Scandalul Clejanilor. Ce fel de droguri producea Teo. Ce spune Margherita     

Scandalul Clejanilor. Ce fel de droguri producea Teo. Ce spune Margherita     

În scandalul accidentului rutier care s-a petrecut sâmbăta trecută, în care a fost implicată şi Margherita, fiica celebrilor lăutari Viorica şi Ioniţă de la Clejani, apare tot mai mult numele unui personaj dubios care locuieşte în Ploieşti, pe numele său Teodor Cismaru, zis Teo. Margherita a dat și ea o scurtă declarație la o televiziune, până când a venit taică-său și a luat-o din stradă.

Tusea care droghează

Aşadar, medicamentele sau siropurile de tuse pot fi o sursă de substanţe care, în amestecuri, pot deveni droguri. Martorul Eduard Făgădău, fost partener la lui Teodor Cismaru, care a fost în casa acestuia în mai multe rânduri, susţine că Teo avea baxuri întregi de astfel de medicamente. Că le amesteca şi apoi le lua, iar acestea îi produceau o stare euforică.

Farmacista Luciana Iacob ne explică: „Nu există nicio farmacie care să vândă unui client medicamente cu baxul. Mai ales când este vorba despre astfel de substanţe, chiar dacă nu este nevoie de reţetă pentru procurarea lor. De altfel, noi, farmaciştii, chiar avem obligaţia să-l evaluăm pe cel care va consuma aceste medicamente. Desigur că nu vom da curs cererii unei persoane care are 50 de kilograme, să spunem, şi cere douăzeci de cutii de „Tusocalm”.

Ne puteți urmări și pe Google News

De la tulburări de ritm cardiac la deces

Consumarea acestui cokteil de substanţe, mai ales în combinaţie cu alcoolul, poate fi mortală. În aproape toate cazurile, ele produc tulburări de ritm cardiac, indiferent cât de sănătos ar fi consumatorul. Se poate ajunge însă şi la deces. Exemple sunt destule.

Revenind la „Cazul Margherita”, aici procurorii trebuie să stabilească două lucruri esenţiale. Dacă fata a luat acele pastile de la Teo, în cunoştinţă de cauză despre efectul lor, sau a fost păcălită de acesta, care i-a oferit o băutură sau o pastilă sub un anumit pretext, fără ca Margherita să ştie de fapt ce îngurgitează.

În al doilea rând, trebuie ca anchetatorii să stabilească de unde avea Teo acele baxuri de medicamente. Şi aici este posibil ca să se dea de capătul unei filiere. Care poate avea în componenţa ei, dacă nu cumva în fruntea ei, pe cineva care lucrează la un depozit de medicamente. Pentru că o cantitate aşa de mare, cum spune martorul că a văzut la Teo în casă, nu se eliberează în farmacii.

De asemenea, trebuie stabilit exact ce substanţe a consumat Margherita şi dacă aceleaşi substanţe erau folosite de Teo la fabricarea drogurilor. Martorul Eduard Făgădău, care este gata să apară şi în instanţă pentru a depune mărturie, spune că a văzut acasă la Teo un teanc de reţete. Iar acesta i s-a lăudat că i le face rost mama lui. Mama lui Teo lucrează la un salon de înfrumuseţare din Ploieşti, deci nu prea are de unde face rost de reţete false. Şi de ce mai avea nevoie de reţete, dacă avocatul lui spune că substanţele pe care le amesteca pot fi procurate de la farmacie fără reţetă.