Cele două tabere – alcătuite, chipurile, din oameni de cultură – sunt organizate astfel: USR, sub președinția veșnicului Nicolae Manolescu, având în mână toate pârghiile puterii, și GR-USR, noul organism care dorește cu ardoare să preia ștefeta șefiei și care este păstorit de scriitorul Cristian Teodorescu, secondat de „locotenenții” Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru. Motivul gâlcevei este, mai degrabă, un pretext pentru schimbare, o schimbare poate binevenită, dacă ținem cont de faptul că Nicolae Manolescu se află la al treilea mandat în fruntea USR, perioadă personală fastă, care i-a adus, printre altele, și mult-râvnitul fotoliu de academician. Dar, să revenim. Cauza oficială a acestor derapaje penibile este, așadar, sudată în două puncte: excluderea din USR a doi membri și penalizarea cu avertisment a altora trei, toți cinci regăsindu-se acum, normal, în GR-USR.


„Singurul vinovat pentru toate mizeriile care apar în Romlit este dl. Nicolae Manolescu, nu servitorii domniei sale!”, Ștefan Agopian, prozator


„Jigodiile”, „vânduții”, „cretinii” și dialogul imposibil

Odată consemnată ruptura dintre cele două grupări scriitoricești, huiduielile și aplauzele ironice au încremenit, definitiv, în cartea rușinii lor, determinându-l pe Mircea Cărtărescu să ia atitudine pe facebook: „(…) Lumea literară de azi e devastată de zece ani de înfruntări ideologice și politice, de violență și partizanat, de scandal și escaladare a limbajului pamfletar. Sunt de acord cu Mircea Martin care cheamă, cu o carte a sa recentă, la reconciliere, nu în sensul unei balcanice pupări a pieței Endependenții, ci a identificării, în haosul de orientări, de adversități, de răni nevindecate, a unor puncte comune de la care să putem începe o reconstrucție”.

Mesajul scriitorului Mircea Cărtărescu îndeamnă, în continuare, la luciditate, schițând o concluzie de bun-simț: „Nu cred că încrâncenarea, violența, abuzul de putere, excluderile, îm proș carea cu noroi reciprocă folosesc la ceva. Dimpotrivă, ele sfâșie vestmântul, și așa zdrențuit și murdar, al nostru, al celor ce scriu azi literatură. Calea adevărată, pentru mine, este dialogul construit pe respect reciproc. Dacă toți cei care nu gândesc ca tine sunt «jigodii», «vânduți», «cretini» etc. dialogul nu e posibil, și asta nu e spre binele tău, nici al comunității. Pentru început, propun un punct comun pe care oricare dintre tabere l-ar putea accepta: respectul sincer pentru valoarea literară, refuzul de a deforma această realitate în folos propriu”.

Florin Iaru – despre moartea literaturii

La rândul lui, poetul Florin Iaru a comentat scurt propunerea lui Mircea Cărtărescu: „În această polemică, valoarea literară nu e relevantă. Adică: dacă discutăm despre lege, faptul că sunt sau nu talentat nu are relevanță. Dar a pune în luptă valoarea, a o mișcula după cum bate vîntul – asta e moartea literaturii. Mai pe scurt: îmi ești prieten, ai valoare, nu-mi ești, nu ai!”


FOTO: Florin Iaru 



Săgețile lui Agopian și „Solenoidul amorf”

În încercarea de a răspunde pactului propus de Mircea Cărtărescu, prozatorul Ștefan Agopian eșuează în lamentări belicoase: „Dragă Mircea, propui, ca o posibilă reconciliere «respectul pentru valoarea literară» și «refuzul de a deforma această realitate în folos propriu».


FOTO: Ștefan Agopian 



Sînt de acord cu tine, dar eu nu pot uita cum Alex Ștefănescu scria, foarte mândru de el, în Romlit (n.r. revista România literară) că sunt «supraevaluat» și că această situație poate dura la nesfârșit» (v. Romlit februarie a.c). Tu poate ești mai îngăduitor și l-ai iertat pe dl. Manolescu, care scria, plin de fericire, despre ultima ta carte; „«Solenoid» este un roman amorf, fără o construcție limpede (…), curgând oarecum la întâmplare, pe măsură ce e scris…”(v. Romlit nr.2. 15 ianuarie a.c.). Ce punct comun putem avea cu acești oameni? Dacă găsești tu unul ți-aș rămâne recunoscător. Fiindcă cel propus de tine a fost cam de multișor depășit”. După acest final alambicat, Agopian revine cu o precizare: „Singurul vinovat pentru toate mizeriile care apar în Romlit este dl. Nicolae Manolescu, nu servitorii domniei sale!”