Scandalul dezinfectanților - Spovedania unui manager de spital din București! „Mi-am așezat chirurgii cu mâinile la spate și i-am cu dezinfectantul din dotare. Au sărit ca arși”
- Florian Saiu
- 20 mai 2016, 11:10
Mărturii năucitoare ale unui director de spital din Capitală: „Hexi Pharma nu este singura firmă care livra dezinfectanți de proastă calitate”. „Am sesizat de mai multe ori Ministerul cu privire la problema dezinfectanților, n-am primit nici un răspuns, niciodată!”. „Ar trebui să izbucnească și , pentru că sunt uluitor de proaste, se rup ca panseluțele”
La mai bine de o lună de la izbucnirea scandalului legat de utilizarea în spitale a unor dezinfectanți diluați, isteria este departe de a se fi stins. Ministrul Sănătății de la acea vreme - Patriciu Achimaș Cadariu - și-a prezentat demisia, în locul lui fiind propus economistul Vlad Voiculescu (ultima funcție ocupată - director de cabinet al ministrului de finanțe). Președintele Klaus Johannis a trâmbițat, sobru, că autoritățile și-au făcut treaba, că SRI-ul și-a onorat îndatoririle, informând organele abilitate despre aceste neregului, Ministerul Sănătății și-a respectat sarcinile, ordonând controale care să constate raptul. Toată lumea și-a făcut treaba, doar că nici până acum dezinfectanții de la Hexi Pharma, retrași de pe piață și din unitățile medicale, n-au fost înlocuiți cu alte produse, mai bune.
Hexi Pharma nu este singura firmă care livra dezinfectanți de proastă calitate
Și pentru ca haosul să fie complet, câteva spitale și-au redus la minimum activitatea, doctorii preferând să practice medicina defensivă, pentru a se proteja de ipotetice decese cauzate de lipsa dezinfectanților. Din tot acest scenariu sufocat de incompetență răzbate vocea unui manager de spital din București, care dezvăluie alte și alte nereguli ale sistemului sanitar: „Problema dezinfectanților de la Hexi Pharma nu este de ieri, de azi. Știa toată lumea că sunt de proastă calitate. Eu, ca manager, m-am plâns de nenumărate ori de acest lucru. Degeaba! De la Ministerul Sănătății n-am primit nici un răspuns, niciodată. Dumneavoastră, ca persoană fizică - dacă achiziționați un salam de calitate îndoielnică - sunați la Protecția Consumatorului, faceți o plângere, rezolvați (sau nu) problema. Măcar o sesizați. Dar noi, ca persoană juridică, n-avem cui să ne adresăm, nu avem un organism abilitat în acest sens. Nu verifică nimeni calitatea produsului”.
Managerul, care ne-a rugat să-i protejăm identitatea de teama unor eventuale repercusiuni, și-a continuat tirada: „În plus, ni se impune cel mai ieftin dezinfectant de pe piață. Nu contează ce proprietăți are. Să fie la cel mai mic preț. Ce înseamnă asta? N-avem voie să mișcăm în front. Conducând un spital de stat, nu-ți permiți să contești această decizie aberantă, pentru că lucrezi cu bani publici. N-are nici o importanță dacă eu, ca manager, aș reuși să plătesc pentru achiziționarea unui dezinfectant mai scump, dar superior calitativ, și aș scoate banii din altă parte, prin negocierea unor contracte avantajoase. Nu! M-aș trezi imediat cu inspectorii Curții de Conturi pe cap. Și să vă mai spun ceva: Hexi Pharma nu este singura firmă care livra dezinfectanți de proastă calitate! Am cumpărat și din altă parte ieftin și prost. La recomandarea sistemului nostru, normal”.
„Conținea alcool pur, ne-a făcut mâinile franjuri”
Doctorul își trage sufletul, pentru a face loc altor dezvăluiri: „Am făcut un experiment la mine în spital Mi-am așezat chirurgii cu mâinile la spate și i-am <uns> cu dezinfectantul din dotare. Au sărit ca arși! Apoi, le-am turnat pe mâinile care operează zilnic un dezinfectant de calitate, mai scump, e adevărat. Au avut o senzație de catifelare, se bucurau ca niște copii, de parcă cine știe ce se întâmplase. Țin minte că aveam în birou, până de curând, vreo cinci bidoane cu dezinfectant mizer, și nu de la Hexi. Vă voi dezvălui la timpul potrivit și numele acestei firme. Stăteam pe scaun, mă uitam la bidoane, înjuram, și-mi curățam mâinile de pielea care se desprindea în fâșii mici. Nu-l folosisem mult, dar știți ce conținea acest dezinfectant? Alcool pur! Ne-a făcut mâinile franjuri”.
Se pregătește „Scandalul mănușilor chirurgicale”?
Managerul-chirurg consideră că problema dezinfectanților este una banală sau, cel puțin, are o rezolvare simplă: „Să-i lase, domnule, pe doctori să-și aleagă dezinfectantul! Prețul superior al celor de calitate n-ar fi o problemă decât la început, pentru că, dacă achiziționezi o cantitate mai mare, vă spun că se ajunge la prețul propus de Hexi. E normal ca afaceristul respectiv să scadă prețul dacă-i cumperi 500 de litri în loc de cinci. Va apărea concurența, piața se va deschide, iar prețurile vor deveni convenabile. Dar nu, la noi trebuie să fie un singur distribuitor”.
În final, chirurgul a mai făcut scăpat un porumbel: „Ar trebui să izbucnească și <Scandalul mănușilor chirurgicale>, pentru că sunt uluitor de proaste, se rup ca panseluțele. Nu știu cât la sută ar trebui să aibă în compoziție latex, plastic... Cât ar trebui să fie de groase sau de subțiri. Nu mă interesează compoziția, ci faptul că ori de câte ori încerc să-mi pun mănușile, înainte de o intervenție chirugicală, îmi ies degetele prin ele. E bătaie de joc!”.