Trei preoți care ar fi fost acuzați că l-au șantajat pe Episcopul Hușilor au fost trimiți în judecată de către Direcția Națională Anticorupție. Cauza urmează să fie soluționată de Tribunalul Vaslui.
Plangerea a fost formulată pe 12 iunie. În aceasta era specificat că, pe data de 30 mai, Sebastian Jitaru, preot-arhimandrit în cadrul Catedralei Episcopale Huşi, i-ar fi abordat pe consilierii Episcopiei spunându-le că deţine un material compromiţător cu un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Arhimandritul ar fi precizat că va face public materialul şi îl va folosi în cadrul Sinodului Mitropolitan din data de 15 iunie pentru a îl denigra în cazul în care înaltul ierarh nu intervine pentru a-l recomanda pentru funcţia de episcop vicar.
Episcopul Huşilor este implicat într-un scandal de proporții, după ce o înregistrare în care ar apărea întreținând relații intime cu un elev, ar fi fost făcută publică.
Înregistrarea, în care apare episcopul și un elev de la Seminarul Teologic Huşi, este obiectul şantajului de care sunt acuzaţi trei preoţi din judeţul Vaslui, potrivit Antena3.ro.
Despre existenţa înregistrării se vorbeşte de mai mulţi ani printre preoţii din Vaslui, iar filmarea ar mai fi fost văzută și de alte persoane, după cum au relatat surse din anchetă.