Scandalul adâncirii Canalului Bâstroe. Efectul de turnesol

Scandalul adâncirii Canalului Bâstroe. Efectul de turnesolDan Andronic, editorialist sursa: Arhiva EVZ

Evenimentul Zilei a fost primul ziar care a anunțat ce se petrece pe Canalul Bâstroe. Nu pentru că am avut informații din satelit, ci pentru că am primit mesaje de la oameni din instituțiile statului care erau exasperați că raportează la București și nu se întâmplă nimic. Tot noi am publicat un document care arăta că adâncimea canalului crescuse de la 3,5 metri la 7 metri, operațiune de dragare, nu de întreținere, așa cum susținea un comunicat al Ambasadei Ucrainei.

Nu-l susținem pe Putin și războiul său criminal, nu acceptăm barbaria rușilor și invadarea Ucrainei, dar nu înțelegem această strategie a faptului împlinit. După cum nu înțelegem, reacțiile amețite ale celor de la București. Dar să vedem cum nu s-a mai arătat ceva, un efect de turnesol al acestui scandal.
Tăcerea lui George Simion, Chris Terheș și a celorlalți patrioți de la AUR ne arată că limitele în care au voie să facă politică sunt clare! Au dreptul la o nuntă populară, pot angaja un șofer care să semene cu Iohannis și țipa pe holuri la Virgil Popescu. Pot filma cu telefonul deputați care fumează și atât. (Chiar așa, cum ar fi arătat un George Simion live pe Facebook din Ucraina?)
Pot vorbi despre țărișoară doar în cadru organizat și cu limite de discurs stabilite de alții. Din acest punct de vedere se aseamănă cu Ziariștii care găsesc doar virtuți în distrugerea Deltei Dunării. Bine că nu s-au atins de Delta Văcărești că ieșea un scandal monstru! Sau de Grădina Zoologică de la Băneasa...Unde mai vedeau copiii, pelicani și cai sălbatici?
Prostia cu acuzațiile de propaganda rusească care se aruncă la înaintare e clasică atunci când vrei să îngropi o mizerie. Numai că are o mare hibă: ucrainienii au adâncit Canalul Bâstroe fără să ceară voie, încălcând tratate internaționale, ei au mințit că doar întrețin șenalul navigabil (este singura dată în istorie când curățând un șanț îi dublezi adâncimea), mâine-poimâine vor începe și o hidrocentrală (așa cum au anunțat la Bruxelles), iar noi stăm ca muții. Ca Mutu, pardon.
Sau cum zicea Ion Cristoiu: Ucrainienii nu se uită la chelneri, au acces direct la patronul restaurantului. Așa este, dar orice chelner așteaptă o mică șpagă...

LE: Adăug că la 24 de ore de la apariția acestui articol, pe 22 februarie, liderul AUR, George Simion a făcut ceea ce nici un politician român nu a cutezat. S-a dus pe Canalul Bâstroe. Ca să vadă cu ochii lui ceea ce instituțiile statului spun că trebuie să citească în rapoartele experților. Ceea ce este semnificativ este faptul că localnicii spun că la Chilia, Dunărea a scăzut cu peste un metru (100 de cm) în trei zile. O consecință a dragării Canalului Bâstroe.Inclusiv portarul de la Administrația Deltei îi spune cu amărăciune la finalul filmării: "O scăzut Dunărea cu peste un metru. Eu sunt pescar de 20 de ani și n-am văzut așa ceva. Am rămas cu luntrele pe uscat"...

Canalul Bâstroe = distrugerea Deltei, a scris ulterior George Simion, care a adus acuzații directe pe pagina sa de Facebook: "Ce mi se pare de-a dreptul strigător la cer este că ucrainenii au folosit la operațiunea de adâncire a Canalului Bâstroe probabil motorină donată de România"

Ca să fiu bine înțeles: Putin e un criminal, invazia rusească este o crimă împotriva umanității, Ucraina are dreptul și datoria să-și apere și să-și recupereze tot teritoriul, să radă de pe fața pământului forțele rușilor, să bombardeze Moscova. Dar ce legătură are asta cu Delta Dunării, nici George Simion nu poate explica. În schimb poate folosi cuvintele simple ale lui Dan Barna, un alt chelner politic: O problemă care nu mi-a fost comunicată, nu există!
P.S. George Simion mi-a transmis că a făcut o conferință de presă și a susținut o declarație în Parlament pe această temă. Prea puțin,prea palid pentru stilul cu care ne-a obișnuit, ca să nu fie suspect.
Ca să fiu corect, am primit niște informații de la un parlamentar AUR, dar nu-i dau numele ca să nu-l de afară George Simion: "Se pare că lucrările de adâncire a canalului Bâstroe au fost comandate de noul proprietar al portului Ust-Dunaisk din Vâlcov. Portul a fost relativ recent (pe 17 ianuarie 2023) cumpărat, la licitație publică, de firma ТОВАРИСТВО З ОБМЕЖЕНОЮ ВІДПОВІДАЛЬНІСТЮ ЕЛІКСИР УКРАЇНА (ucr.) - LIMITED LIABILITY COMPANY ELIXIR UKRAINE (LLC ELIXIR UKRAINE). Director și unic fondator al firmei este Aleksandr Valerievici Vihrenko (ВІХРЕНКО ОЛЕКСАНДР ВАЛЕРІЙОВИЧ, ucr.). Firma a fost înființată în 27.12.2016, cu un capital statutar inițial de 21 mln UAH, și are sediul juridic în orașul Vinnița, pe șoseaua Hmelnițk. Firma a fost înființată în 2016 de către Valeri Iakovici VIhrenko, tatăl actualului proprietar. Portul Ust-Dunaisk a fost cumpărat de către SC Elixir Ukraine SRL contra sumei de 200 mln UAH (peste 5 mln Euro), ceea ce reprezintă de 3,3 ori mai mult decât suma inițială cu care a fost scos la licitație publică. Da, există o legătură între privatizarea portului și lucrările de adâncire."