. Nu te poți apuca de un transplant fără să ai la dispoziție tot ce este necesar”.